Acasă Politică locală PNL Timiş, încă sub semnul lui 33-0!

PNL Timiş, încă sub semnul lui 33-0!

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

În aprilie 2017, Nicolae Robu era reales preşedinte al PNL Timiş, după o confruntare cu actualul “interimar”, Alin Nica. Nu a fost o victorie chiar zdrobitoare, Robu obţinând 64% din voturi. Şi asta în condiţiile în care şi atunci a fost scandal pe marginea desemnării delegaţilor, existând acuzaţii că susţinători ai lui Nica au fost scoşi de pe listele cu votanţi. Iar de aceste “malversaţii” s-ar fi ocupat apropiaţii lui Robu, Ionuţ Nasleu şi Sanda Greblă. (Pe Greblă o regăsim implicată şi în circul de la alegerile din PNL Timişoara, în tabăra Ambruş.)

“33-0!”, a fost atunci o celebră aroganţă strigată de Nicolae Robu, după numărarea voturilor pentru Biroul Permanent Judeţean (BPJ), în sensul că toate cele 33 de locuri din BPJ urmau să fie ocupate de oamenii săi. Şi de acolo a pornit totul… În loc să aibă abilitatea, ca să nu spun inteligenţa, de-a aduna toţi membrii PNL Timiş la un loc după alegerile interne, Robu a dat semnalul dezbinării. Putea foarte bine ca, proporţional cu voturile obţinute de Alin Nica (36%), să le dea locuri în birou celor din echipa actualului preşedinte interimar. Să fi fost 22-11, de exemplu. Dar nu a făcut-o, jubilând ca după Z.E.C.E. goluri marcate într-o poartă goală. Ca atare, peste o treime din membrii PNL Timiş nu s-au mai regăsit la nivelul conducerii. Nu mai discut că era vorba de foarte mulţi primari.

A urmat un război surd de câţiva ani. Excluşi de la luarea deciziilor, Alin Nica şi susţinătorii săi şi-au constituit cunoscutul Grup pentru Reformă și Acțiune Liberală (GRAL). Scandalurile nu se mai terminau. Robu i-a schimbat chiar din funcţiile de preşedinţi ai organizaţiilor din Sânnicolau Mare şi Dudeştii Vechi pe Dănuţ Groza şi Alin Nica. Mai mult, s-a discutat la modul serios ca GRAL-ul să se transforme într-o platformă electorală, Nica, Groza şi compania fiind aproape de-a părăsi partidul. De altfel, şi GRAL-ul a devenit Grupul de Reformă şi Administrație Locală, după ce a atras oameni şi din alte partide.

Ca o consecinţă, prima întâlnire a PNL Timiş cu electoratul, la alegerile europarlamentare din primăvara lui 2019, a însemnat un mare eşec pentru filiala condusă de Robu, care a fost bătută de USR PLUS, formaţiune care nici măcar nu prea avea organizaţii locale. Forţat de împrejurări, Robu a fost nevoit apoi să facă pace cu gruparea Nica-Groza, primul devenind candidat la preşedinţia CJ Timiş. Iar alegerile locale din toamna anului trecut au fost câştigate pe judeţ de PNL, dublate însă de un eşec catastrofal pe Timişoara. Umilit la alegerile pentru Primăria Timişoara, Robu a demisionat din fruntea organizaţiei judeţene, iar vechiul său adversar prelua conducerea interimară.

Iar în decembrie anul trecut, PNL Timiş pierdea iar, cu brio, alegerile parlamentare. Fiindcă, preluând conducerea PNL Timiş, fostele “victime” ale lui Robu par să nu fi învăţat nimic din trecut. În loc să unifice filiala, o dezbină. Şi nu puţini sunt cei care îi acuză că au păstrat exact acelaşi stil ca şi Robu, dacă nu mai rău. Respectiv, decizii luate în cercuri foarte restrânse şi excluziunea celor care nu sunt de acord cu conducerea. Acelaşi lucru s-a observat şi la alegerile din PNL Timişoara şi se pregăteşte şi pentru alegerile judeţene. Vorbind de circul de la alegerile din PNL Timişoara, Nica a dat vina pe vechea conducere, vorbind de ultimele zvâcniri ale acesteia.

Nu cred că a fost aşa. Dar dacă e adevărat, cu atât mai mult Nica ar trebui să lucreze la unificarea organizaţiei. Dar la fel ca Robu, el nu pare să aibă abilitatea politică de-a aduce pacea în filială. De exemplu, el ar putea propune ceea ce n-a făcut Robu, ca în viitorul BPJ să fie reprezentate toate taberele din partid, în funcţie de scorurile obţinute de candidaţii la preşedinţie. Dar Nica vrea şi el “33-0”, lucru ce va conduce la o altă mare falie în organizaţie. Iar GRAL-ul cred că încă există…

P.S. Ca să vezi că se poate. În 2017, când Ludovic Orban (cel pe care Nica nu-l mai consideră preşedintele PNL)  a câştigat şefia PNL, a alocat locuri în conducere şi susţinătorilor lui Cristian Buşoi, contracandidatul său. Şi astfel a reuşit să ţină partidul unit, lucru care a condus şi la succesele electorale ulterioare.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

NBI: Piața rezidențială accelerează, iar nordul Bucureștiului rămâne principalul pol de investiții al capitalei

Datele publicate de ANCPI pentru luna mai 2026 transmit un semnal pozitiv pentru piața rezidențială din România și confirmă menținerea unui nivel...

bForce își extinde activitatea prin deschiderea unui service nou în zona Sibiului

Sibiu, 8 iunie – bForce, service auto cu 17 ani de experiență în lucrul cu automobile marca BMW, anunță deschiderea unei noi locații în județul...

Rețeaua de sănătate Regina Maria: Cum evităm ca dreptul pacienților la servicii medicale să fie afectat de „experimente administrative”?

În lipsa unei analize de impact și a unor date transparente privind beneficiile pentru pacient, restrângerea accesului la o întreagă infrastructură medicală disponibilă și...

Foundever® o numește pe Edmona Popa în funcția de Country Director pentru România

București, 03 iunie 2026 – Foundever®, lider internațional al noii generații de servicii customer experience (CX), anunță numirea Edmonei Popa în funcția de Country Director...

HONOR prezintă HONOR Pad X8b, noua tabletă inspirată de segmentul flagship, cu autonomie extinsă: până la 97 de zile standby și 21 de ore...

Ecran FullView cu protecție pentru ochi, autonomie extinsă, MagicOS 10.0 și HONOR Kids integrate într-un format ultra-subțire pentru întreaga familie    București, 3 iunie 2026 – HONOR...