Connect with us

Exclusiv

Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS”

Publicat

pe

Numele meu este Gheorghe Barbu (nascut in comuna Cornu Judetul Prahova, cea cu « girofar ») si in anul 2004 am emigrat impreuna cu fosta sotie in Canada. De ce am emigrat? De “binele” facut intregii Romanii de catre “oamenii de bine”…si pentru ca nu am vrut…”sa ma descurc”; consideram ca era si inca este o ofensa adusa memoriei celor ce s-au sacrificat in Decembrie 1989, “descurcatul”. Nu pentru asa ceva se murise daca ne aducem bine aminte…(capitolul Decembrie 1989 si anul 1990 il voi trata separat pentru a face legatura cu decizia de a parasi tara).
Faptele si evenimentele ce urmeaza sa vi le relatez alcatuiesc ceva ce depaseste orice inchipuire in materie de meschinatate si machiavelism dar dupa cum bine se stie “scopul sau interesul scuza mijloacele”asa ca totul poate parea “scuzabil”…desi se identifica foarte bine cu… “crima cu premeditare”. Cativa prieteni mi-au sugerat sa scriu o carte iar altii au fost de parere ca s-ar putea realiza un film dramatic cu nuante comice pe alocuri…
Initial am aterizat la Montreal iar dupa trei ani ne-am mutat la Toronto datorita faptului ca ofertele de munca erau mai numeroase decat la Montreal si in acelasi timp accederea in ordinul meu profesional tehnic vorbind mi s-a parut ceva mai accesibila. Mi s-a parut intr-adevar caci mai tarziu dupa ce am terminat cerintele academice (adica completarea de cursuri la nivel universitar) a trebuit sa fac fata procesului de « articling » sau pe romaneste stagiatura supervizata iar din acest punct a inceput « calvarul ». E mult sau putin spus “calvar” va voi lasa pe dumneavoastra sa apreciati dupa ce veti fi terminat de analizat toate aceste intamplari…
In anul 2009 m-am angajat la o firma multinationala de engineering (MMM Group) cu promisiunea ca voi face stagiatura (“articling”) incepand cu luna ianuarie 2010 pentru a accede in ordinul profesional.
Toate bune si frumoase pana la momentul depunerii primului raport tehnic ce trebuia verificat de catre un monitor desemnat de catre asociatie pentru a avea un control mai eficient asupra “evolutiei profesionale” a stagiarului. In urma acestui raport am primit o scrisoare (atat eu cat si supervisorul meu, prin August 2010) care ma atentiona ca sunt “pe aratura”…adica proiectele prezentate nu erau cu specific de cadastru (legal) cum ar fi trebuit si erau mai mult din domeniul topometriei ingineresti si acest lucru nu conducea in directia specificului asociatiei topometrilor cadastristi.
Ce era de facut in asemenea situatie mai ales ca se semnasera niste intelegeri (agreements) intre mine, angajator si asociatia profesionala cu obligatii foarte bine definite pentru fiecare in parte. Am discutat direct cu seful meu (supervisor) intrebandu-l ce este de facut? Raspunsul a fost unul complet naucitor: “I do not care about you”…adica, nu imi pasa de ceea ce am semnat cum ar veni…Am ramas mut de uimire si pe moment ma intrebam daca nu cumva am emigrat din Romania in Romania…Si cei ce au facut acest pas stiu foarte bine ca este foarte foarte costisitor ca de altfel si faptul ca scolile in Canada nu sunt gratuite.
Care era “mobilul crimei”? Daca nu indeplineai conditiile impuse de asociatie (proiecte cu tematica cadastrala), stagiatura de la un an si jumatate minimum se putea prelungi pana la patru ani maximum dar pe toata aceasta perioada erai mentinut la un salariu sub nivelul tau de pregatire academica si experienta asta pentru faptul ca cineva (in cazul de fata seful meu direct) isi pierdea din timpul pretios ca sa iti mai arate una alta sau sa iti mai explice cate ceva. Practic nu se intampla nimic din toate astea dar firma avea tot interesul sa te mentina in aceasta stare facand profit (indirect si managerii primeau bonusuri) pe seama “idiotului util”.
Mai tarziu aveam sa aflu ca aceste lucruri erau stiute de catre asociatia profesionala dar se prefera solutia “batista pe tambal”. De ce? Pentru ca firmele mari erau sponsorii principali al anumitor evenimente organizate de asociatia ce trebuia sa vegheze inainte de toate la ceea ce se numeste Codul de Etica Profesionala.
Si atunci trebuiau inchisi ochii la anumite reglementari…Aveam sa aflu pe pielea mea ca practic ei controlau asociatia din umbra si ca ceea ce era afisat la vedere era pentru naivi: regulamente, cod de etica profesionala etc. Mai pe scurt asociatia mi s-a devoalat a fi un fel de P.C.R. organizat pe esaloane de decizie si influenta dar cu un fir de control central detinut de “masculul alfa”.
Fiind prins intre ciocan si nicovala m-am decis sa imi aman aceasta stagiatura (in care oricum nu se facea ceea ce ar fi trebuit facut) ramanand ca sa continui sa lucrez pentru firma pe aceeasi pozitie de sef de echipa dar cu o cerinta minora de modificare a salariului meu pe considerentul ca nu mai este nevoie ca cineva sa isi piarda timpul pretios pentru asa numita stagiatura.
La auzul acestei cerinte normal ca s-au opus din rasputeri atat seful meu direct cat si vicepresedintele departamentului incercand sa ma convinga pe toate caile ca este in interesul meu sa continui stagiatura (teama era sa nu se creeze un precedent, acum este deja creat). Nu va apuca putin rasul?
“Interesul meu”…al lor fiind foarte bine camuflat de bunele intentii. Au avut loc vreo trei intalniri consecutive pentru convingerea mea pe cale amiabila. La prima intalnire pe care am avut-o cu vicepresedintele companiei (el fiind elevetian la origine) intre patru ochi i-am adus in atentie faptul ca nu doresc sa fac un lucru de mantuiala si ca seful meu direct trateaza cu superficialitate stagiatura mea. Totodata am amintit faptul ca exista un contract si o conventie semnate de toate partile si care au efecte juridice in orice tribunal si ca nu doresc sa se ajunga aici pentru ca ar fi dezonorant pentru firma cat si pentru asociatia profesionala. Tot la aceasta intalnire incercand sa mai destind atmosfera i-am povestit cum ca eu de regula pentru a ma proteja de orice abuz port cu mine in permanenta doua pistoale imaginare: unul cu cartuse oarbe care face doar galagie in sensul de vorbe aruncate, negociere etc. fara efecte majore si unul cu cartuse de razboi si ca acesta reprezinta legea si dupa cum bine se stie deciziile tribunalelor pot avea caracter punitiv. In fapt eu cautam niste garantii ca lucrurile se vor face asa cum ar fi trebuit iar din partea companiei nu se dadeau semne ca cineva si-ar asuma aceasta obligatie lucru care m-a determinat sa imi mentin pozitia initiala de a amana stagiatura.
A doua zi am avut o intalnire asa ca sa fie la numar dar nu pentru a clarifica ceva in sensul celor prezentate mai sus. Ne-am despartit amiabil ramanand ca fiecare din parti sa mai reflecteze…
A treia zi in schimb la orele 7:40 A.M. am fost sunat de catre secretara asociatiei profesionale (de reguala programul il incepe la orele 8:30 a.m. sau chiar 9:00 a.m. exact cu 20 de minute inainte sa ajung la serviciu unde eram asteptat de seful meu direct si de vicepresedintele companiei) ca sa imi comunice ca sunt pe drumul cel bun si ca are pentru mine “o veste minunata”. Despre ce veste era vorba va veti intreba…
Despre faptul ca un examen de verificare pe parcurs fusese trecut cu brio de catre mine. Apropoul era foarte clar adica sa continui stagiatura pentru ca totul este bine sau altfel spus”totul e minunat”. Ajung la birou in cele din urma. Sefii mei erau tot un zambet si frecandu-si mainile ma intreaba: “Ei te-ai mai gandit ramai in continuare stagiar?” Iar eu tot surazand le raspund sec: “Nu pot continua stagiatura in conditiile in care nimeni nu isi asuma o schimbare de atitudine fata de conventia semnata si fata de regulamentele asociatiei profesionale”.
