Acasă Eveniment Victorie pentru Olguța Vasilescu! Klaus Iohannis a semnat, în sfârșit | TimisAZI

Victorie pentru Olguța Vasilescu! Klaus Iohannis a semnat, în sfârșit | TimisAZI

Astfel, conform ordonanţei, veniturile din drepturile de proprietate intelectuală vor fi incluse în categoria sumelor ce se iau în consideraţie la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor, preciza purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, după adoptarea actului normativ.

„La propunerea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Guvernul a aprobat printr-o ordonanţă de urgenţă faptul că veniturile din drepturi de proprietate intelectuală vor fi incluse în categoria sumelor ce se iau în consideraţie la stabilirea indemnizaţiei pentru creşterea copiilor. Era necesară această măsură pentru corelarea prevederilor actuale din Codul fiscal cu cele din Ordonanţa de Urgenţă 111/2010, astfel încât cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi dreptul la concediu al persoanelor care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală să nu fie afectate”, explica atunci Nelu Barbu.

Actul normativ prevede că în 30 de zile de la intrarea în vigoare, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale va elabora o hotărâre pentru modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a OUG 111/2010.

Preşedintele Iohannis a mai semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

Alte decrete semnate de şeful statului vizează:

* promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 80/2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de stabilire a metodelor de calcul şi de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie;

* promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/2017 privind stabilirea măsurilor în vederea asigurării mecanismelor şi a resurselor financiare necesare returnării donaţiilor colectate pentru achiziţionarea unui bun aparţinând patrimoniului cultural naţional mobil clasat în categoria tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil;

* promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 61/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă;

* promulgarea Legii pentru modificarea art. 5 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Must Read

Cauți opțiuni pentru vacanța 2026? Profită de ofertele Early Booking

  Planificarea unei escapade perfecte la malul mării necesită timp și atenție la detalii pentru a te asigura că fiecare moment de relaxare este exact...

Cum faci un credit fulger nebancar fără costuri ascunse

Împrumutul nebancar este o formă de finanțare oferită de Instituțiile Financiare Nebancare (IFN), fiind caracterizat printr-o accesibilitate mult mai ridicată față de produsele bancare...

Ghirlande luminoase: secretul unui design interior modern și primitor

Utilizarea unor ghirlandelor luminoase a depășit granițele decorului sezonier, fiind o piesă centrală în designul interior modern. Aceste accesorii adaugă profunzime oricărei camere și...

iubimtm.ro: Trupa B.U.G. Mafia vine la Zilele Studenților Timișoara 2026, pe Stadionul Știința

Trupa B.U.G. Mafia va fi cap de afiș al ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei, eveniment care se va desfășura în perioada...

Weekend fără încărcător? Cu HONOR 600 Lite este posibil

București, 17 aprilie 2026 – Smartphone-ul a devenit un instrument esențial, folosit constant pentru fotografii, navigație, comunicare și divertisment. În acest context, autonomia rămâne una...