Acasă Politică locală Pe bune, Cîţu e Mancini? Mai degrabă e antrenorul Gigi Becali

Pe bune, Cîţu e Mancini? Mai degrabă e antrenorul Gigi Becali

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Că tot suntem în zodia fotbalului (ce frumos Euro!), Rareş Bogdan, fostul lăudac al lui Gabi “Izmană” Oprea, printre alţii, acum al lui Florin Cîţu, a încercat să facă o comparaţie între premierul adulat şi antrenorul naţionalei Italiei, Roberto Mancini. Şi asta în contextul revocării din funcţie a ministrului de Finanţe, Alexandru Nazare, pe motive pe care premierul nu a reuşit să le explice cât de cât convingător. De unde toată lumea a tras concluzia rezonabilă, că  Nazare a fost schimbat pe motiv că era susţinător al lui Ludovic Orban, în “meciul” din interiorul PNL.

“Premierul Cîţu are curajul, exact ca Mancini, marele antrenor al Italiei, care şi-a dus echipa în finală, să îi schimbe la o adică pe Chiellini sau pe Immobile, fără prea multe discuţii, pentru că echipa trebuie să funcţioneze şi pentru că noi i-am dat încrederea noastră pentru a duce această ţară, acest guvern, acest partid spre o guvernare de opt ani”, a explicat Rareş Bogdan, zilele trecute, în termeni fotbalistici, revocarea lui Nazare. Dincolo de faptul că Bogdan, voluntar sau nu, l-a comparat pe Nazare cu imensul jucător Chiellini (doctor în Econmie, pe bune), în spiritul adevărului trebuie făcute unele observaţii.

Astfel, Mancini nu l-a schimbat în niciun meci pe bravul Chiellini. Căpitanul Squadrei Azzurra s-a accidentat, în minutul 24 al celui de-al doilea meci din grupe, cel cu Elveţia, şi a cerut să fie înlocuit. A revenit pe teren, abia în partida din “sferturi” cu Belgia, fiind integralist de atunci. În schimb, Ciro Immobile a fost titular în toate merciurile, cu excepţia partidei cu Ţara Galilor, când Italia a jucat cu rezervele. Iar Immobile nu nu a strălucit, motiv pentru care multă lume i-a cerut lui Mancini să nu-l mai titularizeze. Deci a fost ca la Radio Erevan, nu doar că Mancini nu l-a schimbat pe Immobile (a făcut-o, e drept, în timpul unor partide), dar chiar l-a ţinut titular, deşi poate nu merita.

Trecând peste acestea, nu ştiu ce asemănare poate fi între antrenorul azzurilor şi Florin Cîţu, dincolo de un nou exerciţiu de pupincurism al lui Rareş Bogdan. Mai degrabă văd asemănări între Florin Cîţi şi Gigi Becali, adevăratui antrenor al FCSB. Doar Gigi Becali îşi laudă azi un jucător, iar a doua zi îl pune pe liber, fără să înţelegi de ce a făcut asta. La fel cum Cîţu l-.a demis pe Nazare, după ce s-a tot lăudat cu activitatea Ministerului de Finanţe. Doar Gigi Becali anunţă azi că şi-a adus un jucător, iar a doua zi spune că nu-l mai aduce. Aşa cum a făcut Cîţu cu un secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, pe care l-a demis a doua zi după ce l-a numit în funcţie.

Doar la Gigi Becali vezi atâta fanfaronadă ca la Cîţu. FCSB bubuie, dar echipa pierde meci de meci. Economia duduie, dar nu simte nimeni. Doar Gigi Becali e atât de imprevizibil precum Cîţu, azvârle cuvinte pe care, de multe ori nu le înţelege nimeni, şi nici nu ştii ce vrea de fapt. Sigur, aşa cum Gigi Becali are “mari sfătuitori” care-l duc spre dezastru, an de an, gen MM Stoica, nici Cîţu cică n-ar ieşi din vorba lui Isar, soţul Alinei Gorghiu. Dar, cel mai important cred că este faptul că, de când Gigi Becali este adevăratul antrenor al FCSB, echipa n-a câştigat niciun campionat. Şi nici nu se arată că va câştiga în viitor… Aviz pentru Cîţu.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director...