Acasă Eveniment Efectele devastatoare ale Brexit! Cutremur pentru economia din Marea Britanie. Cea mai...

Efectele devastatoare ale Brexit! Cutremur pentru economia din Marea Britanie. Cea mai mare lovitură financiară din istorie | TimisAZI

Până în martie, Londra va pierde active de până la 800 de miliarde de euro în favoarea Frankfurtului, din cauza Brexitului, potrivit grupului german de lobby Frankfurt Main Finance (FMF), citat de CNBC.

Datele sunt calculate pe baza informaţiilor că 30 de instituţii financiare au cerut aprobarea Băncii Centrale Europene (BCE) să îşi mute sediile centrale la Frankfurt. Acest număr va fi şi mai mare până în martie, iar creşterea va continua după Brexit, potrivit FMF, scrie stiripesurse.ro.

Cele 800 de miliarde de euro transferate din Londra sunt active precum numerar, stocuri şi cheltuieli preplătite.

Potrivit unui email al FMF, companiile mută respectivele active de la Londra la Frankfurt pentru ca noile birouri să îndeplinească condiţiile minime prevăzute de lege.

Directorul general al FMF, Hubertus Vath, a explicat în raport că incertitudinile obligă băncile să îşi transfere unele divizii sau toate operaţiunile din Marea Britanie.

”Atâta timp cât vor persista incrtitudinile, majoritatea instituţiilor vor prefera probabil soluţia minimă. În orice caz, este clar că vor urma efecte secundare considerabile”, a spus acesta.

Mai multe bănci mari au anunţat că vor transfera locuri de muncă în afara Londrei, înainte de Brexit.

FMF anticipează că până la 10.000 de locuri de muncă vor fi mutate la Frankfurt înainte de Brexit, iar transferurile vor continua până în 2024.

Situaţia este ceva mai complicată, pentru că în multe cazuri unele bănci au deschis sau au extins birourile europene, dar nu au anunţat planuri masive de transferare a angajaţilor din Londra în alte locaţii. Alte bănci analizează reorganizarea pe scară largă a operaţiunilor europene.

Grupuri care reprezintă Londra şi sectorul său financiar au spus CNBC că industria se pregăteşte pentru cel mai prost scenariu dar nu a resimţit încă un imact major al transfeării de operaţiuni. Catherine McGuinness, preşedinte pentru politici la City of London Corporation a spus că nu a observat temeri de o materializare a unor pierderi majore de locuri de muncă.

McGuinness a spus că firmele urmăresc cu atenţie desfăşurarea negocierilor dintre cele două părţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația...

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O nouă decizie a Comisiei...