Acasă Eveniment Autostrada la care Guvernul Dăncilă ia în calcul să renunțe! "Este o...

Autostrada la care Guvernul Dăncilă ia în calcul să renunțe! „Este o nouă bătaie de joc!” | TimisAZI

„La nici două săptămâni de la momentul în care parlamentarii PNL au pus pe ordinea de zi la Comisia de Transporturi proiectul de lege privind construcţia Autostrăzii Unirii şi au reuşit adoptarea acestuia în unanimitate, observ că majoritatea PSD-ALDE nu a făcut altceva decât să încerce să păcălească presa. Potrivit unor informaţii din interiorul Ministerului Transporturilor, Guvernul Dragnea- Dăncilă ia în calcul să renunţe la autostrada Iaşi-Târgu Mureş, în favoarea unei alte variante de autostradă. Asistăm la o nouă bătaie de joc la adresa cetăţenilor din Moldova şi la o nouă dovadă de iresponsabilitate şi incompetenţă din partea Guvernului, în condiţiile în care Autostrada Iaşi-Târgu Mureş a fost inclusă în Master Planul de Transport adoptat în urmă cu doi ani şi a fost promisă de PSD locuitorilor Moldovei în campanie electorală, dar nimic nu s-a concretizat”, a menţionat astăzi, conform News.ro, Laurenţiu Leoreanu într-un comunicat de presă.

Potrivit acestuia, „totul nu a fost însă decât o minciună a PSD, în condiţiile în care miniştrii PSD ai Transporturilor din ultimii doi ani nu au făcut altceva decât să găsească scuze şi să mute hârtii pentru a nu construi autostrada”.

Parlamentarul îi solicită ministrului Lucian Şova să comunice dacă se renunţă la construcţia Autostrăzii A8 Iaşi-Târgu Mureş şi să „înceteze cu sabotarea acestui proiect vital pentru dezvoltarea Moldovei”.

Sursa: News.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Galaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață

Noua serie Galaxy Z deschide un nou capitol în lumea dispozitivelor pliabile, oferind trei experiențe distincte concepute pentru productivitate maximă, descoperiri captivante și exprimare...

COMUNICAT DE PRESĂ – Danove Auto dezvoltă o experiență completă pentru cumpărătorii de mașini rulate din România

Timișoara, 23 iulie 2026 – Danove Auto își consolidează poziția pe piața autoturismelor rulate printr-un model de lucru bazat pe transparență, verificări tehnice, garanție...

Cine spune că o zi de muncă durează doar opt ore?

HONOR 600 Smart 5G oferă autonomie de până la trei zile pentru cele mai solicitante programe de lucru.   București, 22 iulie 2026 – Pentru mulți oameni,...

Liber la timp liber: Xiaomi lansează platforma de comunicare „Me Time is Xiaomi Time” și pornește misiunea de a susține românii să recupereze timp...

49% dintre românii care pleacă în vacanțe sunt preocupați de siguranța casei și își fac griji în privința spargerilor 32% dintre românii care...

Compari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere

Pregătirile pentru vacanță stimulează interesul pentru produsele asociate călătoriilor, camerele auto de bord (dashcam) înregistrând cea mai mare creștere, de +63%. Cărțile (+79%)...