Acasă Eveniment Atenție! Vești bune. Statul dă bani acestor români! Poți obține concediu de...

Atenție! Vești bune. Statul dă bani acestor români! Poți obține concediu de până la un an de zile! Ce condiții trebuie să îndeplinești | TimisAZI

Salariaţii, dar şi persoanele care obţin venituri din activităţi independente ori agricole pot să beneficieze de concediu de acomodare de până la un an de zile, dar şi de o indemnizaţie. 

Conform Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, persoana care adoptă un copil poate beneficia de concediul de acomodare şi de o indemnizaţie lunară. Dacă e vorba de o adopţie de către o familie, oricare din cei doi soţi poate obţine aceste beneficii.

Aceste măsuri sunt valabile pentru persoanele care aleg să adopte copii.

Concediul de acomodare poate fi obţinut pentru cel mult un an, urmând ca acesta să fie obţinut în urma unei cereri a persoanei adoptatoare sau care urmează să adopte. La cerere, se va anexa documentul care atestă mutarea copilului la adoptator, certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare şi dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii, conform Avocatnet.ro. 

Se vor da lunar bani de la stat pentru persoanele care adoptă copii de peste trei ani, cu handicap sau fraţi. Totul este prevăzut într-un proiect adoptat de Senat.

Pentru calcularea indemnizaţiei de acomodare, se ţine cont de indicatorul social de referinţă (ISR), indemnizaţia de acomodare având o valoare de 3,4 ISR. Valoarea unei astfel de unităţi fiind de 500 de lei, indemnizaţia, astfel, fiind 1.700 de lei.

Potrivit sursei citate, perioada concediului de acomodare este considerată vechime în muncă, în serviciu şi în specialitate. În plus, perioada de concediu va fi asimilată şi stagiului de cotizare pentru obţinerea indemnizaţiilor pentru concediile medicale, pentru obţinerea pensiei, a şomajului şi a concediului şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului, transmite a1.ro.

Guvernul a introdus în Legea adopţiei noi stimulente financiare. 

„Adoptatorul sau familia adoptatoare beneficiază, cu titlul de sprijin financiar, de o indemnizaţie lunară, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,20 ISR (indicator social de referinţă, în valoare de 500 de lei – n.red.), pentru fiecare copil care, la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de încuviinţare a adopţiei, se afla în una din următoarele situaţii: a) avea vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani; b) era încadrat în grad de handicap uşor sau mediu; c) făcea parte dintr-un grup de 2 fraţi adoptabili împreună”, scrie în proiectul de lege adoptat azi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una...

Banatul, recomandat pentru titlul de Regiune Gastronomică Europeană 2028, anunță Alfred Simonis

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat într-o postare pe Facebook că juriul care deliberează acordarea titlului de Regiune Gastronomică Europeană...

HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO

București, 16 aprilie 2026 – HONOR anunță un parteneriat strategic cu ZXMOTO, oficializat luna aceasta, marcând extinderea companiei în domeniul motorsportului, în calitate de partener...

Samsung redefinește viitorul AI Living cu cea mai recentă inovație în domeniul televizoarelor la Inside Samsung, The First Look Europe 2026

Marcând 20 de ani ca brandul nr. 1 mondial de televizoare , Samsung prezintă Micro RGB – o inovație revoluționară în tehnologia de afișare...

Pășește într-o nouă lume VERTUO cu NESPRESSO, alături de AMBASADORUL GLOBAL AL BRANDULUI, DUA LIPA

Inspirată de curiozitate și îndrăzneală, campania celebrează ideea că fiecare ceașcă de cafea deste o invitație de a explora   14 aprilie, București: Nespresso lansează cea mai...