La auzul acestei fraze brusc s-au schimbat la fata si mi-au spus ca nu pot ramane in firma pe pozitia de sef de echipa si ca daca nu accept sa continui stagiatura in aceeasi termeni TREBUIE sa demisionez. Desi legea imi permitea sa aman stagiatura (un an de zile) nu intelegeam de ce eram fortat sa o continui. Apoi am intrebat daca pot vorbi cu CEO-ul companiei pentru a-i aduce la cunostinta faptul ca este ilegal ce mi se cere.
La faza asta au facut ochii si mai mari la mine si m-au apucat de brate incadrandu-ma si spunandu-mi ca nu voi iesi afara din firma fara sa aibe in mainile lor demisia mea. Penibilul situatiei era destul de mare si am acceptat propunerea lor ilegala de a ajunge la biroul resurse umane pentru a discuta legalitatea acestei decizii.
De la etajul trei pana la parter am luat liftul fiind in permanenta incadrat si tinut de brate ca nu cumva sa fug ma gandesc si sa nu ies din firma fara a avea domniile lor demisia mea scrisa. Erau destul de multe camere de luat vederi si nu intelegeam de unde venea atata curaj din partea zbirilor…Mai tarziu aveam sa aflu…
Aici ar fi trebuit sa intalnim o doamna care se ocupa de asa ceva numai ca nefiind pe moment in birou ni s-a spus ca trebuie sa asteptam circa 5-10 minute. Tot la parterul imobilului se afla un mic bufet cu autoservire si am dorit sa ies ca sa cumpar o cafea daca tot trebuia sa asteptam. Cand am incercat sa deschid usa sefii mei s-au postat instant in fata usii nepermitandu-mi sa ies din acel birou. Sincer imi venea sa rad de penibilul situatiei dar in acelasi timp ma gandeam ce si cum gandesc ei despre toate aceste abuzuri facute cu buna stiinta. Ar fi trebuit sa sun la Politie pentru ca ceea ce mi se intampla nu era altceva decat “sechestrare de persoane” dar cu mintea mea de “idiot util” m-am gandit la domniile lor si la faptul ca mai devreme sau mai tarziu urma sa ne intalnim la reuniunile asociatiei profesionale si atunci cum ne-am mai fi putut privi in ochi unii pe ceilalti? In loc sa sun Politia am sunat asociatia profesionala dar nu am apucat sa prezint prea mult situatia deoarece intre timp aparuse “mediatorul” de la biroul de resurse umane.
Nu am dorit sa stam toti la masa pentru ca sincer incepuse sa ma ia greata de toata mascarada aia si am solicitat sa se prezinte separat faptele ramanand ca “mediatorul” sa se pronunte. Dupa ce am prezentat si eu situatia asa dupa cum am expus-o mai sus doamna mi-a spus ca nu exista nicio solutie si ca trebuie sa demisionez. Am intrebat-o daca are cunostinte generale despre legislatia canadiana si mi-a raspuns surazand ca nu, eu incercand prin aceasta intrebare sa o atentionez ca ceea ce se petrecea sub ochii ei era sub incidenta codului penal Canadian.
In acest context aveam de-a face cu sechestrarea de persoane cat si redactarea unui document oficial (scrisoarea de demisie) intr-o stare de presiune (amenintarea ca nu pot iesi din firma fara sa imi dau demisia scrisa) era lovita de nulitate juridica (in engleza se numeste duress) si ca de asemenea este sub incidenta codului penal Canadian.
Doamna Ta caci despre ea este vorba (o sa descoperiti numele fiecaruia in parte rasfoind putin dosarul) zambind la mine imi spune ca trebuie sa imi scriu demisia. Am scris-o ca sa pot iesi din cladire si a fost acceptata ca atare . Veti avea o mare surpriza citind scrisoarea mea de demisie…Documentul astfel semnat a fost inmanat apoi sefilor care asteptau infrigurati pe hol si dusi au fost. Am ramas putin de vorba cu aceasta doamna explicandu-i in aceeasi maniera cum ii explicasem vicepresedintelui companiei ca in situatii de criza sunt determinat sa folosesc cele doua pistoale imaginare din dotare. Si ca ar fi bine sa se revina la masa negocierilor inainte ca sa ajung la tribunal pentru toate abuzurile indurate atat de ordin penal cat si civil. Doamna Ta a fost destul de amabila si a facut acest gest minimal pentru a mai discuta odata cu vicepresedintele iar raspunsul a venit prompt cum ca nu se accepta nicio modificare: adica trebuie sa continui stagiatura fara niciun fel de garantii si fara a mi se oferi alternativa de a lucra pur si simplu pe pozitia de sef de echipa pe o perioada de un an de zile. Altfel spus: “ primesc sa se schimbe ceva pe ici pe colo prin partile esentiale, dar sa nu se modifice nimic”. Mentionez ca toate aceste lucruri se petreceau in jurul orei 8.30 a.m. pe data de 20 Octombrie 2010.
Am predat apoi echipamentul si cardul magnetic de acces in companie si am plecat mai departe cu gandul de a prezenta situatia in fata asociatiei profesionale pentru ca se depasise orice norma de etica profesionala si nu numai, deja se ajunsese in sfera penalului.
Am ajuns la asociatie undeva dupa pranz si am avut o discutie libera as putea spune cu secretarul general al asociatiei prezentand toate fatetele situatiei. Spre surprinderea mea acesta imi spune ca a fost deja sunat si ca i s-a spus o alta poveste desi scrisoarea de la monitor o avea si domnia lui deci nu era ceva nou faptul ca ceea ce eu faceam in cadrul acelei firme nu era decat o pierdere de vreme nerespecatandu-se coventia
semnata intre cele trei parti.
Imi luasem o margine de siguranta oarecare si urma ca in dupa amiaza aceleiasi zile sa merg la un interviu la o alta companie. Nu inainte de a parasi biroul secretarului general al asociatiei am fost intrebat: “unde ai de gand sa mergi dupa acest episod?” iar eu nedorind sa dau detalii ca voi avea un interviu pentru o noua angajare am raspuns sec: “nu stiu sigur ce voi face”. Practic in acel moment incepeam sa vad fata adevarata a asociatiei asa zise profesionale. Pierdusem increderea ca vor face ceea ce trebuia facut: chemarea celor doi fosti sefi in fata comitetului de disciplina si medierea acestei situatii. Eram doar un cetatean Canadian de mana a doua.
Eram in dupa amiaza aceleasi zile de 20 Octombrie 2010 orele 2 p.m. cand parasind sediul asociatiei profesionale si cautand cheile de contact ale masinii in buzunarul pantalonilor gasesc un SD card care apartinea unei unitati GPS si continea date legate de un proiect la care lucrasem cam 4 zile deci erau o gramada consistenta de coordonate stocate pe acel card si care apartineau firmei MMM Group. Normal ca nu doream sa fiu acuzat pe nedrept ca mi-as fi insusit acel card, asa ca primul gand a fost sa ajung inapoi la firma si sa-l predau direct managerului de proiect care intamplator nu era niciunul din sefii cu care avusesem conflictul de munca. Totodata imi faceam vise ca voi putea vorbi cel putin cu acesta ca de la om la om si sa-i explic ca este rusinos ceea ce se intampla si ca ar fi de dorit sa se evite partea emotionala si sa gandim putin la rece situatia. Numai ca situatia era deja gandita “la rece”…si “foarte la rece”.
Ajungand la sediul firmei MMM Group (pereti din sticla si cadre) in jurul 2:30 p.m. pana sa intru in holul de la parter am fost vazut pe geam de catre o doamna de la biroul de resurse umane care m-a intampinat la usa biroului intrebandu-ma ce este cu mine. I-am explicat ca am gasit un SD Card care trebuie sa il inmanez personal d-lui Jeff Fee pentru a fi sigur ca nu va fi pierdut sau ratacit pe undeva. Am fost invitat in birou (accesul se facea numai cu un card magnetic lucru pe care eu il predasem in dimineata aceleaiasi zile) si de aici in alt birou mai mic si mi s-a spus sa astept ca in cateva minute va cobora persoana dorita. Un lucru mi s-a parut curios ca fiind ora 2:45 p.m. biroul de resurse umane era cam gol dar in acelasi timp am zarit si o fatza noua pe care nu o vazusem niciodata. Aveam sa aflu mai tarziu cine era de fapt…si ce rol a jucat in derularea evenimentelor. M-am asezat pe un scaun si mi-am scos telefonul mobil pentru a anunta patronul firmei unde ar fi trebuit sa ma angajez ca voi intarzia putin si sa imi cer scuzele de rigoare pentru ca a intervenit acest fapt neprevazut.
Nu cred sa fi trecut mai mult de 5 minute de la momentul intrarii mele in sediul firmei, intrarea mea in biroul de resurse umane plus tentativa de a telefona, cand la un moment dat se deschide usa si in fata mea doi civili si doi ofiteri de politie mi se adreseaza pe un ton dur sa ridic mainile apoi sa le duc la spate si ca sunt arestat cum ca as fi proferat amenintari cu moartea la adresa sefilor mei cu care avusesem conflictul de munca si ca am pistoale la mine etc.
