Acasă Eveniment Mesaj dur al Papei Francisc în prima slujbă a anului. Motivul pentru...

Mesaj dur al Papei Francisc în prima slujbă a anului. Motivul pentru care biserica riscă să devină un muzeu | TimisAZI

Papa Francisc a afirmat marţi că politica „nu este rezervată doar guvernanţilor” şi că fiecare „este responsabil de viaţa cetăţii”, cu ocazia primei sale slujbe Angelus din 2019, relatează AFP.

„Nu credem că politica este rezervată doar guvernanţilor”, a declarat Papa în prima zi a anului, când se marchează de asemenea şi Ziua Mondială a Păcii.

„Suntem cu toţii responsabili de viaţa cetăţenii, de binele comun, iar politica este pe atât de bună pe cât fiecare face ce trebuie în serviciul păcii”, a adăugat Suveranul Pontif de la fereastra palatului apostolic de la Vatican, în Piaţa Sfântul Petru.

Tema celebrată în acest an de către Papa Francisc pentru a 52-a ediţie a Zilei Mondiale a Păcii este „politica bună în serviciul păcii”.

Această zi, instituită de Papa Paul al VI-lea în 1967, a fost celebrată prima dată în urmă cu 50 de ani, iar în fiecare an, cu această ocazie, Suveranul Pontif le adresează şefilor de stat din întreaga lume un mesaj care invită la reflecţie pe această temă.

Papa Francisc a deplâns lipsa de unitate în întreaga lume, în primul său mesaj de Anul Nou, rostit marţi, şi a avertizat împotriva alergării insensibile după profit, de care nu beneficiază decât puţini, relatează Reuters şi EFE.

„Cât de multă dispersare şi singurătate există în jurul nostru. Lumea este complet conectată, dar pare tot mai dezbinată”, a spus papa la slujba tradiţională de Anul Nou în Bazilica Sf. Petru.

În predica sa, el a adus un omagiu maternităţii, spunând că o lume care priveşte spre viitor uitând „privirea mamei” este mioapă.

„Este posibil să-şi sporească profitul, dar nu-i va mai vedea pe ceilalţi ca pe copii. Va face bani, dar nu pentru toată lumea. Noi vom locui toţi în aceeaşi casă, dar nu ca fraţi şi surori”, a spus el.

Mesajul de Anul Nou vine după un turbulent 2018 pentru papă, a cărui Biserică a fost lovită de un val de scandaluri sexuale

în toată lumea, pe care Francisc nu a reuşit să le controleze, comentează Reuters.

Sentimentul de criză a fost subliniat luni, când purtătorul de cuvânt al Vaticanului şi adjunctul său au demisionat brusc şi neaşteptat în urma dezacordurilor privind strategia de comunicare.

Papa Francisc nu a făcut nici o referire clară la această situaţie, dar a cerut ca romano-catolicii să rămână înrădăcinaţi în Biserică, spunând: „Unitatea contează mai mult decât diversitatea”.

El a avertizat de asemenea că Biserica riscă să devină „un frumos muzeu al trecutului” dacă oamenii îşi pierd minunăţia credinţei.

”Vă urez un an bun şi sfânt!”, şi-a încheiat papa Francisc alocuţiunea de la rugăciunea „Angelus” din 1 ianuarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante...

Concediere nelegală: cum identifici abuzul și ce pași ai la dispoziție

În practica instanțelor din România, concedierea nelegală apare mai des decât recunosc angajatorii, iar salariații ajung frecvent să reacționeze prea târziu sau incomplet, deși...

Divertiland Water Park se redeschide pe 18 iunie 2026 – Vara aceasta se poartă RETRO!

Divertiland Water Park, una dintre cele mai mari destinații de distracție și relaxare în aer liber din România, își redeschide porțile pe...

Restaurant Botez Ploiești – Cum Alegi Locația Potrivită pentru un Eveniment Reușit

Alegerea unui restaurant botez Ploiești este una dintre cele mai importante decizii în organizarea unui botez. Atmosfera, confortul invitaților, calitatea serviciilor și modul în...

Accesoriile pentru chiuvete: eficiență, organizare și funcționalitate într-o bucătărie modernă

  Într-o bucătărie contemporană, zona chiuvetei nu mai este doar un punct funcțional dedicat spălării vaselor, ci un spațiu central de lucru, unde se desfășoară...