
Chiar dacă infrastructura din România lasă de dorit, iar spitalele şi şcolile nu corespund cu standardele actuale, se pare că prioritatea Guvernului a fost referendumul pentru redefinirea familiei.
Proiectul legislativ îşi propune revizuirea articolului 48 din Constituţie, în sensul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi, aşa cum este în prezent.
Suma alocată pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei. Din acest total, au fost recuperaţi 7 500 lei, din amenzi date de poliţişti şi jandarmi unor votanţi.
”Pentru efectuarea cheltuielilor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a referendumului naţional pentru revizuirea Constituţiei, se suplimentează bugetul Ministerului Afacerilor Interne, al Autorităţii Electorale Permanente, al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, al Ministerului Afacerilor Externe, precum şi al Secretariatului General al Guvernului, pentru Institutul Naţional de Statistică din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. Suma alocată pentru organizarea referendumului este de 163,712 milioane de lei”, se arată într-un comunicat de presă.