Pe moment am crezut ca ma aflu la camera ascunsa (banuiesc ca ati vazut multe gaguri care se fac cu ajutorul politiei pe la emisiunea aceea simpatica “Just for Laughs”) dar dupa cateva secunde am realizat ca jucam in filmul “SET UP” sau pe romaneste “CAPCANA”.
Normal ca apoi s-a procedat ca la carte: am fost incatusat, perchezitionat peste tot (nu s-au gasit asa zisele pistoale) si dus in masina politiei care astepta cuminte afara si de aici puteam fi vazut pe geam de multi colegi iar unii se uitau mirati neintelegand nimic pentru ca eu fiind o fire destul de deschisa le mai spuneam cate un banc etc. Catusele au fost stranse cu simt de raspundere patriotic pentru ca in cateva minute de asteptare mainile se facusera albastrii si nu intelegeam de ce nu se face o confruntare pe loc pentru a evita toata mascarada asta. Ceva mai tarziu aveam sa aflu “mobilul crimei”…L-am rugat pe ofiterul de politie sa imi slabeasca putin catusele pentru ca risc sa imi pierd mainile definitiv lucru pe care l-a facut…Dupa vreo 30 de minute de asteptare in masina a venit ofiterul insarcinat cu ancheta si am plecat spre sectia de politie.
Dupa parerea mea a durat cam vreo 15-20 de minute pana am ajuns la sectia de Politie. In timpul deplasarii catre sectie eram interogat in timp ce masina mergea fara a fi avertizat. Un lucru foarte interesant de mentionat ca atunci cand ofiterul inregistra dialogul nostru (eu nestiind ca inregistreaza convorbirile) acesta schimba intonatia vocii si asa mi-am dat seama ca ceva se intampla (am uitat sa va mentionez faptul ca ma ocup de muzica si ca probabil urechea mea muzicala m-a ajutat sa identific acest mic detaliu).
Ajungand la sediul politiei am fost introdus intr-o celula, mi s-au luat cureaua si sireturile de la pantofi (cei ce au facut armata stiu despre ce vorbesc acum) si mi s-a spus sa astept pentru ca voi fi eliberat in cateva ore.
Ce se intampla de fapt in cele cateva ore? Erai verificat pe toate partile daca ai antecedente daca ai fost vreodata depistat cu droguri etc. plus confectionarea dosarului preliminar cu definirea capetelor de acuzare.
Dupa vreo trei ore de asteptare in celula mi se spune ca nu mai este nevoie de catuse si ca trebuie sa urmez un domn sa semnez ca am luat la cunostinta de acuzatiile ce mi se aduc si ca promit sub semnatura privata ca ma voi prezenta la prelevarea amprentelor plus fotografii (fata, spate si profil) si ca totodata imi iau angajamentul sa apar la tribunalul din NEWMARKET la data de 17 Noiembrie 2010. Ce puteai sa mai zici sau sa faci in acest context decat sa te supui legii…
Eram complet buimacit de turnura evenimentelor iar bomboana pe coliva a fost pusa cand am ajuns acasain seara aceleasi zile fatidice de 20 Octombrie 2010 cand fosta sotie mi-a spus simplu dupa 10 ani petrecuti impreuna ca: “ar fi mai bine sa ma arunc de la etaj (stateam la etajul 11) pentru ca viata mea in Canada este pecetluita si ca voi fi considerat un paria permanent”. Degeaba am incercat sa-i explic ca totul este o neintelegere si ca voi demonstra acest lucru in tribunal.
Acum nu ramasese altceva de facut decat sa caut un avocat caruia sa-i spun de-a fir a par ce s-a intamplat cat si temerile mele ca ceva nu este in regula. Am sunat cativa avocati si surprinzator nimeni nu dorea sa ia cazul. In cele din urma gasesc un avocat destul de incercat avand si o varsta inaintata aproape 85 de ani care a a fost de accord sa preia cazul. Am semnat un contract am platit si un avans destul de consistent si in urma scrisorilor schimbate intre acesta si avocatul firmei aveam sa aflu “lucruri traznite” cum ca eu as fi spus doamnei Ta (cea de la resurse umane) ca detin doua pistoale unul mai mic (cam 20 de cm) cu cartuse
oarbe pentru sefii cu care eram in conflict direct si unul mai mare (cam 40 de cm, lungimea pistolului reiese din marturia acesteia data in fata politiei) cu cartuse normale pentru guvernul Canadei sau Guvernatorul General al Canadei aici nu prea a inteles ea bine ce as fi zis la momentul demisiei mele si mai mult decat atat as fi avut si o lista asupra mea cu cateva agentii guvernamentale cu care eu as fi fost in conflict.
Va dati seama ca sa auzi asa ceva ramai blocat te ciupesti de fata si nici nu mai stii ce sa mai crezi: te afli in realitate sau intr-o atmosfera kafkiana? La vederea acestor acuzatii avocatul meu zambeste si imi spune: “Nu te teme d-le Barbu aceasta este procedura standard in Canada pentru a se scapa de incomozi”.
In acel moment se prabusea “mitul CANADA” pe care il construisem cu atata pasiune si dragoste si incepeam sa realizez ca “apele linistite sunt foarte adanci”.
Mi-am luat inima in dinti si m-am dus la Consulatul Romaniei de la Toronto ca sa informez despre acest caz care avea o conotatie politica cat CANADA de mare. La auzul unor asemenea enormitati mi s-a promis de catre viceconsulul de atunci ca la prima aparitie in tribunal va veni si el sa auda cu urechile lui faimoasele capete de acuzare.
Apropiindu-se data de 17 Noiembrie (prima zi de aparitie in fata judecatorului de pace) avocatul meu imi spune ca nu ma mai poate reprezenta efectiv in tribunal dar accepta sa ma consilieze. Totodata brusc nimeni de la consulatul Romaniei nu mai raspundea la telefon si nici la e-mailuri. Simteam ca ceva se intampla undeva in spatele meu si ca exista un centru de comanda pentru toate plotogariile astea.
Intrebarea era cine avea aceasta influenta atat de puternica incat sa intimideze sau sa “motiveze” pe toata lumea pentru a fi lasat de unul singur in tribunal lipsit de o aparare eficienta.
La data prevazuta m-am prezentat la tribunal dis de dimineata pentru ca aici daca intarzii in cauze penale, risti sa faci o noapte de arest. Si cum stateam eu cumintel sa imi aud numele strigat alaturi de al Reginei (pentru ca dupa cum stiti Canada fiind monarhie constitutionala este reprezentata de catre Majestatea Sa Regina Elisabeta a-II-a in calitate de sef al statului) in formula Regina vs. Barbu Gheorghe constat ca se termina de strigat toate dosarele numai al meu era lipsa la apel.
In acel moment am realizat ca este un “dosar fabricat” si ca trebuie sa existe o conexiune. Aveam sa aflu acest lucru la un an si jumatate distanta. Judecatorul de instructie ma intreaba ce este cu mine in tribunal si ii raspund politicos ca am niste hartii care stabilesc data si ora pentru a mi se aduce la cunostinta de catre procurorul coroanei acuzatiile si probele acuzarii. Intre timp daca am fost abandonat de toata lumea incepusem sa studiez de unul singur Codul Penal Canadian si procedura adiacenta. Judecatorul foarte surprins intreaba procurorul de serviciu unde este dosarul meu si acesta dadea din umeri cum ca nu stie nimic.
Realizati penibilul situatiei?
S-a mers pe intimidarea mea si pe faptul ca scrisesem ceva in demisia mea: cum ca voi renunta la cetatenia canadiana in semn de protest pentru abuzurile la care fusesem supus de catre firma MMM Group (unul din “cuirasatele” CANADEI) si cred ca s-au asteptat ca eu sa nu mai fiu in Canada la acea ora, numai ca daca m-as fi intors candva in Canada sustragandu-ma acestui proces aveam de executat doi ani frumosi de puscarie nemaipunand la socoteala faptul ca in 1998 Romania semnase conventia de extradare cu Canada.
Asa ca daca paraseam Canada cu draga inima eram arestat de catre Politia Romana si urcat in avionul de Canada pentru a executa cei doi ani plus ca in acel moment erai deja “vopsit” pe viata plus ca trebuia sa duci in spate toate enormitatile acelea de un penibil jenant. Nu stiu pe unde te-ai mai fi putut preumbla in lumea asta cu asa o carte de vizita si cu o “coada” prefabricata de o asemenea dimensiune…Vorba lui Toma Caragiu: “ce soparla frate ca asta e ditamai crocodilul”
Numai ca D-zeu avea alt plan cu si pentru mine…Va urma. (Cristina T.).

