Acasă Politică locală Echipa de comunicare ”incompetentă” de la AIT nu a fost dispusă să...

Echipa de comunicare ”incompetentă” de la AIT nu a fost dispusă să accepte vina pentru harababura de la nedeschiderea noului Teminal. A demisionat!

Deschiderea (sau nu) a noului Terminal Sosiri Externe construit cu bani europeni la Aeroportul Internațional Timișoara nu va mai avea loc luni dimineața, așa cum se anunțase oficial, cu invitații transmise oficialilor și presei, în prezența ministrului Transporturilor, deputatul de Timiș, Cătălin Drulă. După toată harababura creată, conducerea AIT a decis să anunțe public că deschiderea nu va mai avea loc, iar situația a fost pusă pe seama echipei de comunicare a aeroportului, care, chipurile, ar fi transmis presei invitații incorecte. De fapt, lipsea autorizația ISU pentru noul terminal.

O invitație lansată de Primăria Timișoara, vineri, la o conferință de presă pentru luni la ora zece, a dus la solicitarea decalării orei pentru că de la ora 9 a aceleiași zile, la AIT era programată deschiderea oficială a noului terminal. Așa a aflat presa că, de fapt, evenimentul de la aeroport nu mai are loc!

În scurt timp, pe adresa redacțiilor a sosit un nou e-mail de la cei de la AIT, în care aceștia anunțau, în sfârșit, că nu va mai avea loc evenimentul, de fapt, toata harababura ar fi opera unor oameni de la PR.

”Va informăm că vizita de lucru a Ministrului Transportului și Infrastructurii anunțată pentru data de 12 iulie 2021, de către Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia”, nu va avea loc la această dată. Eroarea aparține echipei de comunicare a Aeroportului Internațional Timișoara. Ne cerem scuze pentru informația eronată, vom reveni către dumneavoastră în cel mai scurt timp posibil cu detalii despre data și programul vizitei de lucru”, ni se transmitea de către cei de la Aeroport.

Un text extrem de puțin probabil, este greu de crezut că o asemenea invitație poate pleca dinspre o instituție la nivelul AIT fără o aprobare din partea conducerii, deci învinuirea echipei de comunicare era cam trasă de păr.

Confirmarea a venit chiar de la cel vizat de o asemenea acuzație, ziaristul lugojean Daniel Groza, care de o zi ocupa postul de purtător de cuvânt al Aeroportului Timișoara. El nu a ”înghițit” asemenea acuzații forțate și a renunțat, imediat, la post, prin demisie. Demisie pe care a prezentat-o public, pentru ca toată lumea să știe și partea sa de adevăr.

”Pentru că sunt colegi din presă care încă mă sună și mă întrebă de ce s-a anulat vizita ministrului Drulă și punerea în funcțiune a noului terminal de la Aeroportul Internațional Timișoara, sper ca documentul de mai jos să fie răspuns pentru toate întrebările. Evenimentul nu a fost anulat din cauza unei greșeli a „echipei de comunicare” și eu nu sunt dispus să îmi asum o vină care nu îmi aparține. În aceasta dimineață, am transmis demisia mea pe e-mailurile instituției. Am publicat-o și aici, pentru ca observ ca a ajuns deja în presă, dar și pentru a încheia total această poveste”,a anunțat Daniel Groza.

În documentul atașat, disponibil aici,  puteți vedea clar precizate motivele demisiei.

”Consider că ați luat o decizie total incorectă (nedreaptă), transmițând reprezentanților mass-media un comunicat neadevărat, în care ați învinovățit ”echipa de comunicare a Aeroportului Internațional Timișoara”, pentru o situație de incompetență crasă a unui alt departament, a altor persoane. Așa cum bine știți, inaugurarea sau punerea în funcțiune a Terminalului Sosiri Externe de la Aeroportului Internațional Timișoara, programată în data de 12 iulie, a fost anulată din cauză că nu aveți autorizarea necesară de la ISU (…) Comunicatul pe care l-ați transmis ulterior m-a făcut să par un incompetent în fața colegilor din mass-media, pe care i-am invitat la acest eveniment și cărora le-am cerut confirmări pentru participare, chiar și telefonic”, spune Daniel Groza în demisie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Evenimente gratuite București azi: ELECTROCLASSIC, cu Clara Cernat și Phil St. George, la MARe

Cei care caută evenimente gratuite în București azi, 6 septembrie 2026, pot găsi pe EvenimenteGratuite.ro informații despre „ELECTROCLASSIC. Poezia unei viori pe...

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...