Acasă Social Cazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata

Cazare la hotel cu piscină în Călimăneşti-Căciulata

Mai bine de un sfert din apele minerale din Europa se află pe teritoriul României. Ape minerale simple, altele calde, multe dintre ele radioactive. Încă din Antichitate, unele lacuri, acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea unor părţi din munţi, erau cunoscute pentru efectele lor terapeutice. Pe de altă parte, România avea, în a doua jumătate a secolului trecut, reputaţia de ţara „tinereţii fără bătrâneţe” datorită terapiei şi produselor medicamentoase concepute de către savanta Ana Aslan.

Situată pe malul drept, la ieşirea râului Olt din defileul Cozia, staţiunea Călimăneşti-Căciulata beneficiază de un climat temperat blând, de condiţii excelente pentru curele antistres şi de un aer ozonat datorită pădurilor situate în jurul staţiunii.

Istoria staţiunii începe în urmă cu 150 de ani, perioadă în care staţiunea Călimăneşti-Căciulata şi-a construit renumele de cea mai apreciată staţiune românească. În cadrul unei expoziţii organizate la Bruxelles, în anul 1893, sursele de la Călimăneşti-Căciulata au obţinut Marele Premiu, o medalie de aur. 14 surse atermale şi termale, sulfuroase, sodice, calcice, clorurate s-au dovedit a fi un excelent medicament în tratarea unor afecţiuni cronice ale aparatului locomotor, afecţiuni ale rinichilor şi ale căilor urinare, maladii neurologice periferice sau gastrite. Unele surse au efecte antialergice şi contribuie la îmbunătăţirea substanţială a mai multor forme de alergii.

Apele acestei staţiuni termale situate în sânul unui peisaj magnific erau deja cunoscute din epoca Dacilor. Însă sursa sa principală, Căciulata 1 a fost descoperită în anul 1830. Napoleon III îşi procura în mod regulat apa de la Călimăneşti. Ulterior, au fost construite mai multe unităţi de cazare în această staţiune. Unul dintre cele mai apreciate hoteluri din staţiunea Călimăneşti-Căciulata este Hotel Izvoare, situat în inima staţiunii, vis-à-vis de Parcul Căciulata. La Hotel Izvoare, turiştii vor beneficia de numeroase facilităţi; un restaurant cu mâncăruri alese, condiţii foarte bune de cazare cu piscină în care vă puteţi bălăci în voie.

Considerată perla Oltului, ascunsă într-un peisaj idilic, staţiunea Călimăneşti-Căciulata reprezintă locul ideal pentru o vacanţă de vis, o vacanţă completă. Din totalul de 10.000 de hectare de teren pe care se întinde staţiunea aproximativ 7500 sunt acoperite de păduri.

Izvoarele vindecau domni şi împăraţi pe vremuri

Efectul terapeutic al apelor de la Călimăneşti-Căciulata este cunoscut din epoca dacilor şi romanilor însă apele au început să fie valorificate în mod oficial abia începând cu secolul XIX. Conform unei legende, în urmă cu câteva sute de ani, un cioban uimit să descopere că animalele sale se vindecau mai rapid atunci când se adăpau din apele lacului de pe câmpul lui Căliman a încercat şi el apele şi i-au dispărut durerile de spate. A împărtăşit acest secret cu călugării de la Mănăstirea Cozia. Se spune că însuşi Mircea cel Bătrân a beneficiat de puterea vindecătoare a acestor ape la bătrâneţe.

Cea mai bună perioadă de a vizita staţiunea Călimăneşti-Căciulata este prima săptămână a lunii august, atunci când oraşul este animat datorită Festivalului Naţional de Folclor “Cântecele Oltului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

StiriClujNapoca.ro – sursa ta de știri locale și informații relevante din Cluj

StiriClujNapoca.ro este o platformă media online independentă dedicată municipiului Cluj-Napoca și comunităților din județul Cluj. Publicația urmărește actualitatea locală, evenimentele importante și...

HONOR aduce tehnologia de azi în Palatul Telefoanelor

În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”, Palatul Telefoanelor devine spațiul în care istoria comunicațiilor întâlnește tehnologia HONOR București, 17 iulie 2026 – În cadrul inițiativei „Străzi Deschise”,...

S-a lansat Selectat.ro, platforma care selectează ce merită să știi

Selectat.ro, o nouă platformă online de informații, s-a lansat pornind de la o idee simplă: într-un flux tot mai mare de informații,...

Samsung introduce tehnologia Flex Titanium pentru a îmbunătăți ecranele pliabile

Concepută pe baza inovației complete a Samsung în domeniul dispozitivelor pliabile, noua tehnologie de afișare îmbunătățește durabilitatea și reduce vizibilitatea pliurilor, oferind o experiență...

MAREA DESCHIDERE NIBIRU, azi 16 IULIE! Delia, Puya și Mario, focuri de artificii și spectacol aviatic în prima seară

Nibiru își deschide porțile la Costinești. Noua destinație de divertisment de pe litoral promite spectacole impresionante, concerte și experiențe unice