Articolul Nu cumva am emigrat din Romania in Romania?/”CANADIAN AND ROMANIAN CORRUPTION HELP THE RUSSIANS” apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Facebook Comments

Exclusiv

Dobre terminat! Volo’, fostul si viitorul primar, achitat in mizeria de dosar fabricat de licheaua si zdeanta de procuror Negulescu Mircea

Publicat

pe

De

Nu e nimic nou sub soarele României. De când am început să percep ce se întâmplă în jurul meu (percepţie arbitrară, cu rezervele de rigoare) m-a izbit imoralitatea şi, în special, lenea, hoţia şi minciuna (nu neapărat în aceată ordine). Şi indiferent cât am fi de ipocriţi trebuie să recunoaştem că cele trei „calităţi” – imputate, ca şi „argument” al nediscriminării rasiale până şi în procesul „Memorandiştilor” -, au devenit un „brand” de ţară. Un „brand” ce ne situează nu numai la periferia Europei şi a lumii civilizate, ci şi la periferia existenţei ca naţiune, pentru că, presistând, ne fetişizăm, ne dezintegrăm moral şi, implicit, naţional.
Dacă până la Guvernul Năstase – care a instituţionalizat şi generalizat la scară naţională corupţia, generând mecanismul şi sistemul care funcţionează şi astăzi -, exista un oarecare relativ echilibru între moralitate şi imoralitate în politică (şi, în special, în administraţia generată de politică), în prezent „acest stil” a devenit universal şi s-a impus definitiv, fără a avea vreun contracandidat cotat cu vreo şansă în tentativa de a-l înlocui. Plecând de la principiul că „excepţiile întăresc regula” s-a ajuns până acolo încât tot ce generează politica (şi, din păcate, influenţează absolut tot ce funcţionează în România) este contaminat iremediabil. Practic, clasa politică românească a înfiinţat un stat ce funcţionează paralel cu cel teoretic, democratic şi legal, mecanismele oficiale de funcţionare a societăţii devenind pur formale.
Şpaga şi traficul de influenţă, la toate nivelele, sunt instrumentele exclusive ale funcţionarii societăţii şi „principiile” de baza, iar cine stăpâneşte cel mai bine aceste „principii”, are garantat „succesul” social, atât în administraţia publică cât şi în economia privată. Pentru politician, demnitar sau funcţionarul administrativ, minciuna şi hoţia sunt instrumente de baza ale „bagajului” profesional, lipsa acestora blocând orice ascensiune şi orice realizare în plan material. Iar când în spatele oricărui succes profesional se află astfel de calităţi (minciună şi hoţie) promovate şi întreţinute prin şpagă şi trafic de influenţă, să ne mai mirăm că acestea au generat transformări profunde, de fond, iremediabile şi asupra carectarului moral şi al conştiinţei întregii societăţi, chiar şi a celor din domeniul privat ? Metamorfozaţi de lene, hoţie şi minciună, se fac eforturi profunde pentru dedublarea presonajului creat de monstruozitatea trăsăturilor fundamentale imorale, exersându-se arta ipocriziei până la autoconfuzie. Creată, formată şi întreţinută de hoţie şi minciună, promovând şpaga şi traficul de influenţă până la perfecţiune, clasa politică, demnitarii şi administraţia publică mimează că luptă împotriva corupţiei (abuzul în serviciu contra şpagă şi a traficului de influenţă contra şpagă), pozând în „arhangheli” trimişi din afara sistemului să lupte cu sistemul. Or, când sistemul şpăgilor şi traficului de influenţă i-a creat, cine poate fi atât de naiv să creadă că politicianul sau demnitarul este dispus să se autoextermine ca produs al corupţiei ? E ca şi cum Dracul ar predica în biserica despre necesitatea întoarcerii la Dumnezeu şi la credinţa în bine!
Din nenorocire, nu Năstase, Mureşan, Remeş, Patriciu, Ioan Niculae, Copos, Sereş, Voiculescu, Fenechiu, Şova, Vâlcov, Udrea, Bâgiu, Duicu, Ponta, Vanghelie, Băsescu, Mazăre, Constantinescu, Oprişan, Gabriel Sandu, Ştefan, Blaga, Ruşanu, Chiţoiu, Dragnea, Bojin, Nagy, Pantiş, Mitrea, Dobriţoiu, Silaghi, Severin, Andronescu, Botiş, Căncescu, Mischie, Voicu, Chiuariu, Hrebenciuc, Conţac, Ţurcanu, Stavarache, Sechelariu, Apostu, Solomon, Ridzi, Fuia, David, Dragnea şi mulţi alţii (lista este atât de lungă că ar necesită câteva pagini) au inventat lenea, hoţia şi minciuna şi nici şpaga sau traficul de influenţă în România şi, din păcate, acestea nu dispar o dată cu eliminarea lor din politică. Sistemul bazat pe aceste „criterii” a existat dintotdeauna, ca alternativă la cel normal şi ţine de evoluţia societăţii şi a conştiinţei naţionale la un moment dat. Ei doar, profitând de degrigolada morală lăsată moştenire de comunişti şi de lipsa unei influenţe reale a lumii civilizate, l-au reactivat şi utilizat, perfecţionându-l şi aducându-l în starea de astăzi, adică general aplicabil în toate domeniile de activitate socială din România.
Chiar dacă pare o utopie, sistemul actual, având la bază lenea, hoţia, miciuna, şpaga şi traficul de influenţă, îşi are originea, contrar logicii, în Piaţa Universităţii. Palma dată atunci democraţiei şi speranţelor a fost certificatul de naştere al neo-ciocoismului românesc şi al resemnării celor care mai credeau în democraţie, iar resemnarea a fost speculată imediat de oportuniştii imorali care aşteptau momentul. În spatele minerilor au stat şi s-au strecurat impostorii care au acaparat puterea, au menţinut-o şi continuă s-o menţină şi cei care au creat sistemul bazat pe lene, hoţie şi minciună, şpagă şi trafic de influenţă. Acest sistem s-a dezvoltat doar într-un singur sens şi cu un singur scop: acapararea puterii şi sustragerea banului public şi averii publice. Nu există un alt scop, în rest fiind minciună.
