Acasă Politică locală Cristian Moş îi cere lui Alin Nica să fie aleşi vicepreşedinţii CJ...

Cristian Moş îi cere lui Alin Nica să fie aleşi vicepreşedinţii CJ Timiş, în această săptămână

Liderul USR Timiș, Cristian Moș, respinge acuzațiile conform cărora partidul ar fi făcut vreo înțelegere cu PSD sau Pro România, pentru alegerea lui Ruben Lațcău pe postul de viceprimar. El i-a cerut lui Alin Nica să convoace, în această săptămâna, o şedinţă a CJ Timiş în care să se aleagă vicepreşedinţii instituţiei.

Votul pentru Ruben Lațcău a fost unul unanim, spune Moș, dar nu condiționat de alianțe politice secrete

“Practic ieri 23 de consilieri locali au dat un vot responsabil și extrem de important pentru administrația locală din Timișoara. În calitate de lider USR Timiș vreau să punctez un aspect extrem de important: USR PLUS nu a făcut înțelegeri pe sub masă nici cu PSD, nici cu PRO România. Cred că, mai ales în această perioadă, stabilitatea din administrațiile locale, dar și județene, trebuie să fie o prioritate pentru decidenți”, a spus Cristian Moș.

El subliniază că USR PLUS, alături de PNL, au fost mandatate, ambele, să conducă în Timiș și Timișoara.

“La alegerile locale din acest an, USR PLUS și PNL au câștigat, atât în Timișoara cât și în județul Timiș, o majoritate covârșitoare. Dar, cu toate astea, nici USR PLUS, nici PNL, nu au obținut majorități în Consiliul Local și Consiliul Județean. E foarte clar deci că am fost mandatați ca în următorii patru ani să conducem Timișoara și Timișul împreună cu colegii noștri din PNL. Acesta este motivul pentru care încă din prima săptămâna de după alegerile locale ne-am format o echipă de negocieri și am inițiat discuții cu conducerea PNL Timiș. În toată această perioadă m-am abținut să comentez motivele refuzului partenerilor noștri de negocieri de a avea un pact clar până astăzi, dar nu-mi vine să cred că după săptămâni bune situația aceasta nu și-a găsit rezolvare. Noi, la USR PLUS Timiș, suntem obișnuiți să rezolvăm mult mai repede orice problemă ne apare-n cale. Probabil așa am ajuns, în doar patru ani de la înființare, de la o mână de oameni… la cea mai puternică filială din țară”, a mai anunțat Moș.

De asemenea, el admite că partidul și membrii săi nu su t răbdători.

“Am auzit că suntem acuzați de ”lipsă de răbdare” – da, adevărul este că ne dorim să ne apucăm de treabă cât mai curând și suntem nerăbdători să facem ceea ce timișeni ne-au mandatat să facem – dacă asta este un lucru bun sau rău vă las pe dumneavoastră să decideți. Cred că este momentul să trecem la etapa următoare și să lăsăm în urmă absolut orice divergență, este momentul să respectăm votul timișenilor și să nu mai lungim această situație de incertitudine care planează asupra aparatului executiv din CJT. Un parteneriat real între USR PLUS și PNL trebuie să se desfășoare atât pe plan legislativ, în Consiliul Județean Timiș și Consiliul Local Timișoara, cât și în plan executive”, a mai subliniat liderul USR.

El cere ca problema vicepreședinților de la CJT să fie cât mai rapid rezolvate.

“În calitate de lider de grup USR PLUS îl rog public pe domnul președinte CJT, Alin Nica, să convoace săptămâna aceasta o ședință de Consiliu Județean și să supună la vot alegerea vicepreședinților CJT, astfel deblocând o situație care nu trebuie perpetuată. Timișenii au nevoie de o conducere județeană cât mai puternică și muncitoare – iar USR PLUS și PNL pot asigura asta”, spune Cristian Moș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al...

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele...

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe eligibile sunt...

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante...

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.   București, 17 iunie...