Uncategorized
OXO Grup aniversează 20 de ani de activitate în publicitate și producție sustenabilă

OXO Grup, companie specializată în soluții integrate de publicitate și producție indoor și outdoor, marchează 20 de ani de activitate pe piața din România. Cu numeroşi clienți din domenii precum retail, construcții, farma și imobiliare, compania mizează pe procese standardizate și bune practici în domeniul calității, siguranței, mediului și eficienței energetice.
„Adaptabilitatea și inovația au fost mereu elementele care ne-au diferențiat. Piața publicității este extrem de competitivă, iar noi am reușit să rămânem relevanți mizând pe calitate, eficiență și responsabilitate”, afirmă Ana Maria Andrei, reprezentanta companiei.
Certificări internaționale pentru un standard operațional ridicat
Standardizarea proceselor prin certificări internaționale ISO a devenit, în ultimii ani, o direcție cheie pentru OXO Grup, în linie cu obiectivele de eficiență operațională. Compania deține patru astfel de certificări: ISO 9001 (managementul calității), ISO 45001 (sănătate și securitate ocupațională), ISO 14001 (mediu) și ISO 50001 (managementul energiei).
Potrivit companiei, implementarea acestor standarde a dus la o creștere de 40% a businessului, reducerea semnificativă a erorilor și îmbunătățirea relației cu partenerii. În același timp, OXO Grup raportează o reducere cu 30% a amprentei de carbon, prin reutilizarea profilelor metalice, colectarea separată a deșeurilor și trecerea la sisteme inovatoare cu consum redus de energie.
„Pentru noi, sustenabilitatea nu este doar o obligație, ci o strategie de creștere pe termen lung”, declară Ana Maria Andrei.
În 2025, compania a participat și la evaluarea internațională EcoVadis, platformă recunoscută la nivel global pentru măsurarea performanței ESG (mediu, social, guvernanță), cu scopul de a-și valida și îmbunătăți practicile de responsabilitate corporativă.
Sprijin pentru comunitate
Alături de activitatea comercială, OXO Grup și-a asumat un rol activ în comunitatea din Chitila. De-a lungul anilor, compania a susținut inițiative educaționale pentru copiii din zone defavorizate, a promovat cultura prin parteneriate cu Fundația Prețuiește Clipa și Fundația Chitila și a susținut sportul local prin colaborări constante cu Clubul Sportiv Chitila și Total Sport Chitila. De asemenea, Oxo Grup a susținut și biserica localā prin donații semnificative.
Alături de Fundația Orașe Sănătoase, OXO GRUP sprijină inițiative ce aduc mai multă educație, cultură și respect pentru mediu, în comunitate. De la proiecte pentru copii, precum De la Literatură la Jurnalism, până la acțiuni de responsabilitate civică și protecția mediului, parteneriatul reflectă dorința de a construi împreună un viitor mai verde și mai responsabil la nivel local.
Totodată, compania sprijină antreprenoriatul local prin subcontractări și colaborări cu IMM-uri românești, în special în proiecte complexe care implică montaj, logistică sau producție.
De asemenea, Oxo Grup s-a implicat ìn repetate rânduri ìn sprijinirea bisericii ortodoxe, prin donații substanțiale.
OXO pariază pe sustenabilitate, într-o industrie în căutare de eficiență
Conform datelor Media Fact Book, piața totală de media din România este estimată să ajungă la aproape 850 milioane de euro în 2025, în creștere față de cele 795 milioane de euro înregistrate în 2024. Segmentul de publicitate outdoor (OOH) a crescut cu 12% în 2024, iar estimările pentru 2025 indică o evoluție moderată (+5%), până la circa 49 milioane de euro.
În acest peisaj, OXO Grup își propune să rămână un partener solid, cu procese clare și adaptabilitate ridicată, menținându-și relevanța prin rezultate concrete și prin susținerea continuă a echipei, a tehnologiei și a inițiativelor legate de mediu.
„Prin investiții în standardizare, sustenabilitate și transparență, OXO Grup și-a consolidat statutul de furnizor de referință pe piața publicității din România. Într-un mediu de business marcat de presiunea digitalizării și de nevoia de eficiență energetică, compania demonstrează că performanța economică poate fi compatibilă cu responsabilitatea socială și protecția mediului”, declară Ana Maria Andrei.
Despre OXO Grup
OXO Grup este o companie românească de producție publicitară fondată în 2005, cu sediul în Chitila, care oferă soluții integrate de publicitate și producție, de la concept și design la implementare și întreținere, acoperind proiecte indoor, outdoor și amenajări comerciale complexe. OXO Grup deține certificări internaționale ISO pentru calitate, mediu, siguranță ocupațională și eficiență energetică.
Uncategorized
ELKO Group devine distribuitor autorizat Dreame în România
ELKO Group, unul dintre principalii distribuitori de produse IT și electronice de larg consum din Europa, anunță parteneriatul său cu Dreame Technology pentru piața din România. Din acest moment, ELKO va fi distribuitorul autorizat al întregului ecosistem Dreame în România, oferind revânzătorilor locali acces la soluțiile inteligente pentru casă ale brandului, premiate la nivel internațional.
Această mișcare strategică marchează un nou capitol în cooperarea de succes dintre ELKO și Dreame, începută în 2020 cu doar două modele de aspiratoare verticale fără fir. Astăzi, Dreame s-a dezvoltat într-un brand complet de produse inteligente pentru casă, oferind o gamă variată de produse, precum: aspiratoare robot și aspiratoare verticale umed-uscat, dispozitive pentru îngrijire personală și mașini de tuns gazon cu inteligență artificială. Compania își extinde acum portofoliul de inovații prin introducerea a 15 noi categorii de produse la IFA 2025.

