Acasă Eveniment Dezastru! Care vor fi efectele taxei pe lăcomie | TimisAZI

Dezastru! Care vor fi efectele taxei pe lăcomie | TimisAZI

Băncile vor calcula, declara şi plăti taxa pe lăcomie, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se datorează, scrie HotNews. 

Media trimestrială ROBOR se stabileşte pe baza ratelor ROBOR la 3 luni şi la 6 luni, calculate şi publicate de Banca Naţională a României pentru ultimul trimestru/semestru anterior trimestrului de calcul. Stabilirea mediei trimestriale se efectuează de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză şi se publică pe site-ul acestei instituţii.

Trei posibile efecte cauzate de taxa pe lăcomie. 

1. Ca răspuns la perspectiva unui profit în scădere, băncile ar putea deveni şi mai conservatoare şi vor reduce volumul creditelor acordate- această înseamnă că, la rândul ei, nici producţia economică şi nici consumul intern nu pot creşte cu vitezele aşteptate. 

2. Întrucât majoritatea băncilor din România sunt deţinute de bănci-mame cu sediile în străinătate, există riscul că respectivele bănci-mame să investească mai puţin în filialele lor din România 

3. Să nu uităm, consumatorii sunt cei care duc greul costurilor. Cu cât este mai mare taxa bancară băncile sunt mai motivate să găsească modalităţi de a transfera povară taxei către clienţi. Un cost ridicat al creditului reduce puterea de cumpărare şi încetineşte creşterea economică. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una...

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană...

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener...

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară în tehnologia de afișare...

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora   14 aprilie, București: Nespresso lansează cea mai...