Acasă Eveniment Cifrele care prevestesc eșecul referendumului. În zeci de secții nu a venit...

Cifrele care prevestesc eșecul referendumului. În zeci de secții nu a venit niciun votant | TimisAZI

Majoritatea sunt secţii de votare din zonele rurale, dar există şi câteva în oraşe, trei fiind chiar în municipiul Bucureşti. Toate cele trei se află în Sectorul 3. Cele mai multe secţii de votare cu prezenţă 0% sunt în judeţul Harghita, respectiv 13. Acesta este, de altfel, şi judeţul cu cea mai mică rată de participare la referendum, scrie stiripesurse.ro.

Alte nouă secţii de votare cu prezenţă zero la sută sunt în judeţul Alba, şase sunt în judeţul Mureş, câte cinci în judeţele Cluj, Hunedoara, Satu Mare şi Vâlcea. Patru secţii de votare în care nu a intrat niciun alegător sunt în Covasna.

În multe judeţe există secţii de votare în care s-au prezentat la vot una sau două persoane, ceea ce face ca prezenţa raportată să nu mai fie de zeero la sută, însă participarea rămâne redusă.

În schimb, la secţia de votare de la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, prezenţa la vor este de 125,14 %. Pe listele permanente sunt înscrise 167 de persoane. Dintre acestea au votat doar 84, dar 125 de alegători au votat pe listele suplimentare, numărul total al voturilor exprimate fiind de 206.

Prezenţa la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei era de 3,78 la sută, numărul votanţilor fiind de 692.002 la ora 16.00, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Secţiile de votare se vor închide la ora 21.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De ce proprietatea soluției digitale trebuie să aparțină clientului

În multe proiecte digitale, antreprenorii descoperă prea târziu că nu dețin, de fapt, platforma pentru care au plătit. Accesul limitat, dependența de furnizor și...

Philips Evnia lansează AmbiScape, o soluție de iluminare pentru gaming sincronizată cu întreaga cameră

Philips Evnia își extinde ecosistemul de iluminare ambientală dedicat gamerilor care folosesc lumina pentru a amplifica atmosfera, ritmul și nivelul de imersiune dincolo de...

Samsung își extinde gama premiată Spatial Signage prin lansarea la nivel mondial a modelului de 32 de inch

Spatial Signage de 32 de inch oferă comercianților și companiilor o modalitate practică de a îmbunătăți prezentarea produselor pe rafturi și tejghele, fără a...

STUDIU: Trei din zece români nu au fost în 2025 la niciun control de rutină. Alți doi din zece au fost doar la controlul...

Cum schimbă abonamentele medicale modul în care românii se raportează la sănătate?   București, 29 aprilie 2026. Vizita la medic în scop preventiv este o practică...

Gata de călătorie fără baterie externă? Seria HONOR 600 aduce autonomie extinsă și camere ultra versatile pentru o generație mereu în mișcare

București, 29 aprilie 2026 – La nivel global, 65% dintre reprezentanții Generației Z spun că preferă să investească în călătorii, iar 93% consideră că acestea...