Acasă Politică locală Eșec în Bănie. Poli, de nerecunoscut în partea a doua, a cedat...

Eșec în Bănie. Poli, de nerecunoscut în partea a doua, a cedat inițiativa, dar și jocul

Politehnica a pierdut la limită, scor 0-1, jocul din runda a doua a play-off-ului Ligii 2, disputat în fief-ul celor de la U Craiova 1948. Singurul gol al partidei a fost înscris de William Baeten în repriza secundă.

Jocul de pe arena “Ion Oblemenco” nu a oferit foarte mult spectacol în prima parte. De remarcat că ambele echipe nu i-au avut pe bancă pe antrenorii lor principali, Eugen Trică, respectiv Dan Alexa fiind în stare de suspendare.

Alb-violeţii au fost mai prezenţi la început în jumătatea adversă, Rus a şutat însă în blocaj din interiorul careului în minutul 12. Peste un sfert de oră, Mera (minutul 28) a reluat cu capul puţin peste vinclu în urma unui corner executat de Ivanovici. Gazdele au replicat la ultima fază din prelungiri, când şutul lui Gîţ din 18 metri a trecut peste buturile lui Hindrich.

Repriza secundă a început mai bine pentru U Craiova 1948, care a fost periculoasă din start prin nou intratul Valentin Munteanu. Mai întâi acesta a trimis peste poartă în minutele 46 şi 54, la ultima fază dintr-o poziţie bună din interiorul careului. Pentru ca mai apoi, în minutul 60, acelaşi Vali Munteanu să irosească o lovitură de pedeapsă, trimiţând în bara din dreapta lui Hindrich, portarul nostru intuind direcţia execuţiei. Penalty-ul a fost acordat în urma unui henţ la Mera. Până la urmă oltenii au deschis scorul prin Baeten, care a trimis în vinclul din dreapta lui Hindrich cu 20 de minute rămase din meci, după o gafă a lui Cioinac. Politehnica putea egala pe final: în minutul 89 lovitura de cap a lui Radunovic a trecut peste poarta lui Enache, apoi, în primul minut al prelungirilor, Mera a trimis cu piciorul în urma unui corner, dar balonul l-a lovit pe acelaşi portar al gazdelor.

Următorul joc al Politehnicii va fi joi, 15 aprilie, de la ora 16.30, pe teren propriu, în compania Rapidului, duel care contează pentru runda a 3-a a play-off-ului Ligii 2.

”FC U” Craiova: M. Enache – Gîț, Gugu, Paramatti (D. Ispas 77′), Huyghebaert – C. Cristea, Dr. Albu (cpt.) – Stoenac (Val. Munteanu 46′), Baeten, Rob. Răducanu (Ad. Voicu 46′) – Compagno (Andr. Ciolacu 67′)

ASU Poli: Hindrich – D. Radu, Mera (cpt.), Scutaru, Sg. Popovici – Codrea, Cioinac (Ignea 82′) – Al. Munteanu (Radunovic 77′), R. Rus (Plazonja 61′), P. Ivanovici (A. Manea 77′) – Axente (Casado 82′)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

EvenimenteGratuite.ro promovează online evenimentele cu acces gratuit din România

EvenimenteGratuite.ro este o platformă online dedicată promovării evenimentelor cu acces gratuit din România, care permite publicului să le descopere în funcție de...

Tot ce trebuie sa stii inainte de Summer Well 2026. Ghidul complet pentru editia aniversara de 15 ani

Countdown-ul aproape s-a incheiat. In doar cateva zile, Domeniul Stirbey din Buftea devine din nou locul in care zeci de mii de oameni vin...

Următoarea fotografie poate fi cea mai reușită de până acum

Seria HONOR 600 îi ajută pe pasionații aflați la început de drum să surprindă mai ușor momente importante cu ajutorul inteligenței artificiale   București, 05 august...

Mașinile de spălat și uscătoarele bazate pe inteligență artificială îți cunosc hainele mai bine decât tine

București – 5 august 2026 - În toată Europa, așteptările legate de electrocasnice se schimbă rapid. Gama Bespoke AI de la Samsung este concepută pentru...

Cum ar fi dacă ceasul tău s-ar antrena alături de tine?

Poate smartwatch-ul tău să măsoare viteza unei lovituri de smash la badminton?   București, 3 august 2026 – Pe măsură ce interesul pentru sănătate, fitness și sport...