Acasă Politică locală Continuă lucrările de extindere a Spitalului „Victor Babeș”/FOTO

Continuă lucrările de extindere a Spitalului „Victor Babeș”/FOTO

S-a mai făcut un pas în proiectul de extindere a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara. În aceste zile s-au finalizat lucrările de turnare a „plăcii” de la „acoperișul” corpului B.

În paralel, se lucrează la fundația corpului A. Totodată, a fost nivelat terenul și a fost pus stratul de bază, de pietriș. Cele două firme constructoare, Zitco SRL și Constructim SA, au reușit în timp record să finalizeze partea de structură a clădirii B.

Aici vor funcționa cabinetele de kinetoterapie și hidroterapie, dar și o încăpere pentru pacienții care au prescris tratamentul cu aerosoli. De asemenea, vor fi amenajate zone de odihnă pentru medici, câteva birouri și o sală de mese.

În urmă cu câteva luni, a demarat extinderea Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș”, care include două noi corpuri de clădire ce se vor ridica în curtea unității medicale.

Corpul A are regimul de înălțime P+2. La parter va exista o sală de așteptare cu o recepție, o zonă destinată internării și externării pacienților și o zonă cu cabinete de investigații și tratament. Aici va fi amenajată, printre altele, o sală de tratament pentru bronhologia intervențională și un cabinet pentru anumite proceduri toracice minim invazive. La etajul întâi vor fi amenajate mai multe saloane cu două paturi și grup sanitar propriu, dar și câteva spații medicale. Etajul al doilea, care va fi retras, va include o sală de conferințe, o sală de curs și câteva grupuri sanitare.

Tot în corpul A de clădire va fi instalat și echipamentul de ecografie transbronșică destinat realizării de biopsii ganglionare, procedură ce înlocuiește intervenția chirurgicală la pacienții cu neoplazii pulmonare.

Corpul B, care este o construcție ce are ca regim de înălțime doar parter, este legat de corpul A și va avea spații pentru tratament, o sală de mese, o zonă de odihnă, dar și birouri pentru medici și asistente.

Valoarea totală a proiectului este de aproape 8,3 milioane de euro, bani alocați din bugetul local al Primăriei Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...