Dreame: lider global în inovația pentru locuințe inteligente
Fondată în 2017, Dreame Technology a devenit rapid o forță dominantă pe piața globală a electrocasnicelor. În 2025, Dreame a obținut prima poziție la nivel mondial în segmentul aspiratoarelor robot în 18 țări. În Europa Centrală și de Est, Dreame a raportat o creștere anuală a veniturilor de 140% în prima jumătate a anului 2025, România fiind una dintre piețele cu cea mai rapidă dezvoltare.
Angajamentul Dreame față de inovație se reflectă în vastul său portofoliu de brevete — peste 6.300 de brevete la nivel global — și în produsele sale revoluționare, precum primul aspirator robot din lume capabil să urce scările, brațul robotic dublu Robotic Flex Arm și mașinile de tuns gazon cu inteligență artificială.
Istoricul de succes al ELKO în colaborarea cu Dreame
ELKO a avut un rol esențial în extinderea Dreame în țările nordice, baltice, precum și în Slovacia, Cehia, Slovenia și Croația. Parteneriatul a generat rezultate constante și solide, Dreame situându-se acum printre primele cinci branduri din cifra de afaceri consolidată a ELKO Group. Cunoștințele aprofundate ale pieței, infrastructura logistică robustă și rețeaua de parteneri de încredere au fost factori cheie în consolidarea prezenței Dreame în aceste regiuni.

