Acasă Politică locală Din 7 mai, persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta...

Din 7 mai, persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta direct, fără programare, la centrele de vaccinare

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, a informat, marți, că începând de vineri vor fi reguli noi în centrele de vaccinare, unde persoanele care doresc să se imunizeze pot veni fără programare, în limita locurilor disponibile.

„Începând de vineri, 7 mai, ne propunem să avem următoarea modalitate de prezentare la centrele de vaccinare: persoanele peste 60 de ani se vor prezenta direct, fără programare, iar restul persoanelor se vor prezenta de la ora 14.00 până la ora 20.00, fără programare. Persoanele de peste 60 de ani se pot prezenta pe tot parcursul programului de lucru, de la ora 8.00 la ora 20.00. Prioritate vor avea cei programați prin platformă, care au un loc deja ocupat. Suplimentar, în funcție de capacitatea de vaccinare a centrului, vor fi eliberate bonuri de ordine celor care se prezintă fără programare. Cei care se prezintă suplimentar, pot fi trecuți pe o listă separată și să se prezinte a doua sau a treia zi, eșalonat. Este posibil ca această modalitate de vaccinare să crească numărul de doze irosite, pentru că în felul acesta noi vom merge pe o estimare medie a consumului pe un interval de trei zile, însă fără să avem garanții că numărul de doze distribuite către centre vor fi și consumate pe perioada intervalului de stabilitate al acestor doze”, a precizat Valeriu Gheorghiță.

Sursa: TVR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și...

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”,...

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice