Acasă Eveniment Prima țară din lume care eliberează pașapoarte plătite cu bani virtuali |...

Prima țară din lume care eliberează pașapoarte plătite cu bani virtuali | TimisAZI

Venezuela a anunţat că va accepa la plata taxelor pentru paşapoarte moneda virtuală denumită petro. Statul a înfiinţat astăzi o poliţie specială pentru migraţie.

Potrivit ONU, circa 2,6 milioane din cei 30 de milioane de venezueleni s-au refugiat în alte ţări, în special în America de Sud. Aproximativ 1,9 milioane de oameni au ales migraţia în urma agravării crizei economice din Venezuela după 2015. Moneda naţională s-a depreciat cu peste 99%, iar Congresul controlat de opoziţie estimează că inflaţia anuală a ajuns la 200.000%.

Preşedintele socialist Nicolas Maduro contestă datele Organizaţiei Naţiunilor Unite şi susţine că numărul emigranţilor este de numai 600.000, dintre care 90% regretă decizia luată.

În prezent, graniţele Venezuelei sunt controlate de militarii din Garda Naţională. Cele 72 de puncte de trecere a frontierei se vor afla sub autoritatea poliţiei pentru migraţie, a precizat vicepreşedinta Delcy Rodriguez într-un discurs la televiziunea naţională. Reuters menţionează că mii de oameni ies ilegal din ţară în fiecare zi, pe jos sau cu autobuze, în special în Columbia, a cărei frontieră cu Venezuela are o lungime de 2200 de kilometri.

SURSA: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul. In al doilea weekend din...

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă...

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există momente în care autonomia unui smartphone...

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al costurilor pentru conectarea camerelor...

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe spații din...