Acasă Eveniment România bifează o nouă reușită de senzație! A fost finalizat un proiect...

România bifează o nouă reușită de senzație! A fost finalizat un proiect gigant după 10 ani de la demarare | TimisAZI

Lucrările la pârtia de schi din Masivul Rarău sunt finalizate şi sunt în derulare procedurile pentru darea în folosinţă a investiţiei, a anunţat primarul municipiului Cîmpulung Moldovenesc, Mihăiţă Negură. 

Lucrările la pârtia de schi din Cîmpulung Moldovenesc, ce au demarat în 2009, ar fi trebuit finalizate la sfârşitul anului 2012, dar au fost sistate din lipsa finanţării, la 80% grad de execuţie, fiind reluate în septembrie 2016.

Potrivit edilului, săptămâna trecută au demarat procedurile de punere în funcţiune a telegondolei. Peste 150 de saci cu nisip vor fi încărcaţi în toate cele 37 de cabine, pentru ca, timp de o zi, acestea să circule la încărcătura maximă, după care Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) va face verificările, în cadrul cărora mecanicii, troliştii şi şeful de instalaţie vor pune instalaţia în funcţiune sub observaţia inspectorilor ISCIR.

Potrivit primarului, beneficiarul este obligat ca, în termen de 15 zile, să transmită ISCIR care este operatorul acestei instalaţii, respectiv firma Rarău-Alpin, care a câştigat licitaţia organizată de municipalitate, urmând să se facă omologarea.

Negură a precizat că, în perioada în care se face omologarea, operatorul trebuie să aibă contract cu Salvamont pentru asistenţă medicală şi cabină pentru jandarmii montani.

„Lucrările sunt finalizate. S-au făcut probe cu tunuri de zăpadă, s-au făcut probe cu staţia de pornire a pompelor, presiunea din conducte la tunurile de zăpadă, apă în lac este, clădirea administrativă este încălzită. Totul este pregătit. Mai trebuie să fie depăşite aceste proceduri pentru darea în folosinţă”, a spus Negură, adăugând că deschiderea pârtiei este aşteptată atât de suceveni, cât şi de ieşeni, nemţeni şi botoşăneni.

Investiţia la primul tronson al pârtiei de schi din Rarău a costat 15 milioane de euro.

 

Traseul pârtiei de schi se va desfăşura începând de la cota 1.564 metri pe o distanţă de 4.200 de metri, până la cota 765 de metri, pe două tronsoane continue, separate doar de gradul de dificultate şi de staţiile de telegondolă.

Lăţimea pârtiei variază între 27 de metri – la cota de plecare şi ajunge până la 86 de metri în preajma staţiei intermediare a telegondolei.

Transportul pe cablu se va face cu sistem de telegondolă cu opt locuri şi se va desfăşura liniar între zona de plecare a pârtiei de schi şi zona de sosire din partea inferioară.

Primul tronson al pârtiei are o lungime de 2,8 kilometri, iar cel de-al doilea tronson, de 1,4 kilometri.

Primarul Negură a făcut declaraţiile la Suceava, unde a fost prezent pentru a semna acordul cadru pentru Asocierea ”Moldova se dezvoltă”, alături de alţi şase primari, printre care şi cei de Iaşi, Neamţ, Botoşani şi Suceava.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și...

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”,...

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice