Astfel, dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele.
Există şi o excepţie: de Ziua Sfântului Dumitru, înfloresc dumitriţele – denumirea populară a tufănelelor, ultimele flori ale anului, mici, de dimensiunea unor nasturi de palton, colorate în roşu-ruginiu sau vişiniu-putred, cu mirosul iute-înţepător, inconfundabil.
În această zi există credinţa că aerul cald intră în pământ şi gerul începe să-şi facă apariţia.
În unele zone, mai ales în cele montane, în ajunul Sfântului Dimitrie se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoşi tot anul. De asemenea focul alungă fiarele şi încălzesc morţii. După stingerea focului există obiceiul ca ţăranii să arunce un cărbune în grădini, păşuni şi livezi pentru a aduce rod bogat în anul următor. Se spune că focul din ajun de Sfântul Dumitru aduce protecţie, purificare şi ajutor pentru căsătorie. Toate tradiţiile legate de foc în ajunul sărbătorii de Sfântul Dumitru poartă un nume de care sigur aţi mai auzit: Focul lui Sâmedru (sau Sumedru).
În tradiţia românească, Sfântul Dumitru este patronul păstorilor, astfel că în această zi ciobanii află cum va fi iarna, după următorul obicei: pe un cojoc aşezat în mijlocul turmei va veni o oaie, iar dacă aceasta este neagră, iarna va fi blândă, iar dacă se va aşeza o oaie albă, iarna va fi grea. Alte variante arată că ciobanii urmăresc care din oile sale se trezeşte prima în dimineaţa de Sfântul Dumitru. Dacă se va trezi prima o oaie albă şi va merge spre sud, iarna va fi grea, iar dacă se va trezi prima o oaie neagră şi va merge spre nord, iarna va fi uşoară.
Tot legat de vreme, se spune în popor că dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar dacă vremea este bună, toamna va fi lungă şi frumoasă.