Asistând la ce se petrece în prezent şi ţinând cont de conştiinţa morală socială, mi-e greu să cred că, brusc, SRI şi DNA s-au trezit din letargia ultimilor 29 de ani respectiv 16 ani, în care „vegetau” şi îşi propun să contreze sistemul existent, în totalitatea lui. N-are nici o logică, pentru că şi SRI şi DNA, chiar dacă pozează un alt profil decât cel real, cu mici excepţii, fac parte din masa generală a efectelor celor care au promovat sistemul şpăgilor şi traficului de influenţă ca şi criterii de baza ale ascensiunii profesionale şi materiale în societatea românească (fiecare demnitar, funcţionar public, procuror sau judecător, ce a ocupat sau ocupă o funcţie, direct sau indirect, a apelat la imoralitatea deciziei politice sau a unor grupuri de interese). Parafrazând faptul că „omul este făcut din carne şi oase”, în România, funcţionarul public, în general, direct sau indirect, este generat de şpagă şi trafic de influenţă. Or, pornind de la această „certitudine” (nu ipoteză), mi-e greu să cred că există mici „enclave” care au „deviat” de la regulă şi care s-au aotoepurat moral prin „botezul” autoconştientizării, fiind capabile de „independenţă” morală decizională.
Deşi, aparent infirmând regula, SRI şi DNA au „scăpat” în „ring” şi chipurile au impartir scatoalce la toţi adversarii, fără discriminare, mă tem că nu-i chiar aşa. Cum n-am auzit de „transferuri” de „nemţi” nici la SRI nici la DNA şi nici de selecţii perfecte, în care să primeze exclusiv criteriile profesionale şi morale, ci, mai degrabă, de „recrutări” pe principii „neaoşe” generate de moştenirea genetică şi de servilism necondiţionat faţă de „stăpânii” care decid ascensiunea profesională, selectivismul „săltării” hoţilor, pe criterii curat arbitrare (în care valoarea sumelor sustrase reprezintă o chestiune complementară) naşte o întrebare firească: Cine, de ce şi cui îi face „pârtie” în prezent ?
Când o „salţi” ca „gestionar de fapt” şi ocoleşti „gestionarii de drept”, tratându-i cu „mănuşi” deşi fără semnătura lor banii publici nu s-ar fi „evaporat”, e clar că s-a introdus în ecuaţie şi „subiectivismul” promovaţilor pe criterii „neaoşe” situaţi (fortuit sau benevol ?) într-o anume tabăra (chiar şi din punct de vedere moral, tot subiectivă).
Dincolo de exemple concrete, ce e clar şi incontestabil – mai ales după dezvăluirile, în cascadă, din ultima perioadă -, este că şpaga, traficul de influenţă şi frauda fiscală sunt atât de prezente în toate domeniile vieţii sociale în România, încât pot fi asemuite cu o tumoare uriaşă, ce a cuprins tot corpul. Şi, deşi aparent, Vanghelie, Voiculescu, Fenechiu, Şova, Vâlcov, Ruşanu, etc., etc., etc., par cazuri speciale ale corupţiei sistemului, în realitate ele nu sunt decât banale părţi dintr-o uriaşă caracatiţă, care-şi continuă hegemonia chiar dacă şi-a pierdut mici segmente din tentaculele cu care opera. Arestând, în acest ritm, chiar 10% din corupţii României (mai mult, în condiţiile actuale, este imposibil fizic, pentru că numărul corupţilor şi a celor care prăduie banul public este uriaş în comparaţie cu capacitatea de reacţie a SRI şi DNA), problema de fond a corupţiei va rămâne, în continuare, nerezolvată. Când paznicul averii publice este profund corupt şi când Parlamentul – cel care ar trebui să „securizeze perimetrul” să nu se poată fura -, se face că nu înţelege fenomenul şi cum funcţionează sistemul de „sifonare” a banilor publici, societatea românească nu va putea fi beneficiara unei transformări profunde ci va continuă să fie prizoniera sistemului imposturii, bazat pe lene, hoţie, minciună, şpagă şi trafic de influenţă, creat de Piaţa Universităţii şi toleranţă societăţii, în care hoţii nu sunt stârpiţi ci se schimbă.
În formula actuală de administrare a banului public, în care ordonatorul de credite nu are nici o răspundere cu privire la destinaţia sau eficienţa cheltuirii banului public, faptul că SRI şi DNA depistează 1-2% din cazurile în care funcţionează para-ndărătul şi din acestea recuperează, în medie, 10% din prejudiciu, nu e un motiv de mândrie ci de îngrijorare. Iar dacă în acelaşi procent (ba chiar mai mic) se recuperează de către ANAF şi fraudele fiscale (ce depăşesc 100 miliarde lei anual, despre care SRI si DNA nu se arată prea îngrijorate deşi reprezintă, cu adevarat, cea mai mare ameninţare la securitatea financiară a României) mi-e teamă că cea la ce asistăm seamănă mai degrabă a rafuială între găştile de crimă organizată, care vor să se elimine fizic, folosindu-se, fiecare – în funcţie de „investiţiile” făcute în numirile de funcţionari -, de instituţiile de forţă ale statului, fără a se urmări, în subsidiar şi schimbarea mecanismelor de fraudare a banului public. Oricât s-ar strădui SRI şi DNA, dacă Parlamentul nu va înţelege (şi nu înţelege, demonstrând asta prin respingerea iniţiativei înfiinţării comisiei parlamentare de anchetă privind utilizarea Fondului de rezervă al Guvernului în 2013 şi 2014) că legislaţia privind atribuirea şi utilizarea fondurilor publice trebuie adaptată cerinţelor actuale, iar activitatea ANAF să fie analizată în funcţie de procentul de recuperare al impozitelor şi taxelor sustrase, adaptând şi în acest sens legislaţia la condiţiile existente, impactul arestărilor de genul Vanghelie, Şova sau Vâlcov, asupra volumului fraudelor din bani publici sau taxelor şi impozitelor bugetare, vor fi nesemnificative şi nu vor contribui la reducerea furturilor din bani publici şi nici a fraudelor fiscale. Pentru că dacă nu se schimbă, prin lege, mecanismele de atribuire a fondurilor publice şi de colectare a taxelor şi impozitelor (în special a TVA), adică cauza care generează lenea, hoţia, minciuna, şpaga şi traficul de influenţă, oricât s-ar strădui SRI şi DNA, fenomenul nu va fi redus.
Pe de altă parte, lipsa de reacţie a SRI şi DNA, care, aşa cum se impune, nu reclamă favorizarea crimei organizate de către guverne sau Parlament prin menţinerea actualei legislaţii , naşte o altă întrebare pertinentă: Oare vor DNA şi SRI, cu adevărat, reducerea corupţiei şi fraudei fiscale (care întreţine şi generează corupţia) în România ? Nu cumva se complac, acceptând şi menţinând situaţia, pentru că „se mişcă precum peştele în apă”, fără concurenţă, într-un astfel de mediu în care „pescuiesc” oricând şi oricât, selectiv, în funcţie de „pofte” şi „dirijează” astfel politicul şi administrativul ? (Ec Adrian Radu).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

OPINIE/Suntem slugile hoților ce controlează societatea!!!

