Acasă Eveniment Marea Britanie se rupe. Va exista control la granițe. Nu noi am...

Marea Britanie se rupe. Va exista control la granițe. Nu noi am ales Brexitul | TimisAZI

„UE şi Marea Britanie exclud amândouă existenţa unei frontiere fizice cu insula Irlanda, în aşa fel încât ceea ce se va întâmpla în Irlanda de Nord se va întâmpla şi pe piaţa unică europeană. Vor exista proceduri administrative care nu există încă pentru mărfurile provenind din restul Marii Britanii care ajung în Irlanda de Nord”, a explicat el în faţa reprezentanţilor companiilor din UE la Bruxelles. 

Această perspectivă este deja respinsă de partidul ultra-conservator nord-irlandez DUP, susţinător cheie al guvernului Theresei May în Parlamentul de la Londra. Theresa May a insistat asupra faptului că nu va accepta un Brexit care ar impieta asupra suveranităţii britanice. 

„UE este ataşată de integritatea teritorială a Marii Britanii, dar Marea Britanie trebuie să respecte piaţa unică europeană care include Irlanda”, a subliniat Michel Barnier. 

„Uniunea Europeană propune realizarea de controale de o manieră mai puţin intruzivă şi evitarea controalelor fizice. Companiile din Marea Britanie vor trebui să completeze declaraţii vamale online când vor dori să trimită bunuri în Irlanda de Nord. Camioanele şi containerele vor fi scanate la bordul feriboturilor şi al portcontainerelor cum se face între Spania şi insulele Canare”, a explicat el. 

„De asemenea, vor fi organizate controale pentru bunurile industriale la sediile companiilor din Irlanda de Nord şi nu la frontiere”, a adăugat el. 

„Rămân controalele sanitare şi fitosanitare, care vor trebui realizate la frontiere din motive de securitate alimentară şi sănătate animală. Irlanda trebuie să rămână o zonă epidemiologică unică. Se efectuează deja controale în porturi, dar cu Brexitul va exista o schimbare de scară şi ele se vor efectua pentru 100% din animalele vii, şi nu pentru 10% ca astăzi”, a precizat el. 

Theresa May este aşteptată la Bruxelles săptămâna viitoare pentru un summit al UE descris de preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, drept „un moment al adevărului” pentru discuţiile privind o ieşire ordonată a Marii Britanie din blocul comunitar. 

„Nu noi am ales Brexitul, britanicii sunt cei care l-au ales şi propunerile noastre sunt menite să ajute Marea Britanie să-şi asume consecinţele negative ale Brexitului”, a reamintit Michel Barnier.AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Confortul invizibil: cum influențează temperatura și calitatea aerului starea de bine

Vara aduce cu sine una dintre cele mai plăcute perioade ale anului: zile lungi, seri petrecute în aer liber și ritmul mai relaxat al...

Cum influențează viteza de deplasare aderența mașinii?

Odată cu creșterea vitezei de deplasare, roțile se învârt mai rapid și, din cauza deformărilor elastice, apar diferențe de aderență între acestea, iar consecințele...

Brother Romania acorda premiile „Life on Land” 2026

Absolventii programelor de master FIFIM – USAMV Bucuresti sunt invitati sa se inscrie in competitie, conform regulamentului. Cele 2 programe eligibile sunt...

SAINT-GOBAIN ROMÂNIA LANSEAZĂ EDIȚIA 2026 A „SAINT-GOBAIN NATIONAL TROPHY”, COMPETIȚIE DEDICATĂ PROIECTELOR CARE DEFINESC VIITORUL CONSTRUCȚIILOR SUSTENABILE

Saint-Gobain România anunță lansarea înscrierilor pentru participarea la ediția 2026 a competiției „Saint-Gobain National Trophy” prin care sunt recunoscute cele mai inovatoare și performante...

HONOR pregătește lansarea lui Watch 6: autonomie de până la 35 de zile

Design elegant inspirat de motorsport, 122 de moduri sportive și funcții avansate de monitorizare a sănătății, pentru un stil de viață activ.   București, 17 iunie...