Acasă Politică locală Pot începe lucrările de extindere a drumului spre autostrada A1 și pe...

Pot începe lucrările de extindere a drumului spre autostrada A1 și pe teritoriul Dumbrăviței

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a anunțat, miercuri, predarea către constructor a amplasamentului drumului județean 691, legătura dintre Timișoara și A1, prin Dumbrăvița, tronsonul 1, care traversează comuna periurbană. Aici va avea loc extinderea șoselei la patru benzi, prin crearea câte uneia noi pe fiecare parte a carosabillului existent.

Aceasta va presupune și mutarea stâlpilor existenți în acest moment pe marginea drumului, pentru alimentarea rețelei de contact pentru troleibuzul care circulă de la Timișoara până la marginea Dumbrăviței.

”Dăm startul și la tronsonul 1 al extinderii, lucrărilor de modernizare a drumului Județean 691 la 4 benzi benzi prin localitatea Dumbrăvița. Prin proiectul pe care dorim să îl implementăm vrem să fluidizăm taficul și să rezolvăm această problemă cu care se confruntă locuitorii din comuna Dumbrăvița și din municipiul reședință de județ. E un proiect de mai multe zeci de milioane de lei care face parte din proiectul de a realiza o legătură cu autostrada A1, dar și pentru a decongestiona traficul și a reduce poluarea în localitatea Dumbrăvița și la ieșirea din Municipiul Timișoara pe Calea Lipovei”, a declarat Alin Nica.

Datele tehnice ale proiectului arată că se va realiza câte o bandă suplimentară pe fiecare parte a drumului spre centura de ocolire a Timișoarei.

”Prin lărgirea la patru benzi pe acest drum încercăm să fluidizăm traficul, să deblocăm toată nebunia asta care există acum precum și să reducem poluarea masivă. Tehnic vorbind, ne vom apuca de lărgirea lui și vom face câte o bandă suplimentară pe sens. Primul pas va fi dezafectarea liniei contact și a stâlpilor existenți, după care trecem la treabă să începem săpăturile. Investiția este în valoare de 51 de milioane lei plus TVA și sperăm ca prin investiția făcută să realizăm ce ne-am propus”, a anunțat și reprezentantul companiei Tehnocer, care va executa lucrările.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul. In al doilea weekend din...

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai stricte, securitatea integrată încă...

Ce înseamnă K-Beauty?

Ai auzit termenul peste tot — pe TikTok, în recomandările prietenelor, pe rafturile din dm sau Kaufland. „K-Beauty" a devenit sinonim cu pielea perfectă,...

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există momente în care autonomia unui smartphone...

Axis lanseaza o carcasa pentru conectarea camerelor video IP la retele celulare private

Axis Communications anunta o carcasa cu conectivitate celulara, care ofera o solutie completa si eficienta din punct de vedere al costurilor pentru conectarea camerelor...