Acasă Exclusiv Ecologiștii lansează Pactul Național pentru Ecologie

Ecologiștii lansează Pactul Național pentru Ecologie

În cadrul Ședinței Biroului Executiv National, Partidul Ecologist a lansat Pactul National pentru Ecologie.

 

Un Pact Național pentru Ecologie reprezintă o oportunitate de a răspunde în mod pozitiv aspirațiilor pentru o viață mai buna și, în același timp, necesită o abordare colectivă care să implice autoritățile publice de la toate nivelurile de guvernanță (inclusiv orașe și comune), reprezentanții sectorului privat și ai organizațiilor neguvernamentale, reprezentanții mediului academic și cetățenii. Participarea activă a cetățenilor și încrederea acestora sunt de o importanță capitală pentru ca politicile să funcționeze și să fie acceptate.

Criza corona-virusului a scos în evidență vulnerabilitățile societății, arătându-ne cât de importantă este restabilirea echilibrului între activitatea umană și mediul înconjurător.

În centrul preocupărilor Partidului Ecologist Român, care se circumscriu respectului pentru natură, se găsește necesitatea elaborării unei noi strategii pentru protejarea sănătății și bunăstării poporului și pentru creșterea competitivității economice a României.

Pactul National pentru Ecologie trebuie să pună oamenii pe primul plan, urmărind să protejeze sănătatea și bunăstarea populației in contextul protejării, conservării și consolidării capitalului natural al României.

🌲 Pactul Național pentru Ecologie va trasa o nouă strategie de creștere durabilă, menită să stimuleze economia, să îmbunătățească calitatea vieții oamenilor și să asigure protejarea naturii luând în considerare:
1. (a) eficiența și rentabilitatea economică;
2. (b) competitivitatea economiei;
3. (c) cele mai bune tehnologii disponibile;
4. (d) eficiența energetică;
5. (e) necesitățile și oportunitățile în materie de investiții;

Partidul Ecologist Român invită toți cetățenii și toate părțile interesate să participe la realizarea unui Pact Național pentru Ecologie, să se angajeze într-o dezbatere amplă, care să conducă la identificarea celor mai bune soluții pentru îmbunătățirea calității vieții atât pentru generațiile de azi, cât și pentru cele de mâine, și să pună bazele unui mediu economic modern, într-o economie competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Instituțiile de învățământ, universitățile și Academia Română, sunt cele mai în măsură să faciliteze dialogul cu întreaga comunitate și cu mediul de afaceri, pentru stimularea schimbării mentalității societății, absolut necesară pentru o dezvoltare sustenabilă și ecologică.

Sursa foto: Bianca Vasile, vicepreședintele al PER

 

Platforma media independentă Criteriul Național și Ziarul Nationalul.ro salută și susține decizia domnului Dănuț Pop, președinte al PER

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung aduce experiența de vizionare la un nou nivel în România, alături de Antena 1

București – 19 mai 2026 - Samsung, lider global în tehnologie și brandul numărul 1 mondial pe piața televizoarelor timp de 20 de ani consecutivi,...

Sub conducerea Costinei Petrescu, ESTÉ Agency marchează un an de activitate în marketing, publicitate și PR. Valoarea businessurilor din portofoliu depășește 200 de milioane...

ESTÉ Agency aniversează primul an de activitate, consolidându-și poziția ca agenție de marketing, publicitate și PR pe piața autohtonă. În acest răstimp, compania...

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova – program 2026

Festivalul Internațional Shakespeare Craiova va avea loc în perioada 21 – 31 mai 2026 și va include peste 450 de evenimente organizate...

HONOR Robot Phone aduce viitorul filmării video și foto pe smartphone la Cannes

Dezvoltat în colaborare tehnică strategică cu ARRI, HONOR Robot Phone va fi lansat oficial în trimestrul al treilea din 2026   București, 18 mai 2026 – HONOR...

JCI București organizează „Investiții pe bune în 2026” – un eveniment despre decizii financiare inteligente într-un context economic incert

Într-un context economic în care inflația rămâne ridicată, iar perspectivele de creștere economică pentru România sunt moderate, interesul pentru investiții și gestionarea eficientă a...