Acasă Exclusiv Cazul “Barna” face noi victime/Plângere penală împotriva domnului Nistor Călin, procuror şef...

Cazul “Barna” face noi victime/Plângere penală împotriva domnului Nistor Călin, procuror şef DNA, şi împotriva doamnei Livia Săplăcan, şefa Biroului de Presă al DNA, la SIIJ

Vă anunţ că am trimis plângere penală împotriva domnului Nistor Călin, procuror şef DNA, şi împotriva doamnei Livia Săplăcan, şefa Biroului de Presă al DNA, la SIIJ, pe încălcarea mai multor prevederi legale în cazul comunicării în “cazul Barna” în condiţiile în care DNA fusese solicitat legal de 4 zile să răspundă pe acest caz, nici până astăzi nu a oferit un răspuns potrivit legii, dar după “model Kovesi” a ales tot azi să “scurgă” informaţii pe surse pe acest caz fără a le confirma public, legal şi încălcând prevederile legale în materie şi drepturi fundamentale. Cum tactica este binescunoscută, „metoda Kovesi” trebuie să moară pentru că este profund ilegală, nu este prima oară când se întâmplă asta, am şi probe, am cerut procurorilor să dispună efectuarea de cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a celor vinovaţi şi respectarea legalităţii, precizeaza Sorina Ruxandra Matei. (Paul D.).

Articolul Cazul “Barna” face noi victime/Plângere penală împotriva domnului Nistor Călin, procuror şef DNA, şi împotriva doamnei Livia Săplăcan, şefa Biroului de Presă al DNA, la SIIJ apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât...

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...