Acasă Politică locală Peste patru milioane de lei de la județ pentru proiecte culturale. A...

Peste patru milioane de lei de la județ pentru proiecte culturale. A fost lansat ghidul de finanțare

Consiliul Județean Timiș a aprobat miercuri ghidul prin care se acordă finanțare nerambursabilă pentru proiecte culturale în anul 2021. În total, la acest capitol au fost alocate 4,4 milioane de lei.

Principiile care stau la baza noului ghid sunt libera concurență, transparența, diversitatea culturală și pluridisciplinaritatea, neretroactivitatea, susținerea, tratamentul egal și contribuția proprie a beneficiarului, a anunțat CJT.

În total, în 2021, pentru proiecte cultural-artistice și de tineret este prevăzută suma de 4.440.000 lei. Unul dintre punctele importante ale ghidului este prevederea conform căreia finanțarea nerambursabilă trebuie însoțită de o contribuție din partea beneficiarului de minim 10% din valoarea cheltuielilor eligibile.

Conform documentului, ariile tematice eligibile sunt: Artele spectacolului (teatru, dans, muzică, etc.); Patrimoniu cultural (documentarea/cercetarea patrimoniului cultural mobil și imobil, tradiții, obiceiuri, muzică și dansuri populare, meșteșuguri tradiționale, artă culinară etc.); Arte vizuale (film/pictură, sculptură, arte decorative, foto/video, multimedia, etc.); Educație culturală (utilizarea culturii și a creativității pentru dezvoltarea de noi audiențe, mediere culturală, intervenție culturală, rezidență de cercetare/creație);

Proiecte editoriale și literare; Fonduri de mobilitate (culturală și de tineret); Formare profesională (cuprinzând domeniile cultură, educație și tineret); Educație, educație în sănătate și mediu, incluziune socială.

Pasul următor va fi deschiderea sesiunii de selecție, anunț care va fi mediatizat prin canalele de comunicare ale Consiliului.

Din comisia de selecție a proiectelor vor face parte reprezentanți ai Consiliului Județean Timiș și specialiști cu o experiență de minim trei ani de practică în domeniul culturii, din județul Timiș. Numărul specialiștilor trebuie să fie mai mare decât numărul reprezentanților autorității finanțatoare.

Comisia de evaluare și selecție a ofertelor cultural-artistice și de tineret are ca atribuții analiza proiectelor din punct de vedere al strategiilor culturale și de tineret ale județului, verificarea proiectelor din perspectiva eligibilității, notarea proiectelor și stabilirea cuantumului finanțării nerambursabile. Comisia de evaluare și selecție a ofertelor cultural-artistice și de tineret va prezenta plenului CJ Timiș procesul verbal al selecției ofertelor culturale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit...

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI   Cea mai nouă tabletă flagship de...

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie...

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și...

Reciclarea deșeurilor din hârtie și carton – un proces esențial pentru eficiența operațională

În activitatea zilnică a companiilor, hârtia și cartonul sunt utilizate constant, în special pentru ambalare, transport și organizare. După utilizare, aceste materiale se transformă...

Organizarea eficientă a șantierului începe cu alegerea corectă a containerelor pentru moloz

În lucrările de construcții sau renovare, una dintre cele mai frecvente provocări este gestionarea resturilor rezultate. Molozul se acumulează rapid și, în lipsa unei...