Acasă Politică locală Programul Operațional Regional a adus în regiune contracte semnate pentru 2,2 miliarde...

Programul Operațional Regional a adus în regiune contracte semnate pentru 2,2 miliarde de euro

Regiunea Vest a depășit clar alocarea de bani disponibilă inițial prin Programul Operațional Regional. De la 653 milioane, suma deja contractată, în urma realocărilor suma crescând semnificativ până la 1,3 miliarde. La finalul tuturor contractelor semnate se va ajunge la 2,2 miliarde de euro.

Alocarea financiară pentru Regiunea Vest (FEDR, buget de stat și buget local), gestionată de ADR Vest, este de 653,03 milioane euro, din care 643,65 milioane euro reprezintă fonduri nerambursabile (FEDR și buget de stat), conform realocării aprobate de Comitetul de Monitorizare al Programului Operational Regional în ianuarie 2020.

Până în prezent, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020 (POR 2014 – 2020), la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest au fost depuse 1512 proiecte, în valoare totală de 2.252,09 milioane euro, valoarea finanțării nerambursabile fiind de 1.700,92 milioane euro.

Dintre acestea: 762 proiecte au fost contractate, având o valoare totală de 1.302,75 milioane euro și 1.048,06 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; dintre acestea 745 proiecte se află în implementare/au fost finalizate, având o valoare nerambursabilă de 1.042,40 milioane euro. La acestea se adaugă 15 proiecte contractate în cadrul apelurilor SUERD, cu o valoare nerambursabilă de 24,76 milioane euro. 17 proiecte au fost reziliate, având o valoare nerambursabilă de 5,66 milioane euro.

De asemenea, 233 proiecte se află în evaluare/precontractare, având o valoare totală de 375,49 milioane euro și 191,79 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; 12 proiecte se află în rezervă, având o valoare totală de 181,14 milioane euro și 172,47 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile; 505 proiecte sunt respinse/ retrase, având o valoare totală de 392,71 milioane euro și 288,60 milioane euro valoarea finanțării nerambursabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Pizzeria IZA – Gust autentic, ingrediente de calitate și livrare rapidă de pizza în Sectorul 4, Sectorul 5 și Sectorul 3

Într-un oraș în care oferta de pizza este din ce în ce mai diversificată, alegerea unei pizzerii care să ofere atât gust autentic, cât...

„Condu Prudent! Alege Viața!” a adus brașovenii față în față cu realitatea accidentelor rutiere, transformând siguranța rutieră într-o experiență trăită, nu doar explicată

Peste 1.000 de brașoveni au participat în data de  23 mai, la evenimentul „Condu Prudent! Alege Viața!”, una dintre cele mai ample...

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...