Acasă Uncategorized SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global  

SGS își extinde expertiza în domeniul sustenabilității prin achiziționarea Aster Global  

SGS a anunțat achiziționarea Aster Global Environmental Solutions Inc., un jucător de top în domeniul validării și verificării emisiilor de gaze cu efect de seră (GHG), precum și al serviciilor dedicate silviculturii, ecosistemelor și responsabilității corporative și sociale. Fondată în 2019, Aster Global va contribui semnificativ la extinderea serviciilor GHG ale SGS, atât în America de Nord, cât și la nivel global, datorită acreditărilor și expertizei sale în domeniu. Această achiziție completează echipa SGS cu 25 de profesioniști talentați.

Pe fondul creșterii interesului pentru schimbările climatice și al noilor reglementări, cerințelor legislative și așteptărilor consumatorilor, sustenabilitatea a devenit o prioritate strategică pentru organizațiile din întreaga lume. În acest context, SGS a lansat IMPACT NOW pentru sustenabilitate, un concept umbrelă care reunește o gamă largă de servicii dedicate sprijinirii clienților în atingerea obiectivelor lor specifice de sustenabilitate. Integrarea Aster Global consolidează această platformă, aducând o contribuție strategică expertizei SGS și reafirmând angajamentul companiei față de un viitor sustenabil.

Achiziția va sprijini în mod semnificativ implementarea Strategiei 27 a SGS, valorificând punctele forte ale companiei, pentru a răspunde megatendințelor care impulsionează creșterea în sectorul testării, inspecției și certificării (TIC).

Géraldine Picaud, CEO al SGS, a declarat:

Aster Global este un lider recunoscut la nivel global în domeniul gazelor cu efect de seră. Portofoliul său extins de clienți și prezența internațională ne consolidează poziția de vârf în sectorul sustenabilității. Integrarea Aster Global în familia SGS ne permite să extindem platforma Impact Now pentru sustenabilitate și să răspundem mai eficient cererii tot mai mari pentru credibilitate în raport cu declarațiile privind emisiile de gaze cu efect de seră și sustenabilitatea.”

 

Mai multe detalii despre IMPACT NOW pentru sustenabilitate la: 

https://www.sgs.com/en/our-services/impact-now-for-sustainability

 

DESPRE SGS

SGS este cea mai importantă companie de testare, inspecție și certificare din lume – recunoscută la nivel mondial drept referință în domeniul sustenabilității, calității și integrității. Operăm o rețea de peste 2.700 de laboratoare și facilități de afaceri în 119 țări, sprijiniți de o echipă formată din 99.250 de profesioniști dedicați. Cu peste 145 de ani de excelență în servicii, combinăm precizia și acuratețea care definesc companiile elvețiene pentru a ajuta organizațiile să atingă cele mai înalte standarde de calitate, siguranță și conformitate.

Promisiunea noastră de brand – when you need to be sure – subliniază angajamentul nostru față de încredere, integritate și sustenabilitate, permițând afacerilor să prospere cu încredere. Furnizăm cu mândrie serviciile noastre de expertiză sub numele SGS și mărci specializate de încredere, inclusiv Brightsight, Bluesign, Maine Pointe și Nutrasource.

SGS este listată public pe Bursa Elvețiană SIX Swiss Exchange sub simbolul bursier SGSN (ISIN CH0002497458, Reuters SGSN.S, Bloomberg SGSN:SW). Mai multe detalii la: www.sgs.com

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

CFR Marfă și lichidatorul controversat: Cine este Sierra Quadrant și de ce propunerea ridică semne de alarmă

O companie cu un dosar de înlocuire judiciară pe masă este propusă să gestioneze una dintre cele mai sensibile proceduri de insolvență din România CFR...

Philips lansează primul monitor standalone cu ecran pe ambele laturi

Monitorul are un design inovator care permite noi moduri de lucru și deschide noi oportunități de business                                            Philips 24B2D5300 Video Monitorul business Philips cu ecrane pe...

Samsung dă startul campaniei cu oferte și beneficii pentru electrocasnicele inteligente BESPOKE AI

București, 25 mai 2026 – Samsung Electronics lansează o nouă campanie, desfășurată în perioada 25 mai – 7 iunie 2026, care aduce in prim plan...

UZINEX livrează prima centrală fotovoltaică mobilă din România către ARS INDUSTRIAL | Comunicat de presă

📰 Comunicat de presă Soluția elimină autorizația de construcție pentru proiectele alimentate cu energie regenerabilă pe fonduri europene Iași, România — 25 mai 2026...

Samsung lansează versiunea beta One UI 9 pentru utilizatorii seriei Galaxy S26

One UI 9 beta oferă o experiență mobilă mai intuitivă și personalizată, cu îmbunătățiri în ceea ce privește creativitatea, accesibilitatea și securitatea sa   București –...