Acasă Politică locală Amenzi de 72.000 de lei în Timiş, într-o singură zi, pentru nerespectarea...

Amenzi de 72.000 de lei în Timiş, într-o singură zi, pentru nerespectarea restricţiilor din pandemie

controale amenzi

controale amenzi

În cursul zilei de ieri, peste 200 de forțe au acționat pe raza județului Timiș, pentru verificarea respectării măsurilor și interdicțiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-COV-2.

Polițiștii timișeni, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au procedat la verificarea zonelor în care se pot forma aglomerări de persoane, spații comerciale dar și a mijloacelor de transport persoane.

La activităţi au participat 281 de forţe de ordine, fiind verificate 53 de societăți comerciale, precum şi 68 de mijloace de transport persoane, dintre care 56 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate peste 2.000 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală 72.000 de lei. Dintre acestea, 219 sancțiuni contravenționale în valoare de 61.000 de lei, au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv pentru nepurtarea măștii sanitare, precum și 33 de sancțiuni în valoare de 6.000 de lei pentru nerespectarea interdictiilor privind deplasarea/libera circulație.

 

 

Redacția TimisAZI.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...