Acasă Eveniment Benzinarii pot fi păcăliți. Cum faci să iei BENZINĂ și MOTORINĂ la...

Benzinarii pot fi păcăliți. Cum faci să iei BENZINĂ și MOTORINĂ la prețuri mici | TimisAZI

Politica de preţ ţine cont de evoluţiile internaţionale ale petrolului, de obicei, cu o întârziere de 2 săptămâni. Câteodată maimult, altădată mai puţin, depinde de sensul evoluţiei. Practic, important de ştiut dacă aveţi de gând să alimentaţi cantităţi mari, nivelul actual al preţului petrolului se va regăsi la carburanţi în 10 – 14 zile.

În al doilea rând, la nivel naţional, pot exista diferenţe de până la 10% între staţii. Astfel, consultând pentru o perioadă rezonabilă de timp preţurile practicate de distribuitori, aflaţi că cele mai mici preţuri ale carburanţilor sunt în Secuime, apoi în sudul Moldovei, Dobrogea şi judeţele din Lunca Dunării. Adică zonele cel mai puţin dezvoltate economic, pentru că politica de preţ ţine seama de puterea de cumpărare. Alimentând în benzinăriile din zonele menţionate, faţă de marile oraşe, puteţi cheltui cu până la 10 -12% mai puţin. La u plin, se simte în buzunar.

În al treilea rând, majoritatea distribuitorilor au oferte în week-end pentru benzinăriile situate în oraşe. Pentru a stimula alimentarea în zilele de repaos de activitate, benzinarii ieftinesc anumite sortimente. În unele cazuri, aceste discount-uri pot fi chiar semnificative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Samsung lansează noua generație de monitoare de gaming Odyssey, inclusiv primul monitor de gaming 6K din industrie

Gama de monitoare din 2026 consolidează poziția de lider în materie de performanță, extinzând în același timp accesul la inovații de top în domeniul...

SEO pentru „SERP influence”: cum pot firmele controla percepția utilizatorilor direct din pagina de rezultate Google

În optimizarea modernă, obiectivul nu mai este doar obținerea unei poziții bune în Google, ci influențarea modului în care utilizatorul percepe brandul înainte să...

De Ziua Copilului, Sezamo depășește pragul de 15.000 de membri Sezamini și lansează colecția Panini FIFA World Cup 2026™

București, 01 iunie 2026. Supermarketul online Sezamo anunță că programul său dedicat familiilor cu copii, Clubul Sezamini, a depășit pragul de 15.000 de membri,...

HONOR, partener de tehnologie al primei expoziții Andrei Tripșa, în cadrul Bucharest Design Festival 2026

40 de smartphone-uri HONOR transformă animația românească într-o instalație artistică   București, 29 mai 2026 — HONOR este partenerul de tehnologie oficial al expoziției „Desene animate din România”,...

Cum se infiinteaza societatile cooperative de consum din Romania

Societatile cooperative de consum din Romania reprezinta o forma de organizare economica bazata pe asocierea voluntara a membrilor pentru a satisface nevoile lor comune...