Publicat

pe

De

Analiza efectelor ne ocupă majoritatea timpului în care am putea acumula experiență reală, cultură și civilizație și am putea îndrepta sau îndepărta erorile în care persistăm. Despicăm firul în patru după ce cauza și-a produs efectele și trecem cu vederea, mult prea ușor și tangent când e vorba de cauza care a generat efectul. Blamăm, înjurăm, cârtim, invidiem, condamnăm, criticăm, desființăm, pe oricine și orice ni se pare imoral și care reprezintă un efect al unei soluții imorale, dar ocolim cauza producerii efectului, respectiv ce a determinat soluția imorală, ca și cum efectul n-ar avea cauză. Și analiza efectelor nu-i doar o pierdere de timp, ci presupune un consum uriaș de resurse, care are ca rezultat, în majoritatea cazurilor și o manipulare pe măsură și o deturnare evidentă a întregului sistem de valori, privite, exclusiv, din zona efectelor.

Plângem și condamnăm proasta adminisitrare (risipire) a banului public, a averii publice (cedată, în cele mai multe cazuri, gratis, de cei puși s-o administreze, unor grupuri de interese) și faptul că cetățeanul este umilit, desconsiderat, furat și mințit de cei numiți să administreze eficient (managerieze) banul public și averea publică. Și ca un fatalism preacceptat, ne-am obișnuit cu postura de gloată inertă, incapabilă să schimbe ceva dintr-un mecanism defect care generează, ca și cum ar fi setat astfel, în cazul numirii managerilor publici, numai exemplare imorale. Le înjurăm, criticăm, desființă, dar nu facem nimic să schimbăm mecanismul care produce și promovează astfel de specimene, de tip fanariot, ce ne vând și aservesc corporațiilor și noului sistem de „valori” al sclaviei mondiale.
Din nefericire pentru cetățeanul onest, mecanismul de promovare a mangerului public, adică al ordonatorului de credite, este unul defect, păgubos și falimentar, care are la bază un sistem imoral de reguli, neoficial, dar care, perfecționat și adaptat prin toleranță,  funcționează perfect. Nimeni nu este promovat pe bază de valoare profesională, morală sau competență probată și nici ca urmare a unei selecții ce garantează eficiență și moralitate în administrarea banului public și a averii publice. Confundând, în cele mai multe cazuri, „instrumentul” (funcționarul) cu cel ce-l manevrează, toată artileria, în cazul eșecului, o îndreptăm spre efect, adică spre „instrumentul” prin care s-a desăvârșit „opera” de distrugere și nu spre cauză, adică spre „mâna” care a utilizat „instrumentul”. Managerul public (șef de instituție, autoritate, regie, intreprindere cu capital public, etc.) și forul politic de decizie, care l-a impus, par, pentru că sunt publice, efectul și cauza catastrofei. Și atunci, eronat, pe unii îi executăm și-i facem țapi ispășitori, surghiunindu-i în „piața publică”, supunându-i judecății mass-media, iar pe ceilalți (politicienii) îi acuzăm doar de imoralitate și de complicitate la ceea ce se întâmplă în fapt, fără a-i pune la plată. Adevărul însă e dicolo de cortină, adică de ceea ce se vede, politicul și managementul fiind, în fapt, efectele, adică instrumentele prin care „programatorii” reali își valorifică proiectele și își implementează mecanismele.
Pe principiul biblic, al perfecțiunii decalogului, scopul oricărei numiri se ascunde în spatele unor concepte teoretice, morale, ce privesc cetățeanul și binele public. Fiecare numire este acompaniată de promisiuni morale, de genul eliminării subiectivismului, risipei sau clientelismului de tip mafiot în administrarea banului public și a averii publice. Nimeni nu recunoaște public că numirile, în fapt, au la bază exact aceste obiective: furtul banului public și al averii publice și că orice manager este numit pentru a facilita furtul, nu pentru a-l stopa. Însă realitatea nu poate fi mușamalizată, pentru că se reflectă în „buzunarul” fiecărui cetățean și este mai mult decât evident (dovedit de experiență și exemplele concrete) că toate numirile în funcțiile publice au ca scop asigurarea cadrului jefuirii banului public și a averii publice.
Cel mai elocvent exemplu, de cum se manageriază banul public, în interesul unor grupări, este cel privind managementul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.).  Născută demagog, cu scopul de a fi o structură modernă, eficientă, în ceea ce privește colectarea banului public, încă din start, Agenția a devenit, clar, instrumentul grupărilor de tip mafiot. Aparent, decizia înființării Agenției, a fost una politică, generată de conceptul progresist al puterii politice, de îmbunătățire a mecanismului de colectare a impozitelor și taxelor. În realitate însă, prin managerii numiți, Agenția a devenit un instrument controlat de grupările de tip mafia, care, prin  intermediul A.N.A.F., au creat un mecanism de protecție al operațiunilor de devalizare a bugetului public. Un mecanism, structurat, în special, pe următoarele componente: colectarea, directă, în numele statului, de la populație sau firme, prin înființarea și exploatarea unui sistem paralel, a obligațiilor bugetare; neplata obligațiilor bugetare, beneficiind de facilități nereale, scutiri subiective sau de toleranță fiscală;  însușirea banilor publici, colectați de A.N.A.F., prin metoda rambursărilor având la bază operațiuni nereale; însușirea banilor publici prin furtul acestora din alocările de la buget pentru investiții publice, apelând la operațiuni comerciale fictive, după care banii rezultați erau „spălați” și redistribuiți. Or, ca să funcționeze acest mecanism, al sustragerii banilor publici destinați să ajungă la buget sau aflați în buget, trebuia să fie asigurat controlul total al A.N.A.F., control care nu putea fi asigurat decât prin numirea politică a șefilor acestei instituții. Iar numirile s-au operat cu siguranță nu pe principii profesionale sau morale, ci pe principii de apartenență la structurile de tip mafia, de obediență și subordonare necondiționată acestor structuri.
De la înființare și până în prezent, numirile în fruntea A.N.A.F., chiar dacă formal au fost făcute politic, în fapt, au fost operate de crima organizată. Adică de mafia evaziunii fiscale, mafia alocațiilor bugetare pentru investiții sau mafia retrocedărilor, cei care, așa cum rezultă din ultimele cercetări, au susținut financiar campaniile electorale și, în cele mai multe cazuri, candidații politici, atât în alegerile locale cât și parlamentare. Cu mici excepții (ale celor care și-au construit deja notorietate și care se confundă cu grupările politice) nici un politician nu a fost și nu este fără stăpân, adică independent și nu acționează obiectiv dacă lovește în interesele stăpânului. Or, dacă majoritatea politicienilor au „stăpân”, nu e logic că administratorul public, respectiv Guvernul, este numit de „stăpân” prin intermediul politicianului „instrument” ? Și atunci, în aceeași logică, putea ajunge, în fruntea A.N.A.F., vreun manager fără „stăpân” ? Putea un Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu să ajungă șefii „caseriei” publice, prin „accident”, fără sprijinul greilor mafiei ce controlau și controlează economia ? Ca unul care a activat în sistemul fiscal  – și cunoaște forte bine multe dintre grupările care au susținut ascendența unor foști șefi a-i A.N.A.F., interesele pe care le-au protejat și efectele reale ale acestor numiri în devalizarea bugetului -, pot afirma, fără să greșesc, că mecanismul subordonării grupărilor de interese a administrației publice locale, a parlamentarilor, a numirii miniștrilor și, prin intermediul acestora, controlul total al administrției publice, nu permitea „accidente”, tocmai într-un astfel de sector vital pentru mafia fiscală.
Plecând de la acest incontestabil adevăr, al dependenței șefilor A.N.A.F. de „stăpâni”, cauza ineficienței A.N.A.F., a dezastrului reprezentat de ponderea evaziunii fiscale în raport cu PIB și veniturile fiscale oficiale colectate, care se află aproape în „echilibru” (50% fraudă fiscală, 50% venituri fiscale colectate) și lipsa de performanță a A.N.A.F., incapabilă să strice „echilibrul” dintre fraudă și gradul de colectare al veniturilor fiscale, este mai mult decât evidentă. Cum nici un șef al A.N.A.F. – chiar dacă aparent a fost numit politic, ceea ce-i conferă, formal, o oarecare independență decizională -, n-a fost fără „stăpân”, e logic că legătura de cauzalitate dintre stăpâni și șefii ANAF este explicația comportamentului șefilor ANAF vis-a-vis de „toleranța” excesivă față de frauda fiscală sau chiar participarea directă a acestora. Iar „stăpânii” reprezintă adevarata cauză a efectelor dezastruoasei administrări a fondurilor publice și averii publice în România. Pentru că, în orice circumstanțe am analiza, managerii public doar formal au fost angajații statului. În fapt, în majoritatea deciziilor majore, aceștia au „onorat” obligațiile către „stăpânii” care i-au numit, protejat și, în cazul în care nu s-au compromis iremediabil, i-au renumnit în funcții, pentru a le servi interesele.
Și dacă între Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu, există diferențe în ceea ce privește abordarea de către mass-media a mangementului realizat la cârma A.N.A.F., acestea nu se datorează, în nici un caz, obiectivității, adică raportându-se ponderea evaziunii fiscale și colectării veniturilor bugetare în PIB, ca urmare a managementului. Ci, raportându-se la principiul „borcanului cu miere”, departajarea este făcută de cât de vizibil au violat șefii A.N.A.F., personal, „borcanul cu miere”, direct sau indirect.
Dacă însă am vrea adevărul, „gol-goluț”, adică cel „edemic”, neinfluențat de subiectivul concept al „binelulu și răului” privit prin prisma interesului, logic și corect ar fi să săpăm la rădăcina cauzei ce-a generat efectele gen Chițoiu, Pop, Blejnar sau Diaconu, rădăcina fiind exprimată de cine sunt, de ce au decis și cât au profitat „stăpânii” care au impus, prin instrumentul politic, aceste numiri. Aprofundând „subiectul”, cu siguranță ni se va devoala o altă dimensiune, aparent imperceptibilă, a pupitrului și mediului real din care este condusă societatea românească. Adică am avea imaginea cauzei reale ce generează efectele ce încep să ne copleșească, pe care le plătim mult prea scump și pe care le disecăm, analizăm, înfierăm, sistematic, omițând cauza. Iar din acest decor, indiferent de doza de manipulare ce ne este impusă forțat, nu putem elimina personajul pricipal, „stăpânul”, indiferent  de „brandul” pe care-l poartă și care, în diferite faze ale ascensiunii nulităților profesionale din fruntea A.N.A.F., au contribuit la promovare și „școlarizare” a celor ce s-au dovedit a fi slugi perfecte pentru o mafie care a jefuit și continuă să jefuiască banul public și averea publică, „decontând” cu „instrumentele” utilizate: politicieni și demnitari. Crucificând, în piața publică, pe altarul ce ostoiește setea de sânge a mulțimii manipulate, doar „instrumentele” cu care este jefuit cetățeanul, fără a sancționa, în același mod, și „stăpânul” care a dat ordinul, nu facem decât să acceptăm fatalismul care ne condamnă să fim slugile hoților ce controlează societatea.

