Acasă Politică locală Un jandarm a ajuns în comă, în urma unui groaznic accident petrecut...

Un jandarm a ajuns în comă, în urma unui groaznic accident petrecut la Covaci/FOTO/Update

În această după-amiază a avut loc un cumplit accident de circulaţie în chiar centrul satului Covaci, comuna Sânandrei. O maşină a Jandarmeriei a fost lovită din lateral de un automobil VW Passat, fiind proiectată într-u stâlp de electricitate.

În urma accidentului, un jandarm a fost încarcerat, intrând în comă. La faţa locului a ajuns imediat un echipaj de descarcerare. Un al doilea jandarm a fost rănit, la fel ca şi conducătorul automobilului. Cu toţii au fost duşi de urgenţă la spital.

Update. “În localitatea Covaci a avut loc un accident în care a fost implicată o autospecială, ce aparține Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Un bărbat de 38 de ani, aflat la volanul autospecialei se deplasa pe strada Bisericii dinspre strada Nouă din localitatea Covaci, iar la intersecție cu strada Principală a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, ce circula dinspre strada Lacului.

În urma impactului cei doi jandarmi din autospecială și conducătorul autoturismului au fost răniți și transportați la spital.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă în care se efectuează cercetări pentru a se stabili cauzele și împrejurările prooducerii accidentului”, au transmis cei de la IPJ Timiş.

Redacția TimisAZI.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce medicii recomandă un control stomatologic înainte de concediu?

Vacanța de vară este perioada cea mai așteptată a anului, însă problemele dentare apărute în concediu pot transforma rapid câteva zile de relaxare într-o...

Camere panoramice cu AI si vizualizare 360° pentru supraveghere fara unghiuri moarte

AXIS M4337-PLVE, AXIS M4338-PLVE si AXIS M4337-SPLVE cu obiectiv fisheye ofera o acoperire completa a spatiului folosind un singur dispozitiv, eliminand necesitatea instalarii mai...

Care sunt filmele perfecte pentru a încorona o comandă de pizza online?

Seara de film acasă s-a transformat în ritual săptămânal pentru milioane de români, indiferent de platformă - un maraton pe un canal local sau...

Conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, cod SMIS 342867 26.05.2026

Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), în calitate de beneficiar, a organizat astăzi conferința de lansare a proiectului „Platforma de servicii publice digitale pentru ANAD”, o...

Beauty on the go: rutina Dyson care te însoțește peste tot

Se apropie sezonul vacanțelor și, odată cu el, acel ritual bine cunoscut: lista de bagaj, selecția atentă a ținutelor și întrebarea care revine de...