Acasă Eveniment Ţările unde oamenii trăiesc puţin peste 60 de ani. Nici nu se...

Ţările unde oamenii trăiesc puţin peste 60 de ani. Nici nu se pune problema de pensie | TimisAZI

 Copiii născuţi astăzi în ţări puternic dezvoltate sunt de aşteptat să trăiască 19 ani mai mult şi să petreacă şapte ani mai mult în şcoală decât omologii lor din naţiunile cel mai puţin dezvoltate, potrivit unui raport la Naţiunilor Unite publicat vineri. 

Norvegia, Elveţia, Australia, Irlanda şi Germania ocupă primele cinci locuri în clasamentul anual de dezvoltare umană, care compară nivelurile de sănătate, educaţie şi venituri, scrie dpa. 

Cifrele arată că, în general, oamenii trăiesc mai mult, studiază mai mult şi câştigă mai mulţi bani, dar există încă discrepanţe masive. 

„În timp ce aceste statistici prezintă o imagine clară în sine, ele vorbesc şi despre tragedia a milioane de indivizi ale căror vieţi sunt afectate de inechitate şi oportunităţi pierdute, dintre care niciuna nu este inevitabilă”, a declarat Achim Steiner, şeful Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). 

Raportul citează ca factori-cheie inegalitatea de gen şi diferenţele în accesul la educaţie de calitate şi asistenţă medicală. 

Pe baza acestor date, un copil născut astăzi în Norvegia este de aşteptat să trăiască cel puţin 82 de ani şi să petreacă aproape 18 ani în şcoală, în timp ce în Niger, ţară situată la coada clasamentului, ar fi de aşteptat să trăiască 60 de ani şi să petreacă cinci ani în şcoală, potrivit raportului PNUD. 

Pentru grupul de 58 de ţări cele mai dezvoltate este estimată o speranţă de viaţă de aproape 80 de ani, în timp ce în 38 de ţări cel mai puţin dezvoltate se aşteaptă ca locuitorii să trăiască puţin peste 60 de ani. 

În ceea ce priveşte şcolarizarea, cei din ţările cele mai dezvoltate se aşteaptă în medie să-şi continue educaţia timp de 16 ani, comparativ cu nouă ani în statele mai puţin dezvoltate.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de...

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin...

Următoarea fotografie poate fi cea mai reușită de până acum

Seria HONOR 600 îi ajută pe pasionații aflați la început de drum să surprindă mai ușor momente importante cu ajutorul inteligenței artificiale   București, 05 august...

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 - În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru...

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?   București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport...