Acasă Eveniment Probleme mari pentru România! Ce-i pregătește Comisia Europeană. Ar fi un de...

Probleme mari pentru România! Ce-i pregătește Comisia Europeană. Ar fi un de DEZASTRU total pentru țara noastră | TimisAZI

Mai exact, aceasta este de părere că obiectivul final ar fi tăierea accesului la fonduri europene. România este deja repetentă, când vine vorba de a atrage bani din UE, iar o astfel de sancţiune ar fi o lovitură năucitoare. Oricum plătim mai mult decât luăm înapoi, dar dacă fondurile europene dispar total, atunci România riscă să intre în colaps.

„Eu cred că ceea ce am avut astăzi este parte a unei etape, pentru că toate nerespectările regulilor de procedură, toată precipitarea dezbaterii pe România, după părerea mea, ascunde nevoia unor state membre nevoia de a adopta cu celeritate propunerea de regulament a Comisiei Europene şi a Parlamentului European 136/2018 care se referă la protecţia Uniunii Europene în cazul de deficienţe grave de nerespectarea statului de drept în statele membre, regulament care se bazează pe articolul 2 din tratat şi pe articolul 322 din tratatul de funcţionare UE şi care propune, nici mai mult, nici mai puţin, că accesul la fondurile europene în anumite state membre unde se constată aceste deficienţe să poate fi suspendat, retras, chiar în situaţia proiectele actuale, care se află în derulare deja sau aceste state membre să nu mai poată accesa alte fonduri. 

Cred că aici este cheia dezbaterii de astăzi şi este o cheie pe care eu o constat în ceea ce priveşte un tip de duplicitate şi de fariseism şi de inovaţie legislativă cum nu am putut vedea niciodată”, a spus Norica Nicolai la Antena 3.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

AGON by AOC prezintă cele mai recente inovații OLED la gamescom 2026

AGON by AOC, lider mondial în categoria monitoarelor de gaming¹, anunță astăzi revenirea la gamescom 2026 (Hala 8.1, Standul C-060), marcând prezența în cadrul celui...

Acer prezintă primul său monitor de gaming FHD cu rată de refresh de 1.000 Hz, Predator XB253Q U1

Modelul este lansat alături de o nouă gamă de ecrane pentru gameri și creatori, cu tehnologie QD-OLED Penta Tandem™, rezoluție 5K, iluminare Mini LED,...

Sound of Fantasy, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrare liberă la concertele cu 300 de artiști

„Sound of Fantasy” are loc în 4 și 5 septembrie, de la ora 21:00, în Parcul Rozelor din Timișoara. Intrarea este liberă.

Elite Bride Fest – Ediția a II-a, între 20 și 22 noiembrie 2026, la Sala Romsilva din București

Trei zile dedicate viitorilor miri, bilete de la numai 5 lei, oferte speciale de târg și un cadou garantat în valoare de 599 lei...

Jake Dyson dezvăluie o nouă eră a dispozitivelor inteligente

Jake Dyson a dezvăluit astăzi următoarea generație de produse Dyson, o gamă de dispozitive care integrează inteligență avansată, semnalând o schimbare fundamentală în modul...