Acasă Politică locală Cinci puștani l-au amenințat cu arma pe un tânăr în Parcul Catedralei...

Cinci puștani l-au amenințat cu arma pe un tânăr în Parcul Catedralei și i-au furat telefonul

Polițiștii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au reținut, pentru 24 de ore, trei dintre cei cinci minori, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere si Arestare Preventivă Timiș.

Azi-noapte în jurul orei 01:00, polițiștii Secției 1 Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost deposedat, sub amenințarea unei arme, de telefonul mobil pe care îl avea asupra sa, de către mai multe persoane necunoscute în timp ce se afla în parcul din zona Catedralei.

În jurul orei 01:30, polițiștii Secției 3 Timișoara au depistat cinci minori cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani, bănuiți de comiterea faptei.

Cei cinci minori au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, în vederea audierilor.

În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, trei minori (16, 16 și 17 ani) pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Polițiștii au ridicat două arme, care sunt supuse expertizei balistice.

În continuare, se efectuează  cercetări pentru  stabilirea  întregii activități infracționale a celor în cauză.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...