Acasă Eveniment Ședință INCENDIARĂ la Cotroceni! Eugen Teodorovici rupe tăcerea | TimisAZI

Ședință INCENDIARĂ la Cotroceni! Eugen Teodorovici rupe tăcerea | TimisAZI

„Ieri (miercuri – n. r.) a venit această invitaţie din partea domnului preşedinte, după ora de începere a şedinţei de Guvern, după ora 13:00. Dacă se dorea cu adevărat o discuţie, un dialog pe un astfel de subiect putea fi trimisă această invitaţie înainte, pentru ca doamna prim ministru să decidă clar în funcţie de această solicitare, dânsa având deja antamat un program de vizite externe. Avea un angajament asumat şi stabilit cu partenerii noştri internaţionali, de a merge în Spania, de a se întâlni cu prim ministrul şi nu numai. De asta dânsa a propus ca la discuţiile de astăzi să merg eu, alături de colegul meu, domnul ministru Tudorel Toader (ministrul Justiţiei – n. r.). La această întâlnire de astăzi domnul preşedinte nu a venit, considerând că e poate mult prea jos nivelul de discuţie cu doi miniştri din Cabinetul României şi a desemnat doi consilieri pe probleme economice şi probleme juridice”, a explicat Teodorovici.

El a adăugat că nu au fost anunţaţi că preşedintele nu va fi prezent şi au aflat acolo acest lucru. De asemenea, a menţionat că subiectul principal adus în discuţie a fost „grija” faţă de bugetele structurilor membre în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

„Întrebarea din partea noastră a fost de ce discutăm un astfel de context, nefiind cei doi de faţă din partea preşedintelui membri ai CSAT”, a spus ministrul Finanţelor.

Acesta a menţionat că subiectul legat de servicii fusese deja discutat în şedinţa CSAT, unde „toţi cei prezenţi au confirmat că a fost o comunicare prealabilă între doamna prim ministru, ministrul Finanţelor şi fiecare structură membră CSAT şi că propunerea de rectificare a Guvernului nu împietează cu nimic, cel puţin până la a doua rectificare din acest an, contractele în derulare şi nu este niciun fel risc ca tot ce înseamnă activitate în aceste structuri să fie derulate aşa cum le-au asumat la început de an”.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că i-a rugat pe cei doi consilieri „să-l invite pe domnul preşedinte în timpul discuţiilor, dacă doreşte şi are neclarităţi”, fiind momentul să primească răspuns la toate întrebările pe care le ridică în spaţiul public.

 

„Rugămintea mea a fost la cei doi consilieri chiar să-l invite pe domnul preşedinte în timpul discuţiilor. Dacă tot doreşte şi are neclarităţi, este momentul să primească răspuns la toate întrebările pe care dânsul le ridică în spaţiul public, dar fără să comunice cu Guvernul pe aceste subiecte. Dacă tot eram acolo şi tot ne-a invitat ca şi Guvern, acum nu neapărat conta dacă doamna prim ministru nu a fost de faţă, dânsa a desemnat doi membri ai Guvernului cu toate documentele, toate informaţiile necesare pentru ca domnul preşedinte să înţeleagă care a fost raţionamentul şi care este logica legală, dar din păcate domnul preşedinte, nefiind de faţă, subiectul fiind legat doar de servicii, discuţia oricum era caducă, pentru că rectificarea s-a adoptat ieri, după ce, din păcate, în CSAT s-a suspendat şedinţa fără un temei legal din partea preşedintelui. Din partea noastră, ca şi Guvern, a fost toată deschiderea, de asta am şi fost acolo prezent, pentru a aduce toate clarificările la eventuale întrebări din partea domnului preşedinte”, a spus şeful de la Finanţe, subliniind că spera ca prin această discuţie să fie evitate pe viitor situaţii similare, atunci când Guvernul va veni cu a doua rectificare bugetară din acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația...

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O nouă decizie a Comisiei...

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față...