Acasă Politică locală Fortuna începe play-off-ul la Arad. Meciul se poate vedea pe internet

Fortuna începe play-off-ul la Arad. Meciul se poate vedea pe internet

Liga 1 Feminin se reia cu play-off și play-out, iar marea noutate este că un meci pe etapă se va vedea pe FRF TV. Derby-ul primei etape a play-off-ului Ligii 1 Feminin este, fără îndoială, confruntarea dintre Piroș Security Arad și Fortuna Becicherecu Mic, duel programat duminică, 14 martie, de la ora 12.00, joc ce va fi astfel televizat.

Piroș Security Arad și Fortuna Becicherecu Mic au fost echipele care au impresionat în sezonul regular, cele două clasându-se la final pe locurile 3, respectiv 2, în spatele liderului „U” Olimpia Cluj. Cele două s-au întâlnit în sezonul regular tot pe terenul grupării arădene, în 6 decembrie, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a, Piroș Security Arad impunându-se cu scorul de 2-0.

Aflată la cel de-al doilea sezon consecutiv în Liga 1, echipa feminină de fotbal Piroș Security Arad a încheiat sezonul regular pe locul 3, în urma multiplei campioane „U” Olimpia Cluj și a fetelor de la Fortuna Becicherecu Mic, dar înaintea unor formații cu pretenții, precum Vasas Femina Odorheiu Secuiesc sau Heniu Prundu Bârgăului.

Anul 2020 nu a fost însă unul ușor pentru Piroș Secutity Arad. Echipa ardeleană i-a pierdut pe antrenorul Florin Bugar, răpus de coronavirus, și pe jucătoarea Alice Cociuba, decedată în urma unui accident de circulație… În ciuda tragediilor, Piroș Security Arad merge mai departe.

De cealaltă parte, Fortuna a terminat pe locul secund sezonul regulat, are o echipă foarte puternică, dar se pare că în acest an locul 2 este maximum posibil, dar și o evoluție cât mai lungă în Cupa României. Apropo de competiția KO, Fortuna va evolua pe 24 martie cu ASU Politehnica în turul 3 al competiției.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce să alegi un parfum de nișă și cum se diferențiază de alte parfumuri?

Parfumurile de nișă au câștigat tot mai mult teren în ultimii ani, mai ales în rândul celor care își doresc ceva diferit...

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI

HONOR MagicPad 4 nu mai este doar o tabletă, ci o punte între hardware-ul și capabilitățile avansate ale AI   Cea mai nouă tabletă flagship de...

Venus Social Concept dă startul unui nou sezon de evenimente la Divertiland Water Park. Prima competiție de tip duatlon va avea loc în aprilie...

Venus Social Concept, divizia de marketing & events a grupului de companii VENUS GROUP, dă startul unui nou sezon de distracție, relaxare și...

Reciclarea deșeurilor din hârtie și carton – un proces esențial pentru eficiența operațională

În activitatea zilnică a companiilor, hârtia și cartonul sunt utilizate constant, în special pentru ambalare, transport și organizare. După utilizare, aceste materiale se transformă...

Organizarea eficientă a șantierului începe cu alegerea corectă a containerelor pentru moloz

În lucrările de construcții sau renovare, una dintre cele mai frecvente provocări este gestionarea resturilor rezultate. Molozul se acumulează rapid și, în lipsa unei...