Acasă Uncategorized Sony anunță campaniile promoționale de Black Friday pentru o gamă variată de...

Sony anunță campaniile promoționale de Black Friday pentru o gamă variată de produse

București, 6.11.2024 – Au mai rămas doar câteva zile până la cel mai așteptat eveniment de shopping al anului, iar partenerii Sony au pregătit pentru Black Friday 2024 campanii promoționale pentru mai multe game de produse.

Cei care își doresc să se bucure de producțiile cinematografice preferate la o calitate excelentă, dar și cei ce își doresc să facă o schimbare în propria locuință, se pot bucura de campaniile promoționale pentru produsele Sony. Produsele din campania de Black Friday 2024 vor fi disponibile atât în rețelele de magazine fizice, cât și online pe Altex.ro, Flanco.ro, eMAG.ro, AVStore.ro, F64.ro și  PhotoSetup.ro.

Experiență cinematografică de top, acum în confortul propriei locuințe

Din ofertele de Black Friday face parte Televizorul Bravia A80 L ideal pentru producțiile cinematografice, cu ecran OLED extrem de luminos și nuanțe de negru intens. Acesta poate fi combinat cu soundbar-ul HT-S2000 ce oferă un sunet și o experiență de audiție surround și imersivă, astfel încât utilizatorii pot beneficia de o experiență cinematografică incredibilă chiar la ei acasă.

De asemenea, boxa Bravia Theatre U, cu un sistem de purtare în jurul gâtului oferă un sunet imersiv care înconjoară utilizatorii pentru o audiție într-un spațiu deschis, experiența rămânând una personală.

Sunet excepțional oriunde te-ai afla

Pentru o experiență de audiție reușită nu contează numai sunetul redat, ci și sunetul care este estompat. Astfel, căștile WF-1000XM5 de la Sony reprezintă alegerea ideală atunci când vine vorba despre anularea eficientă a zgomotului, deoarece beneficiază de cea mai bună funcție de anulare a zgomotului, astfel încât utilizatorii să se bucure cu adevărat de muzica preferată.

Pentru cei ce doresc o experiență de audiție cel puțin la fel de bună, însă preferă modelele over ear, aceștia pot alege modelul WH-1000XM5 disponibil acum în noua variantă de culoare Smoky Pink, ce oferă utilizatorilor noi oportunități de a-și accesoriza și completa stilul cu o nuanță de roz și tonuri elegante.

În completarea ofertelor disponibile cu ocazia Black Friday 2024, Sony oferă utilizatorilor un an în plus de garanție extinsă pentru modelele de căști înregistrate în MySony.

Pentru cei care doresc să petreacă până în zori alături de cei dragi, produsele din gama ULT POWER SOUND sunt exact ceea ce au nevoie pentru a-i face să se simtă de parcă s-ar afla în primul rând, la concertul preferat. De exemplu, datorită bass-ului masiv, funcțiilor Party Sound 360°, 360° Party Light și funcției de karaoke – cu ajutorul microfonului wireless, boxa ULT TOWER1000 transformă orice locuință într-un adevărat spațiu al distracției.

Pentru cei care călătoresc des, boxa ULT FIELD 7 îi ajută să ia petrecerea cu ei oriunde ar merge, datorită construcției rezistente la apă și praf și autonomiei mari a bateriei. În plus, utilizatorii au opțiunea de a conecta un microfon pentru karaoke chiar și atunci când nu se află acasă.

Camere Sony, la oferte speciale

Pentru pasionații de fotografie și conținut video, campania de Black Friday de anul acesta vine cu oferte la camerele Sony. Astfel, camera de vlogging ZV-1, combină funcționalitățile ușor de utilizat cu tehnologii de imagine care nu lasă loc de niciun compromis și transformă acest model în partenerul ideal pentru vloggeri și creatorii de conținut, indiferent de nivelul de experiență.

De asemenea, modelul ZV-1F este proiectat cu un obiectiv fix superangular de 20 mm pentru o înregistrare optimă în mod selfie și un unghi de vizualizare larg, pentru a surprinde mai mult din imaginea de fundal. În plus, ZV-1F oferă un efect bokeh frumos în fundal atât pentru fotografii, cât și pentru video, pentru a evidenția subiectul sau pentru a crea un aspect mai fluid.

Pentru profesioniști și entuziaștii de fotografie, camera Sony A7 III este una dintre cele mai căutate si apreciate aparate foto mirrorless din gama full-frame a Sony. Cu un senzor full-frame de 24,2 megapixeli, stabilizare pe 5 axe și performanțe impresionante în condiții de iluminare slabă, Sony A7 III oferă o calitate excepțională a imaginii și flexibilitate în fotografiere.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o filială deținută în întregime de Sony Group Corporation și este responsabilă pentru activitatea Entertainment, Technology & Services (ET&S). Cu misiunea de a „construi viitorul divertismentului prin puterea tehnologiei împreună cu creatorii”, ne propunem să continuăm să oferim Kando* oamenilor din întreaga lume

Pentru mai multe informații, vizitați: http://www.sony.net/

*Kando este un cuvânt japonez care se traduce aproximativ prin sentimentul de fericire și emoție pe care îl simți atunci când experimentezi ceva frumos și uimitor pentru prima dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung Climate Solutions deschide la Schiphol, Amsterdam, cel mai mare centru de training din Europa

Bucharest, România – 10 iulie 2026 - Samsung Climate Solutions anunță inaugurarea unui nou centru de training de ultimă generație în Amsterdam. În noul spațiu, cu...

HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6 au transformat o lansare de tehnologie într-o experiență inspirată de artă, la Art Safari București

București, 10 iulie 2026 – La Art Safari, tehnologia a intrat pe teritoriul artei. HONOR a lansat în România noile HONOR Magic V6 și...

ELKO Romania aduce in atentia pietei locale noul display LG MAGNIT Micro LED pentru spatii comerciale premium

Noua solutie LG MAGNIT Micro LED ofera imagini de inalta definitie, instalare simplificata si fiabilitate operationala sporita pentru proiecte B2B de mari dimensiuni Pe scurt: ...

Roborock lansează noua gamă de roboți de tuns gazonul

Noile modele RockNeo Q1, RockMow S1, RockMow Z1 și RockMow Z1 LiDAR aduc navigație inteligentă, cartografiere asistată de AI și funcții avansate pentru întreținerea...

O iubire construită pe crestele munților. Filmul „Hoinari prin Munți” ajunge la Craiova, pe 11 iulie

Publicul din Craiova are ocazia să descopere una dintre cele mai inspiraționale povești despre munte, iubire și libertate. Documentarul „Hoinari prin Munți” va avea...