„Suntem încântați să consolidăm colaborarea noastră cu Dreame și să aducem ecosistemul lor complet pe piața românească”, a declarat Baiba Indane, Director de Afaceri și Dezvoltare în cadrul ELKO Group, completând: „Inovația constantă și designul orientat către utilizator ale Dreame se aliniază perfect cu misiunea noastră de a oferi partenerilor soluții de înaltă calitate, pregătite pentru viitor. România este o piață dinamică și promițătoare, iar acest parteneriat va deschide, cu siguranță, noi oportunități de creștere atât pentru Dreame, cât și pentru revânzătorii noștri.”
„Suntem încântați să aprofundăm parteneriatul cu ELKO Group în România”, a declarat Kingsley Zheng, Head of Balkan and Romania la Dreame Technology.
„Expertiza, rețeaua solidă de parteneri și cunoștințele de piață ale ELKO îi fac partenerul ideal pentru a aduce întregul ecosistem de inovații inteligente Dreame consumatorilor din România. Împreună, așteptăm cu nerăbdare să accelerăm creșterea și să aducem produsele noastre premiate în cât mai multe locuințe din regiune”, a adăugat Alex Nuțu, Country Manager Dreame Technology România și Bulgaria.
Despre Dreame
Dreame Technology este specializată în cercetarea și dezvoltarea de electrocasnice inteligente, având misiunea de a face viața inteligentă accesibilă consumatorilor din întreaga lume. Fondată în 2017, Dreame a devenit unul dintre principalelel branduri de curățenie inteligentă, cu patru linii majore de produse: aspiratoare robot, aspiratoare verticale fără fir, aspiratoare umed-uscat și uscătoare de păr cu viteză mare. Fiecare produs este conceput cu atenție pentru a redefini confortul și inovația în gospodărie, îmbunătățind viața utilizatorilor din întreaga lume. Cu un accent puternic pe progres tehnologic și design centrat pe utilizator, Dreame își continuă expansiunea în peste 100 de țări și regiuni.
Despre ELKO Group și ELKO Romania
ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând peste 350 de producători. Compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10.000 de retaileri, producători de calculatoare, integratori de sisteme și companii din diferite domenii, în 13 țări din Europa și Asia Centrală. Aflați mai multe informații de pe site: www.elkogroup.com
ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game extinse de echipamente și soluții IT. Portofoliul său include PC-uri, componente hardware, electronice pentru uz casnic și de birou, telefoane mobile, software, infrastructură IT și soluții de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, precum și electronice de consum. ELKO Romania comercializează aceste produse prin intermediul partenerilor săi: reselleri, retaileri, magazine online, companii specilalizate în proiectarea, instalarea și distribuția de soluții IT, sisteme de comunicații și de supraveghere video. Această abordare permite ELKO Romania să acopere toate canalele de distribuție IT & Telecom și să ofere soluții complete și adaptate pentru diversele nevoi ale clienților săi. Mai multe informații la: www.elko.ro
Mai multe informații:
www.elkogroup.com
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/elko-group
Facebook: https://www.facebook.com/elkogroup/
X: @ELKO_Group
Instagram: elko_group
Uncategorized
ELKO Technology MeetUP la Brașov
- Tehnologia conectată a viitorului – inovație, AI și supraveghere video inteligentă la evenimentul ELKO de la Brașov
București, 12 November 2025 – Evenimentul ELKO Technology MeetUP 2025, organizat la Brașov, a reunit zeci de parteneri, integratori și specialiști IT într-o zi dedicată inovației, tehnologiilor integrate și colaborării în ecosistemul IT. Sub semnul evoluției rapide a soluțiilor de supraveghere video, al integrării inteligenței artificiale și al dezvoltării infrastructurilor de rețea, liderii din industrie au prezentat cele mai noi tendințe și soluții care modelează transformarea digitală și siguranța infrastructurilor moderne.
Evenimentul a fost deschis de Lavinia Ioana, Solutions Manager, ELKO Romania, care a subliniat rolul strategic al distribuitorului ELKO, care reprezintă o platformă de colaborare și încredere.

Inovație și colaborare – o zi dedicată tehnologiei
Pe parcursul zilei, reprezentanți ai brandurilor Axis Communications, APC, Milestone Systems, LG, Bosch, Microsoft, HP, Senstar, Allied Telesis, FF Group, Getac și iPRO au oferit perspective actuale asupra inovației în domeniul securității inteligente, rețelisticii și eficienței energetice.
„Mă bucur că ELKO a ales Brașovul pentru acest eveniment dedicat partenerilor din centrul țării,” a declarat Eduard Bodor, APC. „ELKO este distribuitorul nostru cel mai important din România. Noi oferim soluții de electroalimentare de siguranță – UPS-uri, sisteme de climatizare și RACK-uri. Toți partenerii prezenți sunt potențiali clienți, pentru că echipamentele IT pe care le promovează au nevoie de siguranță și continuitate în alimentarea electrică.”
AI și platforme inteligente pentru supraveghere video
Transformarea domeniului supravegherii video a fost unul dintre punctele majore de interes. „Securitatea nu mai înseamnă doar imagine, ci interpretare și acțiune în timp real,” a spus Adrian Cristea, Axis Communications. „AI-ul integrat în camerele moderne schimbă complet modul în care este gestionată siguranța publică și privată.”
Donika Simeonova, Milestone Systems, a apreciat că ELKO Technology MeetUP a fost „un eveniment excelent organizat de ELKO la Brașov. Pentru Milestone, reprezintă o colaborare cu valoare adăugată – un schimb de idei și insight-uri pentru dezvoltare. A fost o bună ocazie de a ne întâlni cu partenerii și de a înțelege mai bine cum evoluează cererea și nevoile lor pentru platforma noastră deschisă, data-driven, VMS solution by Milestone. Sunt încântată să anunț că platforma noastră VMS are acum implementat suport integral în limba română, pentru a fi și mai aproape de partenerii noștri locali. Ne dorim să fim activi în continuare și să răspundem la nevoile și specificul partenerilor din România.”
Soluțiile automatizate de analiză video de la Bosch Security Systems sunt capabile să identifice și să extragă o gamă extinsă de caracteristici pentru recunoașterea precisă a persoanelor, contribuind la o supraveghere inteligentă și predictivă. Printre funcționalitățile avansate prezentate de Alexandru Nataprazu se numără și Gun Shot Detection, tehnologie care permite recunoașterea tipului de armă de foc și a direcției focului pe baza analizei audio-video, oferind suport operațional în situații critice.