Facebook Comments
Citeste in continuare

Exclusiv

Incompetenta conducerii Politiei Locale Ploiesti taxata de instanta

Publicat

pe

De

De la intrarea României în UE în 2007, PIB-ul țării a crescut constant de la 123,7 miliarde de euro la 202 miliarde de euro în 2018, astfel încât România a reușit să depășească PIB-ul Portugaliei, atingând a 15-a poziție în Europa (după ce în 2017 a depășit Grecia), dar pe de altă parte, PIB-ul pe cap de locuitor este semnificativ mai mare în Portugalia decât în România și este încă sub nivelul din Grecia.

Ivan Lokere

În 2019, PIB-ul României va fi de peste 210 miliarde de euro, cu o creștere de 4%, cu mult peste estimarea ratei de creștere a PIB-ului din zona UE, care este de așteptat să înregistreze un avans de 1,2%. Avansul preconizat de 4% este unul important, având în vedere faptul că anul 2019 a fost marcat de turbulențe majore pe scena politică din România, în ultimele luni de căderea guvernului și de alegerile prezidențiale din noiembrie, in urma carora președintele a fost reconfirmat în funcție.
Cea mai mare pondere în PIB-ul României o are industria (peste 20%), dar aceasta depinde foarte mult de economia europeană și în special de cea a Germaniei, care este în declin.
„Pe termen mediu, politica fiscală trebuie să fie reechilibrată, de la
creșterea consumului la mobilizarea investițiilor, în special din fonduri europene, pentru a sprijini convergența durabilă cu UE și incluziunea socială. Reformele administrațiilor publice și ale companiilor de stat, care îmbunătățesc predictibilitatea reglementărilor, precum și politicile adecvate pentru soluționarea disparităților regionale sociale și spațiale ar trebui să fie pe agenda prioritară a guvernului ”, potrivit Băncii Mondiale.
Față de ideea larg răspândită potrivit căreia creșterea economică este în principal atribuită și bazată pe consum, Prahova a avut o dezvoltare puternică în ultimul deceniu.
Județul Prahova s-a clasat pe locul 4 în 2018 în ceea ce privește PIB-ul realizat, industria având o pondere semnificativă în acest sens.
PWP Bucharest North (PWP), cel mai mare parc privat de afaceri din sudestul Europei, cu sute de milioane de euro investiți și mii de joburi de calitate lângă Ploiești a fost dezvoltat de Alinso Group, si Ivan Lokere ca indrumator.
Ceea ce era odată o simplă zona aridă de la marginea Ploieștiului a devenit, în mai puțin de zece ani, un exemplu de bune practici în ceea ce privește dezvoltarea, grija față de mediul înconjurător și implicare socială. Ca să înțelegem corect dimensiunea investiției provenită cvasiexclusiv din capital străin sută la sută privat, se cuvine să amintim câteva din numele „grele” care au ales să devină parteneri ai Alinso Group, alegând să investească în PWP: Unilever, Lufkin Industries Inc (General Electric), Compania TORO, Federal Mogul, Timken, Grupul Internațional Beaulieu, Saipem (Grupul ENI), Schlumberger, Halliburton, British American Tobacco și Rockwool, lista completându-se până la cele 50 de societăți care ocupă, în prezent, parcul de afaceri.

default

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană și cu semnalele pozitive primite din această parte a Europei, grupul belgian a participat cu peste o sută de milioane de euro la amenajarea zonei care acoperă 300 de hectare de teren, cât este dimensiunea de azi a parcului. 50 de companii și-au pus deja bazele aici. Au fost atrase de facilitățile oferite de PWP, care includ servicii complete, de la pază, construcții care se adaptează după cerințele clientului, consultanță și asistență la relocare și utilități la standard industriale. Alte argumente care i-au convins pe investitorii străini să aducă în Prahova sute de milioane de euro a fost poziția strategică a regiunii care este un important nod de trafic ce asigură legătura cu orice zonă a Europei, atât pe șosea cât și pe linia ferată. Orice tip de transport cargo poate pleca pe linia ferată din terminalul intermodal feroviar dezvoltat de Alinso Group, cu legătură directă cu Marea Neagră.
Drept dovadă a potențialului, a facilităților și a stabilității economice a județului, precum și a deschiderii autorităților către o economie europeană modernă, marii investitori străini – companii multinaționale puternice din întreaga lume, au ales județul Prahova să își desfasoare afacerile în România: OMV Petrom; Lukoil, Lufkin Industries, Alinso Group; Procter & Gamble, Unilever, Coca Cola, Bergenbier MolsonCoors., Cameron, Michelin, Honeywell, Timken.

