Acasă Eveniment Metroul se extinde. Stații noi în Pipera, Militari sau Berceni | TimisAZI

Metroul se extinde. Stații noi în Pipera, Militari sau Berceni | TimisAZI

Conform planurilor Metrorex, nu doar că anul viitor vom putea merge cu metroul în Drumul Taberei, dar vin peste noi cel de-al doilea tronson al M5, precum şi M6, M7 şi M8. Investiţiile ar totaliza miliarde de euro.

Metrorex a finalizat si documentaţia pentru atribuirea serviciilor de proiectare destinate celei de-a doua secţiuni din M5, Eroilor-Iancului. Lucrările de execuţie ar putea incepe in 2021.

“Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Sectiunea Raul Doamnei – Eroilor (PS Opera), inclusiv Valea Ialomiţei ar putea fi funcţională în cel de-al doilea semestru din 2019. Sperăm să terminăm şi să inaugurăm aceasta primă secţiune a Magistralei 5, căci în prezent ne confruntăm cu alte probleme legate de un contract de automatizare pentru care aşteptăm soluţionarea unor contestaţii”, a explicat Cătălin Mustăţea, director de Investiţii al Metrorex, cu ocazia participării la Summit-ul „Zilele Feroviare” organizat de către Club Feroviar si Asociaţia Industriei Feroviare din Romania (AIF), la Bucuresti, in perioada 16-17 octombrie.

Licitaţie pentru proiectarea celui de-al doilea segment al M5…

“Pentru cea de-a doua secţiune din M5, Eroilor-Iancului, urmează să publicăm documentaţia pentru atribuirea serviciilor de proiectare. Este o investiţie majoră, estimată la o valoare de 547 milioane de euro. Secţiunea va avea lungimea de 4,8 kilometri şi şase staţii. Estimăm că execuţia ar putea începe în 2021”, a adăugat directorul de Investiţii din cadrul Metrorex.

M6 spre aeroport are toate avizele şi ar putea fi pusă în funcţiune în 2021

Legătură reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional “Henri Coandă – Otopeni” are toate avizele şi procedurile necesare pentru demararea proiectului. Lansarea licitaţiei ar putea avea loc in primul semestru din 2019. Termenul estimat pentru semnarea contractului aferent lucrarilor de structură de rezistenţă este semestrul al doilea din 2019.

Metrorex apreciază că termenul estimat pentru punerea in funcţiune cu călători este de 48 de luni de la începerea lucrărilor. Proiectul se ridică la o valoare de un miliard de euro.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

De la living la piscină: Roborock prezintă la IFA 2026 noua generație de soluții inteligente pentru curățenie

București, 3 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe segmentul roboților de aspirare...

HONOR Pad 20: ecran 3K, funcții inteligente și autonomie extinsă

O tabletă versatilă, concepută pentru studiu, muncă și divertisment, cu instrumente pentru productivitate și tehnologii dedicate confortului vizual. București, 3 septembrie 2026 – HONOR, companie lider...

Canale online și Decizia CNA nr. 116/2026: criteriile pentru obligația de notificare

Un canal poate avea obligația de notificare numai dacă îndeplinește cumulativ criteriile și condițiile stabilite prin Decizia CNA nr. 116/2026. Printre condiții...

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid, dozează apa de gură,...

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel Core seria 3 și...