Acasă Politică locală Prețurile apartamentelor din Timișoara cresc ușor, dar se mențin sub tendința națională

Prețurile apartamentelor din Timișoara cresc ușor, dar se mențin sub tendința națională

Prețurile solicitate de proprietarii de locuințe care le scot la vânzare la Timișoara cresc încet, dar sigur. În ultima lună, plusul a fost de 0,8%, în medie, față de o creștere de 0,7% l nivel național.

Prețurile locuințelor din România, cerute de proprietari, s-au menținut pe o traiectorie general ascendentă și în luna mai. Astfel, potrivit Imobiliare.ro, suma medie solicitată, la nivel național, de vânzătorii de apartamente (noi și vechi) s-a majorat cu 0,7% luna trecută, ajungând la un nivel de 1.406 euro pe metru pătrat util (față de 1.396 de euro pe metru pătrat util la finele lui aprilie). Evoluții pozitive au avut loc în cinci dintre cele șase mari orașe monitorizate constant de Imobiliare.ro, însă în Brașov și în București au fost consemnate cele mai semnificative majorări de preț. În aceste două centre regionale, curba abruptă de creștere a fost susținută în mod preponderent de segmentul rezidențial nou, putând fi explicată prin suplimentarea stocului locativ existent spre vânzare cu proprietăți aflate în construcție sau recent finalizate.

În Timișoara, suma medie solicitată pentru un apartament s-a majorat cu 0,8% în cea de-a treia lună de primăvară, de la 1.324 la 1.335 de euro pe metru pătrat util, evoluții pozitive fiind consemnate pe ambele segmente de piață analizate.  Apartamentele vechi disponibile spre vânzare pe piața timișoreană s-au apreciat cu 0,9% în ultimele 31 de zile, de la 1.323 la 1.335 de euro pe metru pătrat util. Locuințele din cadrul noilor ansambluri rezidențiale, pe de altă parte, au înregistrat un avans de 0,5%, de la 1.328 la 1.335 de euro pe metru pătrat util.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Dezmembrări Alfa Romeo – piese pentru mașini cu stil, personalitate și întreținere atentă

Alfa Romeo nu este o marcă aleasă doar pentru transport. De cele mai multe ori, cine conduce un Alfa Romeo caută altceva: design, senzație...

Aplicația North Bucharest accelerează digitalizarea pieței rezidențiale | Numărul utilizatorilor a crescut cu 42% într-o singură lună

(Advertorial) Inteligența artificială redefinește modul în care românii caută și aleg o locuință, iar aplicația North Bucharest, dezvoltată de North Bucharest...

Consumatorii au trimis cu 40% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile în cadrul CSALB. Ce au solicitat?

14 iulie, București. În prima jumătate a acestui an consumatorii au trimis un număr record de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, către...

D’Olive a organizat un eveniment în Piața Unirii din Cluj-Napoca

Peste 1.000 de persoane au participat la un eveniment organizat de D’Olive în Piața Unirii din Cluj-Napoca, conform unui comunicat transmis de...

HONOR lansează în România noul HONOR 600 Smart 5G

Rezistență certificată, autonomie extinsă și funcții AI accesibile printr-un buton dedicat   București, 13 iulie 2026 – HONOR, companie globală specializată în ecosisteme de dispozitive bazate pe...