Acasă Eveniment SCANDAL uriaș la TVR și Radio România! Suma astronomică pe care o...

SCANDAL uriaș la TVR și Radio România! Suma astronomică pe care o încasează Lavinia Șandru DIN BANI PUBLICI pentru 30 de minute! Cum ar fi obținut contractul! Și angajații RRA rup tăcerea! | TimisAZI

Din păcate, lipsa de promovare a acestora se reflectă şi în numărul mici de telespectatori care le urmăresc. Totuşi nu cei mai performanţi jurnalişti au cele mai mari salarii. Pe adresa redacţiei Capital a sosit un mail de la mai mulţi angajaţi ai Radio România, postul public de radio, tot cu buget de la stat, care sunt nemulţumiţi de faptul că directorul, Georgică Severin ar fi dobândit postul strict din raţiuni politice şi că acesta ar avea un salariu de 30.000 de lei.

„Presedintele Director General are cel mai mare salariu din istoria institutiei, in conditiile in care veniturile sunt aproape in intregime provenite de la bugetul statului, acesta nu este prevazut in Contractul Colectiv de Munca, potrivit legii, ci s-a stabilit printr-un artificiu administrativ – aproximativ 30.000 de lei, la care se adauga cheltuielile de protocol si deplasarile internationale fara rezultate cuantificabile.

Locuinta RAAPPS de peste 100 mp este platita din banii radioului si potrivit declaratiei de avere, presedintele radioului detine 6 imobile. (http://srr.ro/files/CY1923/64%20-%20avere%20si%20interese/SeverinGeorgica-AveresiInterese-14.06.2018.pdf)”, acuză jurnaliştii RRA.

Scandalul salariului Laviniei Șandru

Un alt scandal monstru a fost declanşat de jurnaliştii de la Libertatea care au publicat salariile încasate de două dintre vedetele postului, Ionuţ Cristache şi Lavinia Șandru. Ambii au ameninţat că îi vor da în judecată pe cei care le-au publicat contractele. Și totuşi sunt bani publici, deci cu toţii avem dreptul să ştim cum gestionează Televiziunea Publică, aproape falimentară, bugetul provenit de la statul român, adică de la plătitorii de taxe şi impozite.

„Firma Laviniei Şandru a fost contractată pentru un număr de 12 episoade, difuzate o dată pe săptămână, sâmbăta, de la ora 16.00. SC Stratcom Media and Film se ocupă în totalitate de realizarea acestei emisiuni. Ea este livrată televiziunii publice, care nu face decât să o difuzeze. Un episod costă 2.000 de euro, bani primiţi de firma Laviniei Şandru. Adică un total de 24.000 de euro, fără TVA, pentru trei luni de muncă.

 

Ciudăţenia contractului este că se situează la limita superioară a plafonului de 25.000 de euro. Este o cifră importantă. Orice contract care depăşeşte suma de 25.000 de euro trebuie adus în discuţia Consiliului de Administraţie. Orice este sub 25.000 de euro poate fi decis de către conducerea executivă a TVR, fără a mai da socoteală cuiva. La expirarea celor 3 luni de contract, acesta poate fi reluat, tot fără a ajunge în atenţia Consiliului de Administraţie”, scriu jurnaliştii de la Libertatea.

Conform unor surse, pentru a obţine acest contract extrem de profitabil, ar fi pus o vorbă bună chiar Darius Vâlcov, fostul soţ al Laviniei Șandru şi un apropiat al lui Liviu Dragnea.

Interesant este că TVR îşi permite să plătească aceste sume uriaşe în condiţiile în care în urmă nu cu mult timp am ratat Eurovisionul pentru neplată şi ne-am făcut de râs în întreaga Europă

Totuşi Lavinia Șandru susţine că jurnaliştii de la Libertatea nu ar fi prezentat obiectiv situaţia şi că ei i-ar rămâne mult mai puţini bani în realitate. Nu pomeneşte nimic, însă de audienţa pe care o înregistrează.

„Azi, nou episod din seria „dujmanii boborului”. După ce l-au mitraliat pe ionuţ Cristache că îndrăzneşte să facă cea mai urmărită emisiune de la TVR, Libertatea m-a găsit şi pe mine că n-am bască. Și au publicat un articol despre emisiunea pe care o fac în fiecare sâmbătă pe TVR1.

Nu-i bai că informaţiile sunt construite pe principiul bicicletei de la Radio Erevan, care i s-a luat, nu i s-a dat. Durata emisiunii nu e de 30 de minute, ci de o oră. Cum suma pe ediţie este absolut nespectaculoasă, în titlu a fost prezentat un cost pe tot sezonul, ca să sune cât de cât. Costurile includ filmarea, montajul, locaţia, plata echipei tehnice. Și chiar şi aşa, adunând mere cu pere, pe tot sezonul s-a obţinut o sumă mai mică decât cea necesară pentru o singură ediţie a unei emisiuni de divertisment de la orice televiziune care nu emite dintr-o garsonieră.

Dar problema nu e aducerea din pix a informaţiei, că asta a devenit norma pentru presa din România. Ci faptul că jurnalişti care le cer altora să respecte legea nu o fac ei înşişi. Există o lege legată de datele personale şi alta legată de contractele comerciale, pe care unii jurnalişti nu dau nicio ceapă degerată. Măcar jurnalistul care a scris articolul în cauză m-a sunat înainte să publice articolul, gest pe care alţii nici nu se mai obosesc să îl facă. Sigur că mă voi ralia demersului colegului meu Ionuţ Cristache de a da în judecată Libertatea pentru încălcarea legilor în cauză. Măcar ca gest pedagogic. Vă anunţ peste doi ani, durata medie a unui proces de acest tip în România, cum s-a încheiat”, a scris Lavinia Șandru pe Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit...

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI   Cea mai nouă tabletă flagship de...

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie...

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și...

Reciclarea deșeurilor din hârtie și carton – un proces esențial pentru eficiența operațională

În activitatea zilnică a companiilor, hârtia și cartonul sunt utilizate constant, în special pentru ambalare, transport și organizare. După utilizare, aceste materiale se transformă...

Organizarea eficientă a șantierului începe cu alegerea corectă a containerelor pentru moloz

În lucrările de construcții sau renovare, una dintre cele mai frecvente provocări este gestionarea resturilor rezultate. Molozul se acumulează rapid și, în lipsa unei...