Acasă Politică locală La intervenția asistenților sociali, un timișorean s-a întors din Franța. Ce a...

La intervenția asistenților sociali, un timișorean s-a întors din Franța. Ce a găsit în casa mamei sale. FOTO

Situația unei mame și a fiului său cu probleme grave de sănătate, care trăiesc într-o locuință socială a primăriei, a fost adusă aproape de normalitate prin intervenția angajaților Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.

Cazul timișorencei a intrat în atenția DASTM, în urma unei sesizări a Biroului de Locuințe, care a solicitat sprijin pentru soluționarea  reclamațiilor repetate cu privire la situația acestei familii. O echipă mixtă formată din specialiști ai Complexului de Servicii pentru Persoane Adulte cu Dizabilității și a Centrului  de Incluziune Socială s-au deplasat la adresa indicată.

Aici au descoperit situația critică în care se afla o persoană vârstnică de 82 de ani, cu multiple probleme de sănătate și fiului acesteia, în vârstă de 55 ani, acesta din urmă diagnosticat cu  probleme psihice.

Munții de gunoaie strânși de cei doi reprezentau un real pericol pentru sănătatea lor, dar și a vecinilor. Specialiștii au evaluat situația în teren, au informat, au consiliat, și au efectuat toate demersurile astfel încât celălalt fiu al doamnei, stabilit în Franța, a decis pentru o perioadă scurtă de timp să revină în țară pentru rezolvarea situației.

Cazul a fost îndeaproape monitorizat pentru atingerea obiectivelor propuse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice

România își reconfirmă statutul de lider al padbolului mondial: Campioni Internaționali, Vicecampioni Internaționali și MVP-ul turneului

După cele 4 zile de meciuri spectaculoase, adversari de top și emoții trăite la intensitate maximă, delegația...

Pastila Wegovy, primul GLP-1 oral pentru managementul greutății aprobat în Uniunea Europeană

Pentru persoanele care trăiesc cu obezitate sau suprapondere, tratamentele GLP-1 au fost asociate până acum în special cu injecțiile. O nouă decizie a Comisiei...

Samsung prezintă noul SSD 990, cu performanțe de top și eficiență energetică îmbunătățită

SSD-ul Samsung 990 oferă performanțe robuste, cu o viteză de citire secvențială de până la 7.250 MB/s și o eficiență energetică îmbunătățită cu 38% față...