
Cei care au perioade în care nu au fost asiguraţi în niciun sistem autohton, trebuie să îşi plătească retroactiv contribuţia pentru cinci ani. Persoanele interesate pot încheia contractele cu casele de pensii până la finalul acestui an.
Plăţile retroactive se pot face până la data de 31 decembrie 2018, după ce termenul iniţial a fost prelungit de două ori până acum – prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2017 şi prin Legea nr 238/2017. Practic, în lipsa acestor extinderi a perioadei de plăţi retroactive, cetăţenii ar fi putut să achite contribuţia la pensii doar până pe 27 aprilie 2017, respectiv până pe 31 decembrie 2017.
Aşadar, persoanele interesate pot să plătească retroactiv contribuţia la pensii pentru ultimii cinci ani dinainte de încheierea contractului de asigurare socială. Asta înseamnă că perioadele pentru care se face plata retroactivă sunt luate în considerare, la calcularea pensiei, ca stagiu de cotizare în sistemul public de pensii.
Este important de ştiut faptul că puteţi cumpăra vechime doar temporar, valabil până la finalul anului 2018. Din anul 2021, lucrurile se vor schimba, iar aceasta ar urma să devină o posibilitate permanentă, conform proiectului viitoarei legi a pensiilor publice, conform avocatnet.ro.