default

Activitățile de transport, depozitare și logistică au o pondere semnificativă în cifra de afaceri totală realizată de companiile prahovene care operează în sectorul serviciilor, urmată de servicii, in special servicii administrative și de consultanta. Noile parcuri industriale moderne, dezvoltate în jurul Ploieștiului: PIP, PWP Bucharest North, Dibo, care a fost primul dintre parcurile industriale dezvoltate private, deși la scară mai mică, au atras investiții străine importante. In special Alinso Group, dezvoltatorul PWP Bucharest North a atras numerosi investitori străini în Prahova.
Autoritățile recomandă eforturi reînnoite pentru îmbunătățirea participării la piața muncii și măsuri pentru reducerea șomajului ridicat în rândul tinerilor și al persoanelor cu un nivel scăzut de calificare, care vor contribui de asemenea la atenuarea constrângerilor de ofertă pe piata muncii și la îmbunătățirea creșterii durabile.
Datorită forței de muncă extrem de calificate, de la la sistemul de școlarizare, Universitatea de Petrol si Gaze, școli tehnologice care sunt partenere cu companii active în sectorul industrial (ex: Lukoil, Industial Montaj, Michelin, Cameron), până la vocația tradițional industrială a judetului Prahova, creșterea zonala este atribuită în principal activităților de producție înflorite recent, în special în comunele din jurul Ploieștiului- Brazi, Aricestii Rahtivani și Blejoi, de exemplu, in PWP Bucharest North au fost create între timp peste 3.000 de locuri de muncă.
Toate aceste comunități din jurul Ploieștiului au beneficiat de aceste investiții prin locurile de muncă create și impozitele locale plătite, în valoare totală de zeci de milioane de euro. Aceste taxe plătite către comunitățile locale au dus la dezvoltarea acestor zone, la modernizarea și creșterea bunăstării comunităților, a infrastructurii, precum și la creșterea numărului de locuitori.

default

Chiar dacă în ultimii ani investițiile în infrastructura din zona Ploiești au atins mai multe obiective, cum ar fi sensul giratoriu suspendat de la Păulești, podul peste calea ferată de la Gara de Vest spre șoseaua de centură a Ploieștiului și Comuna Strejnicu sau sensul giratoriu de la intrarea dinspre nordul orașului Ploiești, acestea nu s-au ridicat la nivelul investițiilor private realizate în ultima perioadă, infrastructura din zonă nefiind în prezent adaptată nevoilor curente.
Cu toate acestea, chiar și prin lipsa acestor investiții în infrastructură, din partea autorităților, nu au oprit investițiile în infrastructura parcurilor private industriale și atragerea de noi investiții (Rockwool, – în cadrul
PWP), investiții importante pentru zonă, precum și pentru România.
Deși lucrurile s-au îmbunătățit în ultimii ani, fapt ce se aplică la nivelul întregii țări, autoritatile au rămas în urma în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii (spitale, școli, infrastructură rutieră etc.) în comparație cu investițiile private realizate în acesta zonă.
Investitorii străini remarcă necesitatea dezvoltării antreprenoriatului intern. Un prim pas a fost făcut prin lansareai programului Start-Up Nation. Județul Prahova a fost în primele 5 județe participante la programul Start-Up Nation 2018-2019, cu o creștere de peste 300 % a participării față de anul precedent.
Adiacent finanțării prin intermediul Start Up Nation, atât antreprenorii români, cât și investitorii străini au nevoie de un cadru economic general solid, caracterizat prin dezvoltarea infrastructurii rutiere, mai puțina birocrație, dezvoltarea parteneriatului public privat, informațiile masive despre existența și modul de accesarea a fondurilor , care le vor permite să sprijine o strategie de afaceri pe termen lung. (Ec Adrian Radu).

Facebook Comments
Citeste in continuare

Parteneri

Știri din Timiș

Exclusiv7 ore inainte

Dobre terminat! Volo’, fostul si viitorul primar, achitat in mizeria de dosar fabricat de licheaua si zdeanta de procuror Negulescu Mircea

Nu e nimic nou sub soarele României. De când am început să percep ce se întâmplă în jurul meu (percepţie...

ExclusivO zi inainte

OPINIE/Suntem slugile hoților ce controlează societatea!!!

Analiza efectelor ne ocupă majoritatea timpului în care am putea acumula experiență reală, cultură și civilizație și am putea îndrepta...

Exclusiv2 zile inainte

Incompetenta conducerii Politiei Locale Ploiesti taxata de instanta

De la intrarea României în UE în 2007, PIB-ul țării a crescut constant de la 123,7 miliarde de euro la...

Exclusiv3 zile inainte

Un articol tipic „Observ….”, lipsit de realitate, dar cu un continut rautacios, rau intentionat, mizerabil, si nu cu tinta de a se afla adevarul ci de a manipula

Un articol tipic ” Observ….”, lipsit de realitate, dar cu un continut rautacios, rau intentionat, mizerabil, si nu cu tinta...

Afaceri4 zile inainte

Cum optimizam campania de Google Ads

În calitate de manager de campanie sau de marketing, trebuie să știți că toate campaniile AdWords au nevoie de o...

Exclusiv4 zile inainte

IPJ Prahova sta pe butoi de pulbere/De la culoarea „rosie” (grena) la portocaliu – galben, cu „sageata”

Un articol tipic ” Observ….”, lipsit de realitate, dar cu un continut rautacios, rau intentionat, mizerabil, si nu cu tinta...

Exclusiv6 zile inainte

Fostul şef al IPJ Prahova Viorel Dosaru si-a „cumparat de la bec” o banda dintr-o strada in Parcul Industrial Ploiesti/Fostii subalterni de la Politia Rutiera se fac ca au „orbul gainilor”

Directorul Parcului Industrial Ploieşti- Andrei Tudor – a decedat în somn, în urma unui infarct, acum cca doua saptamani de...

Exclusiv7 zile inainte

Biroul şi Directoratul de Informaţii al Comunităţii de Informaţii al Consiliului Naţional de Securitate al SUA, alertate de mai multe ori în cazul ambasadorului SUA la UE, Gordon Sondland, şi mai mulţi oficiali români

Articolul care urmează nu este despre România stat de drept, acest articol este despre cum a evoluat învățământul din România,...

Exclusiv7 zile inainte

La Multi Ani, AJCSPH! La Multi Ani tuturor persoanelor cu dizabilitati de pe mapamond

Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoane cu Handicap (AJCSPH) a sarbatorit pe data de 3 decembrie, impreuna cu partenerii...

ExclusivO săptămână inainte

Doamna ministru al educatiei este REALA?

Procedura asumării răspunderii prin Parlament se aplică în mod excepțional. Este prevăzută prin Constituție, pentru că părinții Legii Fundamentale au...

ExclusivO săptămână inainte

Jocul politic în jurul valorii de 4,8 lei pentru un Euro a imputinat rezervele valutare cu peste un miliard de Euro

(Preluare Inpolitics): Ziua de 1 decembrie a fost, anul acesta, una mai specială: pe lîngă aniversarea Marii Uniri, a fost...

ExclusivO săptămână inainte

5 modalități de a învăța limba engleză rapid

Nu există o metodă secretă pentru a învăța limba timp de o lună. Dacă cineva îți promite un miracol – nu...

ExclusivO săptămână inainte

6 modalități de a învăța limba engleză rapid

Nu există o metodă secretă pentru a învăța limba timp de o lună. Dacă cineva vă promite un miracol – nu...

ExclusivO săptămână inainte

1 decembrie 1918. Unirea nefructificată a românilor

Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin...

ExclusivO săptămână inainte

Cupa Sfantului Andrei pentru persoanele cu handicap si-a desemnat invingatorii

Intre 26 si 29 noiembrie 2019 Asociatia Judeteana Constanta a Sportului pentru Persoane cu Handicap a organizat la Constanta Cupa...

Exclusiv2 săptămâni inainte

Vom sărbători, așadar, în curând, 30 de ani de la Lovitura de Stat și probabil morții Revoluției vor fi doar ”victime colaterale”

Reprezentanții Guvernului, lamentându-se pe marginea găurilor negre lăsate de PSD, noua administrație a tăiat în carne vie discret, dar temeinic,...

Știrile Săptămânii