Rețelistică, infrastructură IT și soluții specializate pentru o viziune comună
Temele dedicate rețelisticii și infrastructurii IT au adus în prim-plan soluții de la Allied Telesis, FF Group și Senstar. O rețea modernă trebuie să fie sigură, adaptabilă și pregătită pentru AI – iar echipamentele noastre aduc această viziune mai aproape de realitate, a transmis Cătălin Gheorghe, Regional Sales Manager at Allied Telesis.
Vlad Crăciunescu, Senstar România, a considerat că „poziționarea evenimentului la Brașov, chiar în centrul țării, ne-a oferit ocazia să ne întâlnim cu parteneri valoroși din toate regiunile. Am prezentat soluțiile Senstar de protecție perimetrală – dezvoltate parțial chiar în România – și am discutat cum putem sprijini implementările partenerilor noștri. Senstar, companie canadiană cu peste 40 de ani de experiență, aduce tehnologii AI integrate în sistemele de securitate perimetrală, pentru un nivel superior de protecție.”
Reprezentantul FF Group, Martin Kana, a adus în discuție evoluția camerelor AI și noile posibilități de analiză: „Sunt aici pentru a prezenta soluția FF Group Camera AI – cea mai nouă versiune, care ne permite să recunoaștem parametrii vehiculelor, inclusiv viteza, zgomotul produs și chiar identificarea fără plăcuțe de înmatriculare, pe baza celorlalte caracteristici”.

Ecosistemul IT pentru securitate – compute, software și AI
Din partea HP, Tiberiu Beșleagă a subliniat importanța puterii de procesare în orice infrastructură IT: „Am prezentat soluțiile HP Ink și componenta de compute, esențială pentru orice aplicație IT. Tot ceea ce înseamnă securitate, rețelistică sau AI are nevoie de o bază solidă de procesare – fie pe laptopuri, servere sau stații grafice performante.”
Mădălin Miron, Business Development Manager Microsoft la ELKO România, a completat: „Nimic din ceea ce vedem astăzi nu ar fi posibil fără o bază software solidă. Windows 11 este platforma pe care se sprijină integrarea soluțiilor de securitate și AI, ajutându-ne să lucrăm mai eficient, mai sigur și mai inteligent, zi de zi.”
Ca reprezentant al integratorilor participanți la eveniment din partea Civitas, dl. ne-a acordat o declarație: „Parteneriatul nostru cu ELKO a început acum peste 15 ani și a fost mereu bazat pe încredere și profesionalism. Împreună am derulat proiecte importante – de la Aeroportul din Timișoara cu echipamente Allied Telesis, la implementări Axis la Petrom sau proiecte în desfășurare la uzina Ford din Craiova. Este un parteneriat de suflet, bazat pe seriozitate și respect reciproc.”
LG România a adus în prim-plan soluțiile sale software LG ProCentric și sistemele LED indoor, destinate mediilor comerciale și corporate. Echipamentele sunt certificate antifoc și conforme cu standardele internaționale de siguranță. O inovație cu valoare adăugată a soluțiilor LG o reprezintă funcția Soft AP, prin care televizoarele LG pot fi transformate în puncte de acces Wi-Fi, asigurând conectivitate rapidă și flexibilă fără echipamente suplimentare.
De asemenea, Getac a prezentat gama sa de echipamente rugged, create pentru utilizare în medii dificile, care se remarcă prin durabilitate ridicată și garanția extinsă Bumper-to-Bumper de 3 ani, ce acoperă inclusiv daunele accidentale, oferind utilizatorilor siguranță și fiabilitate maximă în operare.

