Acasă Eveniment Cine o încalcă, amendă 10.000 lei | TimisAZI

Cine o încalcă, amendă 10.000 lei | TimisAZI

„Operatorii economici care încasează, integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor de credit/debit sau a substitutelor de numerar contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii efectuate direct către populaţie, sunt obligaţi să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale dotate cu jurnal electronic”, se arată în actul normativ.

Potrivit situaţiei prezentate recent de Ministerul Finanţelor Publice, se estimează că operatorii economici mari şi mijlocii utilizează circa 100.000 de aparate de marcat. Până în 29 august au fost instalate numai 28.986 de aparate de marcat pentru toate categoriile de contribuabili, inclusiv cei mici.

Prin OUG nr.44/2018 s-au prelungit termenele de graţie, până la care nu se aplică sancţiunile prevăzute în OUG nr. 28/1999, pentru nedotarea cu noile aparate de marcat respectiv până la 1 septembrie 2018 pentru contribuabili mari şi mijlocii şi 1 noiembrie 2018 contribuabili mici. Sancţiunile pentru lipsa noilor aparate de marcat sunt amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei, precum şi: (i) confiscarea sumelor nejustificate; (ii) suspendarea activităţii operatorului economic la unitatea de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor, până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi prezentarea dovezii de plată a amenzii sau a jumătate din cuantumul acesteia, după caz, organului constatator.

Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR, a declarat că mediul de afaceri se află în situaţia de a nu putea respecta termenele impuse de OUG nr. 44/2018 şi din vina autorităţilor publice care nu au capacitatea eliberării avizelor tehnice necesare aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic.

„O soluţie mai bună ar fi fost, însă, prelungirea termenului pânâ la care agenţii economici trebuie să se supună dispoziţiilor legale, privind utilizarea aparatelor de marcat dotate cu jurnal electronic, având în vedere că la nivel naţional au fost instalate doar 28.986 aparate”, a declarat Jianu într-un comunicat citat de Evz.

Organizaţiile care apără interesele comercianţilor cer Ministerului de Finanţe să aplice, în acest caz, prevederile Legii prevenirii. Potrivit legii, în cazul unui control, agentul economic va fi sancţionat doar cu un avertisment, întocmindu-se de asemenea şi un plan de remediere; în planul de remediere se includ măsurile pe care agentul economic trebuie să le întreprindă şi termenul de remediere; termenul de remediere poate fi de maxim 90 de zile calendaristice de la data primirii avertismentului şi a planului de remediere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Afacere sezonieră: cum îți organizezi bugetul pentru lunile cu vânzări mici

În lunile bune, o afacere sezonieră poate da impresia că banii vor curge mereu la fel. Comenzile vin repede, stocurile se mișcă, iar cheltuielile...

Furnizor local sau import direct: cum compari costurile și termenele reale

Prețul de pe ofertă poate părea decisiv când alegi de unde cumperi marfa. Un furnizor local pare mai scump la prima vedere, iar importul...

Inflație în scădere: de ce prețurile pot continua să crească

Când auzi că inflația scade, te-ai putea aștepta ca prețurile din magazine să scadă și ele. Apoi ajungi la casă și bonul arată aproape...

Revolut confirmă o breșă de securitate. Ce date personale ale unor clienți au fost expuse

Revolut a confirmat că o terță parte neautorizată a primit date personale și informații sensibile despre un număr limitat de clienți.

Regulamentul UE privind rezilienta cibernetica impune standarde mai ridicate furnizorilor de tehnologii de securitate fizica

Genetec prezinta cinci intrebari pe care liderii din domeniul securitatii ar trebui sa le adreseze furnizorului in procesul de evaluare BUCURESTI, 10 Septembrie 2026 —Genetec...