Acasă Exclusiv Anabell Olimpia Măntoiu, fostul secretar al Ploieștiului, declarată incompatibilă de ANI

Anabell Olimpia Măntoiu, fostul secretar al Ploieștiului, declarată incompatibilă de ANI

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate în cazul a cinci funcționari publici, printre care și Anabell Olimpia Măntoiu, fost secretar al municipiului Ploiești.

„În perioada 31 mai 2017 – 02 aprilie 2018 a deținut simultan calitatea de funcționar public în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești și pe cea de membru în consiliul de administrație în cadrul S.C. Servicii de Gospodărie Urbană Ploiești S.R.L., încălcând astfel dispozițiile art. 94, alin. 2, lit. c) din Legea nr. 161/2003”, a precizat Agenția Națională de Integritate.

Potrivit comunicatului de presă al ANI, „persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris”.

Numele Anabell Olimpia Măntoiu a fost în centrul atenției după ce a câștigat un proces prin care a contestat decizia de detașare de la Primăria Ploiești la ASSC.

SURSA

 

Articolul Anabell Olimpia Măntoiu, fostul secretar al Ploieștiului, declarată incompatibilă de ANI apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin...

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?   București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport...

TAG investește 500.000 de euro în retail în 2026, pentru modernizarea magazinelor și extinderea portofoliului

TAG estimează pentru acest an o creștere de aproximativ 20% a volumelor comercializate Compania a modernizat opt magazine în 2026 și analizează extinderea...

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul. In al doilea weekend din...

HONOR Magic V6: designul care se poartă

HONOR propune o nouă perspectivă asupra telefoanelor pliabile: din dispozitive tehnologice în accesorii de stil personal   București, 31.07.2026: După prezentarea instalației artistice semnată de Catrinel...