Acasă Social Rochia de mireasă și costumul mirelui - reguli de asortare | bestbride.ro

Rochia de mireasă și costumul mirelui – reguli de asortare | bestbride.ro

Conform unor tendințe aflate într-o amplă dezvoltare,

se practică alegerea unor contraste la evenimente astfel încât totul să capete un stil tot unitar și elegant. Adevărul e că, n-ai cum să treci cu vederea aranjamentul floral care se potrivește pe deplin cu stilul unei nunți, cu decorul meselor sau cu felurile de mâncare alese, până la modul în care sunt aranjați invitații conform unui dress code.

 

Iar la o nuntă, accentul pe asortare se pune bineînțeles pe mire și mireasă, care vor fi în centrul atenției, lucru practicat adesea și pentru domnișoarele și cavalerii de onoare.

Fie că nu ai niciun fel de inspirație față de cum să asortezi rochia de mireasa cu partenerul tău, fie că vrei să te asiguri că vei alege cele mai bune piese, iată 5 reguli importante de care să țineți cont.

Ținuta lui trebuie să complimenteze rochia de mireasă

Chiar dacă există o tradiție conform căreia el nu trebuie să vadă rochia ta de mireasă, nu se spune nimic despre costumul lui. Așa că nu ezita să-l însoțești la probă pentru a-ți face o idee ce preferă el și pentru a ști către ce să te orientezi și tu. Bineînțeles, gusturile voastre sunt la fel de importante, la fel și confortul pe care vi-l vor oferi ținutele, dar în mod cert veți reuși să ajungeți la un consens ca să arătați ireproșabil unul lângă celălalt.

Ține minte că, dacă el va alege un costum spectaculos din materiale fine, premium, ori un model impunător în ceea ce privește designul, pe aceeași linie ar trebui să mergi și tu.

Ține cont de formalitatea costumului

Cu cât este mai formal un costum de mire, cu atât se va potrivi mai bine lângă acesta o femeie cu o rochie clasică și simplă. Iar regula se aplică și viceversa. De exemplu, dacă el mizează pe un costum asortat cu o lavalieră, tu poți opta pentru o rochie de mireasă inspirată din trecut, dar totuși cu un croi simplu și romantic. De exemplu, o rochie sirenă din dantelă, delicată, va complimenta perfect costumul acestuia. Cum de altfel, dacă preferă o redingotă sau un frac mai atipicce se potrivește de minune la o cămașă cu volum, rochia ta se poate transforma într-o adevărată inspirație, iar rochia în stil prințesă va deveni un vis din copilărie împlinit.

Stilul lui trebuie să se asorteze cu stilul tău

Așa cum cel mai probabil ai remarcat deja, în mod cert, trebuie ca stilul tău și stilul lui, să vă completeze dorințele și alegerile în mod reciproc. Ca de exemplu, deși în rândurile anterioare ți-am definit câteva sugestii precise, în mod cert se poate vorbi mai detaliat despre această conjunctură. Dacă te duci cu el la probă, într-un magazin ce dispune de costume de inspirație modernă, cu smoking-uri și costume elegante-business, cert e că o astfel de ținută denotă stilul formal și elegant care se bazează pe simplitate. Iar acestea pot fi printre cele mai facile alegeri pentru tine, căci se va asorta perfect orice model de rochie, mai puțin cele impunătoare de tip prințesă.

Culorile rochiei trebuie să fie inspirate din costumul/accesoriile lui

Desigur, nuanțele nu vor trece neobservate. Așa că, și la acest capitol, va trebui să găsești o cale de mijloc. Dacă optați pentru ținute simple, le puteți scoate în evidență cu accesorii spectaculoase. De exemplu, dacă el alege un papion roșu, tu poți opta pentru o centură de acest fel, un buchet de mireasă din trandafiri sau chiar să-ți evidențiezi mersul cu niște pantofi roșii îndrăzneți.

Ținutele voastre trebuie să fie diferite de cele ale invitaților

Și nu în cele din urmă, ține minte că, deși invitații știu la nunta cui participă, voi ar trebui să vă evidențiați cu succes față de dânșii. Așadar, la nevoie, puteți alege să ieșiți din zona de confort astfel încât să fiți stilați, eleganți și ușor de delimitat de restul musafirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De la task-uri la gaming: AOC GAMING lansează noile monitoare curbate ultrawide CU34G4CA și CU34G4ZCA, cu USB-C, încărcare de până la 90 W...

AGON by AOC își extinde gama de monitoare ultrawide curbate G4 cu două modele noi de 34 de inci (86,36 cm): AOC GAMING CU34G4CA,...

SGS accelereaza implementarea Strategiei 27 prin noi achizitii strategice in domeniile infrastructurii, sanatatii si digitalizarii

Bucuresti, 28 July 2026 – SGS, lider mondial in domeniul testarii, inspectiei si certificarii, anunta extinderea capabilitatilor sale globale prin achizitionarea a cinci noi companii...

ELKO Romania anunta lansarea noii camere body worn Axis, conceputa pentru utilizare pe intreaga durata a zilei de lucru

Bucuresti, 28 July 2026 – ELKO Romania anunta lansarea pe piata din Romania a noii camere AXIS W111 Body Worn, un model compact si usor, conceput...

Tehnologia Dyson: aliatul tău pentru o vacanță fără compromisuri

Vacanțele sunt despre relaxare, spontaneitate și timp petrecut cu cei dragi, nu despre lista nesfârșită de lucruri pe care trebuie să le rezolvi înainte...

Ultimele zile de reduceri pentru HONOR Magic V6 și HONOR Watch 6

Reduceri de până la 1.500 de lei pentru HONOR Magic V6 și până la 200 de lei pentru HONOR Watch 6, ofertele speciale de...