Acasă Politică locală Useriștii, îngroziți să intre „la guvernare” cu PSD prin încuscrire

Useriștii, îngroziți să intre „la guvernare” cu PSD prin încuscrire

În timp ce partidele toate spun în campania electorală că vor să reconstruiască România prin reformarea educației, promit ce deja au alocat prin lege, acele șase procente din PIB, iar președintele Iohannis se și vede arhitectul unui învățământ care să rezolve structural devoltarea României prin educație de calitate, în realitate ce avem?

Avem școala online și un studiu ce i se atribuie USR despre nivelul de educație al copiilor membrilor Uniunii Salvați România. „Cum v-ați simți dacă copilul dvs s-ar căsători cu un membru PSD sau PNL?”. Cam așa ni se spune că ar arăta întrebarea dintr-un studiu comandat de USR, analiză stopată apoi din motive lesne de priceput.

A fost o măgărie de-o maximă intoleranță, greu acceptată astăzi într-o Europă dominată de corectitudine politică, sau useriștii, mai centriști de felul lor, au vrut pe ocolite să-și măsoare percepția despre doctrine precum social-democrația sau liberalismul? Una peste alta, o astfel de întrebare nu se pune, ar riposta unii mai pudici. Dacă e vorba de educație și răspunsul copilului tău față de ceva ce mai degrabă are legătură cu infracționalitatea, decât cu direcțiile politice, atunci întrebarea chiar este de prisos. Nu-ți întrebi membrul USR cum s-ar simți dacă copilul ar scuipa pe jos în farmacie sau dacă ar mânca semințe la o piesă de teatru. În astfel de cazuri, te întrebi tu ca lider de ce l-ai mai primit pe omul ăsta în partid, dacă așa și-a educat copilul.

Atunci de ce i-ar umbla copilul cu membrul unui grup infracțional organizat? Să meargă la chefuri organizate de organizația de tineret și să spere că ar prinde un culoar bun spre un minister cu leafă bună și diurnă grasă în deplasări peste hotare? Dar haideți să fim astăzi pacifiști și să ne imaginăm că useriștii s-au întrebat cum e să fii socru de adept al socialismului sau de simpatizant al liberalismului, doctrinar vorbind, nu țintind anumite vicii de educație pesedistă, cu care acel tânăr ți-ar intra în familie plin de noroi pe cizme.

Ce are PSD cu așa ceva? Cu socialismul. Câteodată aveam senzația că nici PNL n-are prea multe cu liberalismul, dar despre PSD informațiile contradictorii sunt mult mai bogate, de unde și temerea unui tată/mamă că te-ai face neam prin alianță cu astfel de persoane. Firește că e o prejudecată. Firește că acest studiu al USR ar măsura mai degrabă gradul de talibanism al membrilor acestui partid, decât nevoia anecdotică de a afla dacă fii-sa sau fii-su s-ar plimba prin parcuri cu astfel de „loaze”.

Ca retorică la mișto, da, sună bine. Ăsta partid dintr-o bucată! Doar nu ai crede că Andrei Caramitru și-ar da copilul după un pesedist/ă! Însă dincolo de poantă, rămâne întrebarea ce făceau useriștii cu studiul? Dacă ar fi aflat din el că fata îi umblă cu un pesedist ce făceau? Îl înjunghia seara când pe pretendent când venea de ședința Comitetului Executiv? O bătea pe fii-sa să-l lase baltă? Sau, la atâta necaz, se apuca el de băut, de ajungea partidul o cloacă de alcoolici? Hai, cu pesedist mai înțeleg, dar dacă nici cu ginere liberal n-ar fi dat bine la studiu? Se făcea ca tatăl să lege alianță patru ani cu ăia de la PNL, dar să n-o prindă acasă pe domnișoară cu astfel de „derbedei”?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Universitatea ARTIFEX din București a deschis oficial anul universitar 2026–2027

București, 1 octombrie 2026 – Universitatea ARTIFEX din București a organizat, în data de 1 octombrie 2026, în Aula Universității, Festivitatea de Deschidere a...

Madridul viitorului, proiectat de studenți: Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură

Saint-Gobain România lansează etapa națională a celei de-a XXII-a ediții a Concursului Internațional de Arhitectură pentru Studenți. Până la 15 martie 2027,...

Înființare firmă ONRC: cine face ce, pașii dosarului și mențiuni ulterioare

Cum se împart rolurile la înființarea unei firme între consultant, avocat colaborator și ONRC, ce decizii se iau la început și ce mențiuni apar ulterior.

Soluții Moderne de Transport Internațional de Persoane și Colete: O Analiză Detaliată a Serviciilor Topala-Travel.ro și Luk-Travel.ro

Mobilitatea internațională și legăturile dintre diaspora română și cei de acasă au transformat piața de transport rutier de persoane într-un sector dinamic, orientat spre...

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut și actualul test de rating al agenției S&P, evitând retrogradarea în Junk!

Ministrul Alexandru Nazare anunţă că România a trecut cu bine de una dintre cele mai importante evaluări economice ale acestui an. S&P...