Acasă Eveniment Cum să ai PENSIE mai mare: S-a aflat SECRETUL | TimisAZI

Cum să ai PENSIE mai mare: S-a aflat SECRETUL | TimisAZI

În cazul în care petenţii sunt nemulţumiţi de decizia de pensionare emisă de casa teritorială de pensii / de casa de pensii sectorială fie pentru nevalorificarea unor adeverinţe ce atestă realizarea unor venituri cu titlu de sporuri, adaosuri, acord global, adeverinţe ce atestă acivitate în grupe superioare de muncă, etc., fie pentru neluarea în calcul a unor perioade de cotizare pot contesta decizia de pensionare, scrie adevarul.ro.

Această contestaţie se depune în maximum 30 de zile de la data comunicării, la Comisia Centrală de Contestaţii, care funcţionează în cadrul Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP).

Concret, persoanele ajunse în situaţia de a se pensiona (pensionare pentru limită de vârstă, pensionare anticipată, pensionare anticipată parţială,pensionare de invaliditate , pensie de urmaş, pensie comunitară sau pensie internaţională) trebuie să depună la casa de pensii de care aparţin cu domicilul o cerere în vederea obţinerii deciziei de pensionare, la care vor ataşa toate documentele care atestă plata contribuţiilor, respectiv vechimea în muncă.

Casa de pensii va admite sau respinge, în maximul 45 de zile această solicitare.

Decizia respectivă cuprinde temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare.

Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de cinci zile de la data emiterii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Ce model de tricou de damă avantajează cel mai bine fiecare tip de siluetă?

Dimineața, în fața dulapului, se întâmplă o scenă mică și foarte omenească. Tragi un tricou pe tine, te uiți două secunde în oglindă și...

Cauți opțiuni pentru vacanța 2026? Profită de ofertele Early Booking

  Planificarea unei escapade perfecte la malul mării necesită timp și atenție la detalii pentru a te asigura că fiecare moment de relaxare este exact...

Cum faci un credit fulger nebancar fără costuri ascunse

Împrumutul nebancar este o formă de finanțare oferită de Instituțiile Financiare Nebancare (IFN), fiind caracterizat printr-o accesibilitate mult mai ridicată față de produsele bancare...

Ghirlande luminoase: secretul unui design interior modern și primitor

Utilizarea unor ghirlandelor luminoase a depășit granițele decorului sezonier, fiind o piesă centrală în designul interior modern. Aceste accesorii adaugă profunzime oricărei camere și...

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada...