Acasă Politică locală Vreau să continuăm, dar să avem proiecte concrete

Vreau să continuăm, dar să avem proiecte concrete

Pornită cu avânt și văzută de mulți ”centraliști” ca o amenințare, Alianța Vestului nu reușește să-l dea pe spate pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. El se întreabă unde sunt proiectele ”pe bune” făcute de această organizație, dar spune că e deschis să colaboreze în continuare în cadrul acesteia.

Trei dintre cei patru lideri liberali care pozau la înființarea Alianței Vestului, în numele Timișoarei, Aradului, Oradiei și Clujului nu mai conduc orașele pentru care au semnat atunci. Ilie Bolojan e șef de consiliu județean, Gheorghe Falcă e parlamentar la Bruxelles, Nicolae Robu e… profesor la Universitatea Politehnica Timișoara, iar singurul rămas în funcție după alegerile locale este Emil Boc.

Scopul alianței, una eminamente liberală la înființare, realizată pe un fond de guvernare PSD-ist, era unul bun, organizația dorea accesarea de fonduri europene, în mod direct, cu speranța de a evita controlul de la București al finanțărilor.

La aceeași concluzie, de lipsă de activitate, a ajuns și noul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, care e pragmatic și își pune întrebări legate de acest organism.

„Am auzit de Alianța Vestului, din păcate până acum a fost doar un exercițiu de imagine și, cumva, a rămas pe hârtie această idee. Aș vrea să continui activitatea în această Alianță, dar să avem proiecte concrete. La începutul anului viitor voi discuta cu partenerii din organizație, dar vreau să avem un plan de implementare a proiectelor. Dacă nu avem acest plan, să recunoaștem ca Alianța nu a avut o finalitate”, a spus, marți, Dominic Fritz.

Deocamdată acele proiecte gândite de cei patru membri nu există decât la nivel de intenție. Singurul care pare mai aproape de realitate este cel al drumului expres dintre Oradea și Arad. Și cotizația imensă, de aproximativ 150.000 de euro pe care Timișoara trebuie să o plătească organizației care nu a avut activitate. De asemenea, darnic, dar și dornic de afirmare, primarul precedent al Timișoarei a acordat chiar și sediu, în clădirea Primăriei Vechi, pentru Alianța Vestului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul. In al doilea weekend din...

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă...

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există momente în care autonomia unui smartphone...

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al costurilor pentru conectarea camerelor...

Ziua Timișoarei 2026, sărbătorită prin patru zile de evenimente

Programul Zilei Timișoarei 2026 începe pe 31 iulie și se încheie pe 3 august, cu manifestări organizate în mai multe spații din...