Acasă Politică locală Muzeul Apei va fi gata la finele acestui an

Muzeul Apei va fi gata la finele acestui an

Aquatim lucrează la un nou muzeu care va putea primi vizitatori din țară și străinătate. Muzeul Apei va fi amenajat în cea mai spectaculoasă clădire din județ, OZN-ul de la Urseni, așa cum este ea cunoscută.

Monument de arhitectură industrială construit în stil secession de cunoscutul arhitect Székely László, „clădirea OZN” adăpostea sistemul de forare, o a doua clădire era folosită pentru prepararea apei potabile, iar cea de-a treia adăpostea pompele cu ajutorul cărora apa era distribuită în rețea.

Uzina de la Urseni a fost construită între anii 1911 și 1912 și dată în folosință în anul 1914, în prezent fiind scoasă din funcțiune.

Robert Șerban, consilier la Aquatim, a declarat că orice companie serioasă din lume, fie că face calculatoare sau avioane, din surplusul pe care îl are dă o parte comunității.

„Aquatim a hotărât că având un patrimoniu cultural absolut extraordinar și e vorba despre Uzina 1, acolo unde se fabrică apă încă, există trei clădiri de patrimoniu industrial, să facă Muzeul Apei. Atât de tare seamănă clădirea cu OZN-ul că ufologii din Statele Unite au arătat că în România există un contact de gradul unu, o navă spațială aterizată la periferia Timișoarei și că românii țin ascuns acest OZN, văzut de pe Google, în urmă cu zece ani. Am vrut să refacem aceste clădiri, să păstrăm patrimoniul. Acest OZN este o clădire care are o adâncime de 30 de metri și sunt infiltrații. Am hotărât să protejăm cele trei clădiri și să mai construim una nouă, un spațiu-tampon de secolul XXI, un spațiu de primire al ceea ce va fi Muzeul Apei. Acolo e și un parc, care poate fi deschis pentru un festival de cinematografie sau fel de fel de serate. La sfârșitul acestui an, acest complex va fi gata, constructorul îl va termina, iar de anul viitor deja vor începe evenimente în acest Muzeu al Apei”, a declarat Robert Șerban.

Acesta a precizat că Aquatim e datoare comunității, chiar dacă grosul investițiilor sunt făcute cu bani europeni.

„Având această minunată moștenire arhitectonică e păcat să nu o conservi, să nu o pui în valoare și e păcat să nu deschizi poarta pentru că știm prea bine că la sfârșit de săptămână nu prea ai unde să îți duci copilul. Noi am făcut de câțiva ani o testare a ceea ce înseamnă priza pe care un astfel de loc îl are în comunitate. În urmă cu câțiva ani, am făcut Aquapic, un spațiu la Uzina 3 pe care să îl deschidem copiilor, unde să vadă efectele hidraulice, să facă mici experimente cu apa, să se joace învățând. Din păcate a venit pandemia și a fost închis, dar înainte cu pridideam cu programările copiilor de la grădiniță și ale elevilor. La viitorul Muzeu al Apei au avut deja loc evenimente ale Bienalei de Artă, evenimente muzicale, serate literare pentru că e un spațiu cu totul și cu totul aparte, e un spațiu care va capta comunitatea științifică”, a mai declarat Robert Șerban.

Lucrările de amenajare ale Muzeului Apă se ridică la 5.577.000 de lei.

Potrivit lui Robert Șerban, Muzeul Apei poate să devină un epicentru cultural, iar Aquatim va derula acolo diverse proiecte, unele și cu ajutor extern, pentru care va solicita finanțare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa   București –...

Dyson Beauty revine la festivalul de film de la Cannes

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes, unul dintre cele mai prestigioase evenimente culturale din lume, a avut loc luna...

Agenda GPeC SUMMIT 26 Mai 2026 este publicată: 16 speakeri, Conferință, Expo, Networking și content practic despre ce funcționează acum și ce urmează în...

Cu o tradiție de 21 de ani, evenimentele GPeC sunt considerate cele mai importante evenimente de E-Commerce și Digital Marketing din regiune, reunind specialiști...

Transformă imaginile în povești vii: Seria HONOR 600 aduce AI Image to Video 2.0 și acces gratuit pentru o perioadă limitată

București, 21 mai 2026 – HONOR extinde experiența AI Image to Video odată cu lansarea noii generații AI Image to Video 2.0* pe seria HONOR...

Hepazen se reinventează: același sprijin natural pentru sănătatea ficatului, într-o nouă identitate vizuală

Farmaciile Ropharma anunță rebrandingul produsului Hepazen, suplimentul alimentar dedicat susținerii sănătății ficatului și funcționării normale a sistemului hepatobiliar. Noua imagine aduce un design modern, mai clar...