În plină criză generată de explozia de la Matei Balș, în care până acum 7 persoane au murit (procurorul încă nu își explică cum intervenția ,,promptă și eficientă” a omis să găsească preț de câteva ore pacientul carbonizat în baie) , ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, încearcă cu un tupeu greu de imaginat, să se înfrumusețeze. Vlad Voiculescu se pare că nu știe că te poți înfrumuseța cu aripile altora, dar nu poți zbura cu ele. El anunță 4 măsuri urgente, deși în urmă cu zece zile râdea de ele, atunci când, spre exemplu, lua în derâdere strategia de vaccinare din Japonia. Altele, în calitatea lui de funcționar administrativ și ordonator principal de credite, precum nosocomialele, le-a ignorat cu desăvâșire. Ce zice Vlad Voiculescu, 37 de ani, ne-esențial, vaccinat înaintea a 3,6 milioane de persoane din România de peste 65 de ani.
1. ,,Am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare, pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia.”. Atenție, măsura ESTE deja în vigoare măsura, a fost deja decisă în urmă cu câteva zile, de Valeriu Gheorghiță, acesta anunțând încă din 26 ianuarie că ,,se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria ,,personalui esențial” dacă nu au vârsta sub 65 de ani și nu figurează în evidențe cu boli cronice”. Deci Vlad Voiculescu anunță NIMIC, sau, mai degrabă anunță ceva de nu a fost decis de către el, înfrumusețându-se. În plus, care locuri se deschid în platformă în luna februarie, având în vedere că progrămările acum se pot face doar în martie, aprilie, sau după? Și nu în ultimul rând, în 19 ianuarie, Vlad Voiculescu lua în derâdere faptul că în Japonia ,,nu a ajuns nicio doză de vaccin”, omițând pe de-o parte să spună că Japonia nu a acreditat și nu va acredita probabil până la 15 februarie vaccinurile (ei cerând până la 31 ianuarie companiilor producătoare rezultate studiilor clinice pe populația din Japonia pentru a vedea eficiența). În schimb, Japonia stabilise DEJA că nu există persoane esențiale gen Vlad Voiculescu, 37 de ani, dar deja vaccinat, întrucât pentru Japonia, cele 6 etape de vaccinare sunt clare (după aprobarea vaccinului): a) personalul medical – 4 milioane de lucrători; b) 36 de milioane de persoane de peste 65 de ani; c) 8,2 milioane de bolnavi cronici; d) 2 milioane de lucrători din casele de vârstnici (cum era și călugărița care a murit carbonizată la Balș și identificată după cruciuliță de familie); e) 7,5 milioane de persoane între 60-64 de ani. Și abia apoi băieței de turnători sau funcționari ne-esențiali gen Vlad Vociulescu, 37 de ani. De ce nu spune Vlad Voiculescu cam câte locuri anticipează că se vor ,,elibera” (totul fiind plin în platformă pentru februarie), astfel încât să fie vaccinate CU PRIORITATE, cele 3,6 milioane de vârstnici de peste 65 de ani? În al doilea rând, Vlad Voiculescu, ministru al sănătății care trebuia să aibă definitivat bugetul până acum, vine cu o altă petardă: ,,vom înființa un fond național pentru siguranța pacienților din spitale”. Vlad Voiculescu, dacă ar fi altceva decât o persoană vopsită, preocupată să se fardeze în plină criză, ar trebui să cunoască faptul că un astfel de fond EXISTĂ, se numște BUGETUL SĂNĂTĂȚII și chiar el îl gestionează. Deci, iar NIMIC. Restul sunt cuvinte mari (,,național”) din partea unui om mic (Vlad Voiculescu), depășit enorm de responasabilitatea de ministru al sănătății și incapabil să își asume o responsabilitate ca atare și care, în triplă criză (pandemie, economică, explozia de la Balș) e preocupat DOAR să se înfrumusețeze. Cu aripile altora, precizeaza analistul economic Radu Teodor Soviani. (Cristina T.).