Mesajul final – parteneriat și viziune pentru 2026
Mircea Ciucur, Director Comercial ELKO România, a spus: ”Alături de o parte din echipa ELKO suntem bucuroși să fim la Brașov, este încă o etapă din seria de întâlniri pe care le organizăm cu partenerii sub umbrela ELKO Technology MeetUP, cu scopul de a promova tehnologiile și produsele noi ale vendorilor pe care îi reprezentăm, dar în egală măsură și mult mai important să ne întâlnim cu partenerii noștri și să înțelegem care sunt problemele lor pe care le putem adresa și cărora le putem răspunde. Aceste evenimente sunt practic parte din strategia ELKO de dezvoltare pe zona de distribuție cu valoare adăugată, motiv pentru care echipele noastre sunt într-o continuă dezvoltare atât din punct de vedere numeric, cât și al capabilităților tehnice. Și nu în ultimul rând ne propunem ca pe lângă suportul logistic și financiar pe care îl oferim, să putem veni și cu suport tehnic. Ne bucurăm de o audiență numeroasă ceea ce confirmă viabilitatea proiectului pe care l-am început și dorim să îl continuăm. Vă mulțumim și vă așteptăm în continuare la evenimentele noastre.”
În închiderea evenimentului, Bogdan Loznianu, ELKO România, a transmis un mesaj de încredere și colaborare către parteneri: „Mulțumesc partenerilor care au ajuns astăzi la Brașov. Le doresc un final de an fructuos și un 2026 mai bun! Vă puteți baza mereu pe ELKO. Vom rămâne conectați la cele mai noi tehnologii, în securitate fizică, cibernetică și IT, alături de brandurile consacrate – Axis, Bosch, i-PRO, APC, Getac, CyberPower, Teltonika. Le mulțumim tuturor vendorilor care ne-au susținut pentru a avea un eveniment reușit. Vă invităm să testați noul furnizor i-PRO și să descoperiți calitatea și inovația japoneză în supravegherea video.”
Despre ELKO Group și ELKO Romania
ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând peste 350 de producători. Cu o experiență de peste 30 de ani, compania oferă o gamă largă de produse și servicii către mai mult de 10.000 de retaileri, producători de calculatoare, integratori de sisteme și companii din diferite domenii, în 13 țări din Europa și Asia Centrală. Cifra de afaceri a ELKO Group în 2024 s-a ridicat la 1.143 mil. USD (1.056 mil. EUR), cu o rată de profitabilitate brută de 7.8%. Aflați mai multe informații de pe site: www.elkogroup.com
ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game extinse de echipamente și soluții IT. Portofoliul său include PC-uri, componente hardware, electronice pentru uz casnic și de birou, telefoane mobile, software, infrastructură IT și soluții de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, precum și electronice de consum. ELKO Romania comercializează aceste produse exclusiv prin intermediul partenerilor săi: reselleri, retaileri, magazine online, companii specilalizate în proiectarea, instalarea și distribuția de soluții IT, sisteme de comunicații și de supraveghere video. Această abordare permite ELKO Romania să acopere toate canalele de distribuție IT & Telecom și să ofere soluții complete și adaptate pentru diversele nevoi ale clienților săi. Mai multe informații la: www.elko.ro
Uncategorized
Soluțiile avansate de monitorizare Prysmian sprijină modernizarea rețelei electrice din București

București, 11 noiembrie, 2025
Rețeaua electrică a Bucureștiului devine mai sigură și mai eficientă pe tronsonul Grozăvești – Filaret, odată cu instalarea soluțiilor avansate de monitorizare Prysmian pentru sistemele de cabluri subterane de înaltă tensiune.
Aceste soluții se bazează pe tehnologiile DTS (Distributed Temperature Sensing) și DAS (Distributed Acoustic Sensing), integrate într-un sistem DTAC (Distributed Temperature and Acoustic) de monitorizare combinată a temperaturii și acusticii.
Tehnologia avansată de monitorizare utilizată între cele două stații a fost furnizată în premieră de Prysmian România pentru Rețele Electrice România (parte a grupului PPC) care devine, astfel, primul beneficiar din țară al unor astfel de soluții.

Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu de reabilitare și înlocuire a cablurilor de înaltă tensiune dintre stațiile Grozăvești și Filaret, un pas esențial pentru creșterea siguranței alimentării cu energie și pentru reducerea pierderilor de curent în sectoarele 4 și 5. În cadrul acestei inițiative, Rețele Electrice România a finalizat cu succes testarea și punerea în funcțiune a noii linii subterane Grozăvești–Filaret. Noua linie funcționează la 110 kV, cu o capacitate de 170 MVA, fiind mai performantă și mai eficientă decât cea anterioară.
Soluțiile de monitorizare Prysmian oferă operatorilor de rețea date în timp real despre încărcarea și stresul operațional al sistemelor de cabluri, aspect din ce în ce mai important pe măsură ce cererea de energie electrică crește și pune presiune pe rețelele electrice.

Printre avantajele multiple ale soluțiilor de monitorizare implementate în România se numără:
- monitorizarea continuă a temperaturii, a semnalelor acustice și a vibrațiilor în sistemele de cabluri, care acționează ca „entități vii” și transmit permanent informații despre starea și localizarea lor, astfel încât operatorul le poate supraveghea în timp real;
- ajută la prevenirea defectelor din rețea;
- diminuează riscul întreruperilor neplanificate de energie care pot cauza avarii costisitoare sau care pot afecta locuitorii și companiile din zonă;
- reduce costurile mari de mentenanță ca urmare a intervențiilor planificate.

Soluțiile de monitorizare Prysmian sunt ideale pentru rețelele moderne de transport și distribuție, de la 20 kV la 525 kV HVDC și 600 kV AC.
„Dacă ar fi să descriem soluția avansată folosită în acest proiect, este vorba despre o arhitectură complexă de hardware, software și fibre optice care colectează date acustice și de temperatură. Probleme precum suprasarcina cablurilor, vibrațiile anormale sau semnalele acustice generate de factori mecanici (cum ar fi săpăturile) care ar putea deteriora sistemul de cabluri vor fi acum vizibile în timp real pe monitoarele operatorului.
În concluzie, monitorizarea inteligentă a sistemelor de cabluri electrice reprezintă o investiție directă în confortul oamenilor și în siguranța comunităților urbane. Un pachet de sisteme capabil să se autodiagnosticheze și să semnaleze rapid problemele este soluția ideală pentru rețeaua viitorului”, a declarat Nistor Constantin, CCO al Prysmian România.

Despre Prysmian
Prysmian este un furnizor global de soluții pentru cabluri, aflat în fruntea tranziției energetice și a transformării digitale. Cu o prezență geografică extinsă, un portofoliu variat de produse, o istorie solidă de inovație tehnologică și o bază puternică de clienți, compania este bine poziționată pentru a valorifica avantajele sale și pentru a se impune pe piețele noi și în creștere. Strategia de business a Prysmian răspunde perfect principalelor tendințe din industrie, prin dezvoltarea de soluții de cabluri rezistente, performante, sustenabile și inovatoare, în domeniile Transmisie, Rețele Electrice, Electrificare și Soluții Digitale.
Prysmian este listată la Bursa de Valori din Italia, cu o experiență de aproape 150 de ani, peste 33.000 de angajați, 107 fabrici și 27 de centre de cercetare și dezvoltare în peste 50 de țări, precum și venituri de peste 17 miliarde de euro în 2024.
-
Afaceriacum 4 zileNowCheckIn lansează cea mai avansată platformă de management hotelier din România
-
Uncategorizedacum 4 zile
Soluțiile avansate de monitorizare Prysmian sprijină modernizarea rețelei electrice din București
-
Uncategorizedacum 4 zileELKO Technology MeetUP la Brașov
-
Uncategorizedacum 6 zile
Xiaomi deschide primul magazin propriu din România, în incinta ParkLake, București, pe 22 noiembrie
-
Afaceriacum 2 zileBogdan Dumitrache, fondatorul CITY PROTECT, susține un discurs la Roma în fața a 40 de antreprenori europeni în cadrul galei Business Elite Awards „40 under 40 Europe”
-
Uncategorizedacum 2 zileELKO Group devine distribuitor autorizat Dreame în România

